Traian Băsescu despre starea României: Rar poţi să vezi o asemenea degringoladă!

Traian Băsescu despre starea României: Rar poţi să vezi o asemenea degringoladă!
Publicat de Iulian Luca la 6 februarie 2020, 04:00

Traian Băsescu a scris pe pagina sa de Facebook despre situația din România odată cu căderea Guvernului Orban. Fostul președinte consideră că instabilitatea guvernamentală nu face bine României și pe lângă aceasta toate „cele trei puteri ale statului sunt în stare de nefuncţionare”.

Europarlamentarul Traian Băsescu, fost preşedinte al României, spune că, în ultimii ani, ţara trece „printr-o experienţă unică”, şi anume, „cei care instalează guverne sunt tot cei care dau jos guvernele României, ca şi cum căderea guvernelor ar fi un soi de vitamină pe care o înghite economia pentru a creşte”.

„Nu există nicio ţară în lumea asta căreia să îi facă bine instabilitatea guvernamentală, mai ales când este generată de ambiţii şi interese personale sau cel mult de interese de partid, dar nu de interesul naţional. Suntem într-o ţară în care guvernul este căzut, justiţia este în grevă nedeclarată, iar parlamentul are majorităţi cu geometrie variabilă în funcţie de „tain”. Nu ştie nimeni care e de fapt majoritatea”, a scris Traian Băsescu, miercuri seara, pe pagina sa de Facebook.

În opinia sa, „în momentul de faţă toate cele trei puteri ale statului sunt în stare de nefuncţionare”.

„Rar poţi să vezi o asemenea degringoladă în funcţionarea unui stat, mai ales că lipseşte pârghia constituţională a chemării poporului la urne pentru resetarea ierarhiilor politice din Parlament. În plus, urmare a victoriei „la scor” de astăzi din Parlament, socialiştii au primit o nesperată gură de oxigen şi teoretic au redevenit eligibili pentru conducerea unei majorităţi. Mai rău nu se poate!”, conchide Băsescu.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.