Potrivit acestuia, problema nu este lipsa resurselor umane, tehnologice sau financiare în Europa, ci scăderea constantă a accesului la energie ieftină, situație generată de decizii politice și fiscale.
Industria românească pierde teren din cauza costurilor
Europa și România, în special, au ales să transforme infrastructura energetică într-o sursă de venit bugetar prin taxarea masivă a carburantului, electricității și gazelor. Accizele, TVA-ul și schemele de decarbonizare ridică prețurile energiei la niveluri care fac producția industrială necompetitivă. În acest context, industrii precum cea a oțelului sau a îngrășămintelor sunt puse în imposibilitatea de a funcționa, întrucât atunci când energia ajunge să fie mai scumpă decât forța de muncă, producția este relocată sau închisă. În timp ce Statele Unite, Orientul Mijlociu și o mare parte a Asiei oferă industriilor energie stabilă și ieftină, Europa își creează singură un handicap structural.
Conform analizei AEI, energia reprezintă între 20% și 50% din costurile unor industrii de bază. Taxarea ridicată se reflectă nu doar în scăderea investițiilor, ci și în creșterea prețurilor finale pentru consumatori. Efectele sunt deja vizibile la nivel european, prin relocări industriale masive către Statele Unite, unde gazul este de câteva ori mai ieftin, blocarea unor investiții și mutarea lanțurilor de aprovizionare.
„Europa nu este săracă în oameni, tehnologie sau capital. Este însă, din ce în ce mai săracă în energie ieftină. Iar asta nu este o fatalitate geologică, ci rezultatul unor decizii politice. Prin taxarea masivă a carburantului, electricităţii şi gazului, România, ca multe ţări din UE, a ales să-şi transforme propria infrastructură energetică într-o vacă de muls bugetară şi ideologică. Rezultatul este o economie care respiră tot mai greu. În timp ce Statele Unite, Orientul Mijlociu şi o bună parte din Asia alimentează industriile cu energie ieftină şi stabilă, Europa şi-a pus singură un handicap structural. Accizele, TVA-ul şi schemele de „decarbonizare” împing preţul energiei la niveluri care fac producţia industrială necompetitivă. O fabrică de oţel sau de îngrăşăminte nu poate fi „verde” dacă nu mai există. Când energia ajunge să fie mai scumpă decât forţa de muncă, producţia pleacă”, a explicat Dumitru Chisăliţă într-un comunicat.
Impactul nu este doar industrial, ci și social
Impactul nu este doar industrial, ci și social. Taxele aplicate motorinei și benzinei se regăsesc în costul fiecărui produs de bază, de la alimente până la locuințe și bunuri transportate. Aceste taxe au un caracter regresiv, afectând mai ales persoanele care muncesc fizic, fac naveta sau încălzesc locuințe modeste. Sub pretextul tranziției verzi, Europa a ajuns să aplice o formă de austeritate energetică ce duce la sărăcirea populației și la subțierea clasei de mijloc.
În cazul României, există percepția greșită că taxarea carburantului vizează doar șoferii, când, în realitate, aceasta afectează direct prețul alimentelor. Acciza pe motorină este considerată una dintre cele mai distructive taxe, deoarece nu se aplică unui produs final, ci mobilității bunurilor. Într-o economie modernă, toate produsele sunt transportate: materii prime, ambalaje, forță de muncă, componente și produse finite. Fiecare kilometru parcurs de un camion adaugă o taxă ascunsă care se reflectă în prețurile de la raft.
„Când o taxăm agresiv, nu „corectăm piaţa”, ci alungăm capitalul. Europa a început deja să vadă efecte: relocări masive în SUA, unde gazul este de câteva ori mai ieftin, investiţii industriale blocate, lanţuri de aprovizionare mutate. Dar costul nu este doar industrial. Taxele pe motorină şi benzină se regăsesc în fiecare pâine, fiecare apartament construit, fiecare produs transportat. Este o taxă regresivă: loveşte mai tare în cei care muncesc fizic, care fac naveta, care încălzesc locuinţe modeste. Sub pretextul „tranziţiei verzi”, Europa a creat o formă de austeritate energetică care sărăceşte populaţia şi subţiază clasa de mijloc”, a explicat Dumitru Chisăliţă.
