Traian Băsescu cere măsuri urgente. Avertisment dur: Ne pregătim să scoatem la vânzare Porțile de Fier, Portul Constanța, Aeroportul Otopeni
Traian Băsescu, fost președinte al României / SURSA FOTO: Inquam Photos, Adriana Neagoe
Traian Băsescu avertizează că România riscă să ajungă în situația de a vinde active strategice precum Porțile de Fier, Portul Constanța sau Aeroportul Otopeni, dacă guvernul nu ia măsuri rapide pentru a gestiona nivelul tot mai ridicat al datoriei și al dobânzilor asociate.
Fostul președinte Traian Băsescu consideră că statul va fi împins, în anii următori, să urmeze modelul Greciei, unde infrastructura majoră a fost vândută pentru a acoperi obligațiile financiare.
Traian Băsescu estimează că doar în acest an România are de plătit dobânzi de 10 miliarde de euro
El estimează că doar în acest an România are de plătit dobânzi de 10 miliarde de euro, iar în anii care urmează suma ar putea ajunge la cel puțin 12 miliarde anual. Potrivit calculelor sale, dacă bugetul alocat României de Uniunea Europeană pentru perioada 2028-2034 va fi în jurul valorii de 60 de miliarde de euro, întreaga sumă ar urma să fie consumată numai pentru plata dobânzilor, ceea ce ar împinge statul în zona unui risc financiar sever. În opinia sa, această evoluție ar putea forța România, în aproximativ cinci sau șase ani, să înceapă vânzarea marilor active de infrastructură.
Traian Băsescu apreciază că actuala coaliție de guvernare își va continua activitatea, însă subliniază că funcționarea acesteia depinde în mod esențial de modul în care PSD își va juca rolul politic. În viziunea sa, o coaliție în care un partid acționează simultan ca putere și opoziție riscă să compromită stabilitatea și direcția guvernării. El consideră că victoria lui Nicolae Ciucă întărește poziția lui Ilie Bolojan în cadrul alianței.
„Cred că această coaliție va merge mai departe, de data aceasta însă cu un Bolojan întărit, ca urmare a victoriei domnului Ciucă. Dacă PSD va continua jocul și la putere și în opoziție, lucrurile sunt ratate. Anul acesta avem de plătit numai dobânzi de 10 miliarde de euro. Merg mai departe și mă uit la anii următori și vor fi cel puțin 12 miliarde în fiecare ani, care vor veni peste împrumuturile pentru a plăti datoria. O socoteală extrem de binevoitoare arată că dacă bugetul 2028-2034 va fi de circa 60 de miliarde, noi vom da atât numai pe dobânzi. Mă refer la bugetul alocat de Uniunea Europeană.
Asta înseamnă că ne pregătim să scoatem la vânzare Porțile de Fier, Portul Constanța, Aeroportul Otopeni, cum au făcut grecii, dacă nu începem să luăm măsuri de pe acum. Peste 5-6 ani vom începe să vindem activele mari, activele de infrastructură. Asta mă îngrijorează în momentul de față”, a declarat Traian Băsescu la TVR.

Fostul președinte a comentat și rezultatele recente ale alegerilor pentru Primăria Capitalei
Fostul președinte a comentat și rezultatele recente ale alegerilor pentru Primăria Capitalei. În evaluarea sa, Ilie Bolojan a ieșit întărit în urma acestui scrutin, iar Ciprian Ciucu se remarcă drept principalul câștigător. Acesta este văzut ca o opțiune solidă, consolidată prin activitatea desfășurată în Sectorul 6 și în București, nu printr-o campanie mediatică, ci prin rezultate concrete pe care alegătorii le-au putut evalua direct.
„Remarc faptul că din aceste alegeri întărit este Bolojan și mare câștigător este Ciprian Ciucu, o opțiune foarte bună, care nu a fost efectul unei campanii mediatice, ci efectul a ceea ce a făcut în sectorul 6 și în București, în general. Deci aș spune o opțiune meritată pentru domnul Ciucu”, a conchis fostul președinte.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





