Traficul pe aeroporturile regionale a crescut cu peste 50% într-un an. Tot mai mulți români aleg să plece în vacanță fără escală în București
SURSA FOTO: Dreamstime - Aeroport
Tot mai mulți români aleg să călătorească direct din orașul în care locuiesc, fără a mai tranzita aeroportul din București. Tendința este confirmată de datele companiei aeriene AnimaWings, care anunță o creștere de peste 50% a numărului de pasageri transportați de pe aeroporturile regionale în ultimul an, pe fondul extinderii rețelei de rute și al dezvoltării capacității de operare.
Compania estimează că, în sezonul de vară 2026, traficul de pasageri din afara Capitalei va continua să avanseze, cu aproximativ 40%, susținut de noile destinații și de investițiile realizate în flotă și infrastructură operațională.
Grecia rămâne destinația preferată, iar zborurile din orașele mari se înmulțesc
În ultimele 18 luni, AnimaWings și-a extins flota cu șase aeronave Airbus A220-300 primite direct din fabrică, ajungând în prezent la șapte aeronave și două baze operaționale, la București și Timișoara. Modelul de operare permite companiei să deservească mai multe aeroporturi regionale cu zboruri directe către destinații externe.
În sezonul estival, operatorul desfășoară, împreună cu Christian Tour și agențiile partenere, cel mai amplu program de curse charter din istoria sa, cu plecări din zece aeroporturi din România către Grecia, Turcia, Egipt și Spania.
Grecia continuă să fie cea mai căutată destinație de vacanță, cu Atena, Salonic, Creta, Rhodos și Zakynthos în topul preferințelor. În același timp, compania observă un interes tot mai mare pentru orașe precum Viena, Frankfurt, Rotterdam și Copenhaga, destinații importante atât pentru călătoriile de afaceri, cât și pentru diaspora românească. Din luna iulie vor fi extinse zborurile regulate către aceste destinații de pe aeroporturile regionale.
Diana Dima, AnimaWings: „Tot mai mulți români își doresc să zboare direct din orașul în care locuiesc”
Diana Dima, Chief Commercial Officer al AnimaWings, spune că evoluția cererii confirmă potențialul aeroporturilor regionale și explică direcția de dezvoltare a companiei.
„Tot mai mulți români își doresc să zboare direct din orașul în care locuiesc, fără să mai fie nevoiți să tranziteze Bucureștiul, iar acest lucru ne confirmă potențialul uriaș al aeroporturilor regionale. De aceea, analizăm permanent oportunități de extindere, în special din Cluj-Napoca, Timișoara și Iași, pentru a conecta direct marile centre regionale ale României cu destinații europene importante pentru călătorii de afaceri, city-break-uri și vacanțe. În același timp, urmărim să dezvoltăm rute care răspund nevoilor reale ale românilor, inclusiv ale celor din diaspora, astfel încât să le oferim conexiuni directe, mai rapide și mai accesibile. Ca operator aerian 100% românesc, ne dorim să fim cât mai aproape de pasageri și să contribuim la dezvoltarea conectivității regionale pe termen lung”, a declarat Diana Dima, Chief Commercial Officer AnimaWings.
Cele mai căutate rute interne și planurile de extindere
Potrivit companiei, cele mai solicitate zboruri interne sunt cele dintre București și Cluj-Napoca, București și Timișoara, respectiv București și Oradea. Acestea sunt utilizate atât de călătorii de business, cât și de pasagerii care fac legătura cu zborurile internaționale.
Strategia de dezvoltare va continua și în perioada următoare, AnimaWings analizând noi oportunități pentru extinderea rețelei din marile centre regionale. Obiectivul companiei este creșterea numărului de conexiuni directe către destinații europene cu importanță economică, turistică și socială, reducând astfel dependența pasagerilor de aeroportul din București.
În prezent, rețeaua de zboruri regulate include curse interne către Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Oradea, precum și destinații europene precum Paris, Geneva, Milano, München, Londra, Istanbul, Stockholm, Praga, Atena, Viena, Frankfurt, Copenhaga și Rotterdam. Compania intenționează să își dubleze flota până la sfârșitul anului 2027, de la șapte la 14 aeronave.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.