TeraPlast primește finanțare de aproape 4 milioane de euro. Ce proiect de investiții are în plan
Acordul de finanțare a fost aprobat în cadrul schemei de ajutor de stat în 2020 și presupune extinderea capacității de producție a liniei de business Instalații, proiect ce se ridică la valoarea de 7,9 milioane de euro. Din suma totală, 3,9 milioane de euro reprezintă ajutorul de stat aprobat.
Grupul TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcţii, a primit miercuri, 11 noiembrie 2020, acordul de finanţare pentru primul proiect depus în cadrul schemei de ajutor de stat în 2020, în valoare de 7,9 milioane de euro, informează un comunicat al companiei.
Proiectul, numit „Creşterea competitivităţii TeraPlast SA prin achiziţionarea de utilaje performante şi realizarea de construcţii noi”, presupune extinderea capacităţii de producţie a liniei de business Instalaţii. Valoarea totală a proiectului depus este de 7,9 milioane de euro, din care 3,9 milioane de euro reprezintă ajutorul de stat aprobat.
„Ministerul de Finanţe a înţeles importanţa susţinerii proiectelor care elimină importurile şi echilibrează balanţa comercială. Programul anunţat de Guvern asigură fonduri pentru lucrări de infrastructură, deci noi vom mai avea de lucru în ritm alert încă 15 ani. Cu toate acestea, dacă producătorii români nu investesc în creşterea capacităţilor de producţie, în loc să eliminăm importurile, acestea vor creşte. Prin această investiţie, pe lângă piaţa de infrastructură, TeraPlast va intra şi pe alte segmente de instalaţii pe care în prezent 90% din produse sunt importate”, a declarat Ovidiu Gurău, directorul comercial TeraPlast.
TeraPlast mai are un proiect de investiții
Proiectul menţionat este primul dintre proiectele de investiţii de peste 20 milioane de euro anunţate de Grupul TeraPlast în septembrie 2020. Implementarea proiectului a fost demarată după depunerea proiectului, iar finalizarea lui este estimată pentru aprilie 2022. Investiţia va determina crearea a 45 de noi locuri de muncă.
Grupul TeraPlast mai are un proiect de investiţii, depus în cadrul schemei de ajutor de stat, pentru care aşteaptă acordul de finanţare. Acesta vizează producţia de ambalaje biodegradabile prin filiala sa TeraPlast Folii Biodegradabile SRL. Valoarea totală a proiectului este de 11,8 milioane de euro, iar valoarea ajutorului de stat solicitat este de 5,8 milioane de euro.
Cu o tradiţie de peste 120 de ani, Grupul TeraPlast este în prezent cel mai mare producător român de materiale de construcţii. Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraSteel România şi Serbia, Wetterbest, TeraGlass, TeraPlast Recycling şi TeraPlast Ungaria. Începând cu 2 iulie 2008, cea mai mare companie din Grup – TeraPlast SA – este listată la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul TRP. Acţiunile companiei sunt incluse în indicele de referinţă al Bursei de Valori Bucureşti – BET – şi, din septembrie 2020, în indicii TotalCap şi MicroCap ai FTSE Russell.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





