Taxe mai mici pentru tinerii care lucrează part-time. Facilitatea ar putea fi extinsă până la vârsta de 26 de ani
SURSA FOTO: Dreamstime
Tinerii de până la 26 de ani care lucrează part-time ar putea beneficia de un regim mai favorabil pentru plata contribuțiilor sociale, chiar dacă nu sunt elevi sau studenți. O propunere legislativă de modificare a Codului fiscal elimină condiția privind continuarea studiilor și păstrează drept criteriu doar vârsta.
Excepția se aplică în prezent elevilor și studenților
Regulile actuale prevăd că, în cazul contractelor de muncă part-time, contribuțiile sociale se calculează la nivelul salariului minim chiar dacă venitul efectiv al angajatului este mai mic.
Codul fiscal prevede însă o serie de excepții. Printre persoanele care beneficiază de acestea se numără elevii și studenții cu vârsta de până la 26 de ani.
Pentru aceștia, contribuțiile sociale nu sunt calculate la nivelul salariului minim atunci când veniturile obținute din contractul cu timp parțial se situează sub acest prag.
Propunerea legislativă extinde această excepție. Dacă proiectul va fi adoptat, nu va mai conta dacă tânărul este elev sau student. Condiția ar urma să fie înlocuită cu un singur criteriu, respectiv vârsta de până la 26 de ani.
Astfel, facilitatea ar urma să fie disponibilă inclusiv tinerilor care au terminat studiile, le-au întrerupt sau nu mai urmează o formă de învățământ.
Inițiatorii spun că actualele costuri pot descuraja angajările part-time
Autorii proiectului susțin că situația actuală creează o diferență între tineri de aceeași vârstă în funcție de statutul lor educațional.
„Un tânăr de 20, 22 sau 25 de ani care a finalizat studiile, le-a întrerupt sau care, din diferite motive, nu se mai află într-o formă de școlarizare poate întâmpina dificultăți cel puțin la fel de mari în găsirea unui loc de muncă precum un tânăr de aceeași vârstă care are calitatea de elev sau student”, arată inițiatorii.
Aceștia susțin că actualul mecanism de calcul al contribuțiilor sociale poate genera costuri disproporționate în raport cu venitul obținut de persoanele care lucrează cu timp parțial și nu beneficiază de una dintre excepțiile prevăzute de lege.
În cazul tinerilor fără experiență profesională, asemenea costuri ar putea reduce disponibilitatea angajatorilor de a le oferi contracte part-time.
Proiectul îi vizează și pe tinerii care nu lucrează și nu studiază
Una dintre categoriile avute în vedere este cea a tinerilor NEET, adică persoanele care nu sunt încadrate în muncă și nu urmează o formă de educație sau pregătire profesională.
Potrivit datelor Eurostat pentru 2025 citate în expunerea de motive, 19,2% dintre tinerii români cu vârste între 15 și 29 de ani se aflau în această situație.
Ponderea era cea mai ridicată din Uniunea Europeană, în condițiile în care media UE se situa la 11%.
Inițiatorii consideră că posibilitatea de a obține mai ușor un loc de muncă part-time ar putea reprezenta o cale de intrare pe piața muncii pentru acești tineri.
„Nu ne propunem ca munca part-time să devină o soluție permanentă pentru tineri. Ne propunem ca ea să poată reprezenta primul pas către un loc de muncă stabil, către independență financiară și către o carieră profesională”, susțin autorii proiectului.
Propunerea a primit aviz favorabil de la CES
Modificarea propusă vizează doar extinderea categoriei de persoane care beneficiază de actuala excepție din Codul fiscal. Regimul juridic general aplicabil contractelor individuale de muncă cu timp parțial nu ar urma să fie schimbat.
Propunerea legislativă este susținută de parlamentari din USR, PSD, PNL și UDMR și a primit deja aviz favorabil din partea Consiliului Economic și Social (CES).
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.