Topul celor mai căutate joburi în 2025. Ce meserii au atras peste 24 de milioane de căutări pe eJobs

Topul celor mai căutate joburi în 2025. Ce meserii au atras peste 24 de milioane de căutări pe eJobs

SURSA FOTO: Dreamstime-JOB

Publicat de Alexandra Iana la 18 decembrie 2025, 22:59

Peste 24 de milioane de căutări au fost înregistrate în 2025 pe platforma eJobs, în funcție de interesele reale de angajare ale candidaților. Jobul de șofer rămâne cel mai căutat, deși interesul este în scădere față de anul trecut, în timp ce pozițiile de contabil, asistent medical, inginer și operator call-center au înregistrat creșteri importante.

Potrivit analizei, cele mai multe căutări – aproximativ 1,35 milioane – au vizat jobul de șofer, interesul fiind concentrat în special pe pozițiile de șofer categoria B, șofer de distribuție și șofer de TIR. Chiar dacă rămâne, de departe, cea mai căutată ocupație, interesul pentru acest tip de job demonstrate o scădere de 14,9% față de anul trecut.

Creșteri puternice pentru contabili și ingineri

Al doilea cel mai căutat cuvânt-cheie în 2025 a fost „contabil”, cu 681.000 de căutări, în creștere cu 51,8% comparativ cu 2024. Urmează poziția de asistent medical, pentru care au fost înregistrate 626.000 de interogări, cu un avans de 19% față de anul anterior.

Un interes semnificativ s-a manifestat și pentru joburile de inginer, cu peste 530.000 de căutări.

„În creștere cu 55% față de anul trecut, această poziție a apărut frecvent în interogările făcute de candidați, chiar dacă este cunoscut faptul că reprezintă o nișă pe care și angajatorii o caută intens. Alături de muncitorii calificați au fost categoria pentru care încă vedem un deficit în piață și pentru care au existat oferte numeroase de angajare, indiferent de contextul economic pe care l-am traversat. Cei care au vrut să își schimbe locul de muncă au reușit să facă asta relativ ușor, iar salariile au rămas competitve”, a declarat Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs .

Cele mai populare specializări au fost inginer constructor, inginer mecanic, inginer de instalații, inginer chimist și inginer proiectant.

Call-center și joburi remote, în continuare pe radar

Aproape 534.000 de căutări au fost realizate pentru joburile din call-center, în special pentru pozițiile de operator. Sectorul call-center/BPO s-a menținut și în 2025 printre cei mai mari angajatori, cu 37.000 de joburi disponibile de la începutul anului, fiind al doilea cel mai mare generator de locuri de muncă noi, după retail .

În același timp, joburile remote continuă să atragă interesul candidaților. Cuvintele-cheie „remote” sau „acasă” au fost folosite de 244.000 de ori, în creștere cu 48% față de anul trecut. Cu toate acestea, ponderea joburilor remote în totalul locurilor de muncă scoase în piață a scăzut, ajungând la doar 3,6% în 2025 .

Salarii: de la 3.900 lei la peste 15.000 lei net

Datele Salario, comparatorul salarial al eJobs, arată diferențe importante între domenii. Salariul mediu net al șoferilor variază între 4.700 de lei și peste 12.000 de lei pentru șoferii de TIR care efectuează curse internaționale. Un asistent medical câștigă, în medie, aproximativ 4.800 de lei net, un operator call-center – 3.900 de lei, iar un contabil – circa 5.000 de lei pe lună. În cazul inginerilor, salariile pornesc de la 6.000 de lei și pot ajunge la 15.000 de lei net, în funcție de specializare și nivelul de experiență .

În prezent, pe eJobs.ro sunt disponibile aproximativ 16.000 de locuri de muncă, la care se adaugă alte 5.000 de joburi listate pe iajob.ro, platforma destinată angajărilor rapide, fără CV .

Informații articol
Publicat în: Social
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.