Traficul aerian pe aeroporturile din București a atins un nou record. Peste 8,4 milioane de pasageri au fost înregistrați în primul semestru
SURSA FOTO: Dreamstime - Bilete de avion
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) anunță o creștere a traficului aerian în primele șase luni ale anului, consolidându-și statutul de principal pol aviatic al României.
Aeroporturile din București au înregistrat un nou maxim al traficului de pasageri
Potrivit datelor prezentate de companie, Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București și Aeroportul Internațional București Băneasa „Aurel Vlaicu” au înregistrat împreună un număr record de 8.459.576 de pasageri în primul semestru al anului, cu 5,08% mai mult față de aceeași perioadă din 2025.
Majorarea traficului de pasageri s-a reflectat și în activitatea operațională a celor două aeroporturi.
În intervalul ianuarie–iunie au fost înregistrate 68.367 de mișcări de aeronave, respectiv aterizări și decolări, ceea ce reprezintă o creștere de 3,37% comparativ cu primul semestru al anului trecut.
Directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București, Bogdan Mîndrescu, atribuie aceste rezultate noii strategii manageriale a companiei. Potrivit acestuia, dezvoltarea a fost susținută prin atragerea unor noi companii aeriene, extinderea numărului de rute operate de la București, creșterea frecvențelor de zbor pe rutele existente, dar și prin optimizarea calității și siguranței infrastructurii aeroportuare.
„Rezultatele pe care le-am obținut sunt efecte ale noii strategii manageriale, orientate către atragerea de noi companii aeriene, extinderea numărului de rute operate de la București, creșterea frecvențelor de operare pe rutele existente și, nu în ultimul rând, către optimizarea calității și siguranței infrastructurii aeroportuare”, a declarat Bogdan Mîndrescu, Directorul General al Companiei Naționale Aeroporturi București.

Aeroportul Băneasa a depășit deja rezultatul întregului an 2025
În ceea ce privește evoluția fiecărui aeroport, Aeroportul Internațional „Henri Coandă” a depășit pragul de 7,7 milioane de pasageri în primele șase luni ale anului.
Cel mai important record a fost însă înregistrat de Aeroportul Internațional București Băneasa „Aurel Vlaicu”, care a ajuns la 745.674 de pasageri în primul semestru.
Potrivit CNAB, acest rezultat este cu 50.956 de pasageri peste numărul total înregistrat pe Aeroportul Băneasa pe parcursul întregului an 2025, ceea ce reprezintă un nou record pentru această unitate aeroportuară.
Dezvoltarea este susținută prin investiții și menținerea standardelor de siguranță
Conducerea Companiei Naționale Aeroporturi București afirmă că evoluția din primul semestru reflectă o creștere solidă și sustenabilă.
Potrivit directorului general Bogdan Mîndrescu, prioritatea managementului rămâne asigurarea condițiilor necesare pentru continuarea dezvoltării traficului aerian, cu accent pe menținerea celor mai stricte standarde de siguranță și securitate atât pentru pasageri, cât și pentru desfășurarea operațiunilor aeriene pe aeroporturile din Capitală.
„Compania Națională Aeroporturi București a înregistrat o creștere solidă și sustenabilă, prioritatea managementului CNAB fiind asigurarea condițiilor optime pentru această dezvoltare, cu preocupare majoră pentru a menține cele mai stricte standarde de siguranță și securitate a pasagerilor și operațiunilor aeriene pe aeroporturile din Capitală”, a declarat Bogdan Mîndrescu.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.