În România și în majoritatea statelor UE, taxele pe motorină sunt de patru până la șase ori mai mari decât în Statele Unite
În România și în majoritatea statelor UE, taxele pe motorină sunt de patru până la șase ori mai mari decât în Statele Unite. Această diferență nu este marginală, ci reprezintă o schimbare de regim economic.
„Acciza pe motorină este cea mai puţin înţeleasă şi cea mai distructivă taxă din economia europeană. Pentru că ea nu loveşte un produs final, ci însăşi mişcarea bunurilor. Iar într-o economie modernă, totul se mişcă: grâul, laptele, ambalajele, muncitorii, piesele, produsele finite. Fiecare kilometru parcurs de un camion poartă cu el o taxă ascunsă care se infiltrează în fiecare preţ de pe raft”, a explicat Chisăliţă.
Un camion care parcurge 1.000 de kilometri în Europa plătește aproximativ 200 de euro doar în taxe pe carburant, în timp ce în America suma este sub 40 de euro. Diferența se transferă direct în prețul fiecărui produs, de la pâine și lapte până la șuruburi și materiale de construcții. Lanțul logistic al pâinii, de exemplu, implică transportul grâului la moară, al făinii la fabrică, al produsului finit la depozit și apoi la supermarket, fiecare etapă fiind dependentă de camioane și motorină taxată.
„În România ca şi în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană, taxele pe motorină sunt de 4-6 ori mai mari decât în Statele Unite. Aceasta nu este o diferenţă marginală. Este o schimbare de regim economic. Un camion care parcurge 1.000 km în Europa plăteşte statul aproximativ 200 de euro doar în taxe pe carburant. Acelaşi camion în America plăteşte sub 40 de euro. Diferenţa nu dispare. Este transferat direct în preţul fiecărei cutii de lapte, fiecărei pâini şi şurub. De ce mâncarea devine scumpă chiar când grâul nu este. Să urmăresc pâinea. Grâul este transportat la moară. Făina merge la fabrică. Pâinea merge la depozit. De acolo la supermarket. Fiecare etapă înseamnă camion. Fiecare camion înseamnă motorină. Fiecare litru de motorină înseamnă acciză. Aceasta este o formă de inflaţie structurală: nu vine din lăcomie, nu vine din lipsă de ofertă, ci dintr-un sistem fiscal care scumpeşte artificial fiecare mişcare”, a adăugat specialistul.
Inflația din România nu este una monetară, ci logistică
În acest context, inflația din România nu este una monetară, ci logistică, determinată de un sistem fiscal care tratează transportul ca pe un lux. Economia modernă se bazează pe specializare, piețe mari și circulația rapidă a bunurilor, însă România penalizează distanța, energia, distribuția și producția din afara marilor centre urbane. Rezultatul este o inflație structurală care nu poate fi corectată prin politici monetare, deoarece nu provine din cerere, ci din costuri.
„Într-o economie modernă, productivitatea vine din: specializare, pieţe mari, circulaţie rapidă a bunurilor. România face exact opusul: penalizează distanţa şi energia. Penalizează distribuţia. Penalizează producţia departe de marile oraşe. Rezultatul este o inflaţie care nu poate fi „vindecată” prin dobânzi, pentru că nu este o problemă de cerere, ci una de costuri structurale. Problema nu este grija pentru mediu. Problema este că România ca şi majoritatea ţărilor din UE a ales cea mai proastă metodă scumpind carburanţii şi energia de bază prin taxe şi impozite fără să folosească aceste fonduri pentru a investi masiv în producţie ieftină şi curată. A transformat kilowattul şi litrul de carburant în instrumente fiscale, nu în bunuri strategice”, a mai spus preşedintele AEI.
Problema nu este preocuparea pentru mediu, ci metoda aleasă
Problema nu este preocuparea pentru mediu, ci metoda aleasă. România și majoritatea statelor UE au scumpit carburanții și energia prin taxe și impozite fără a folosi aceste fonduri pentru investiții masive în producție energetică ieftină și curată. Astfel, kilowattul și litrul de carburant au devenit instrumente fiscale, nu bunuri strategice.
„De la Revoluţia Industrială până la boom-ul american postbelic, prosperitatea a mers mână în mână cu energie abundentă şi accesibilă. România ca şi multe ţări europene face acum experimentul invers, să rămână bogată penalizând consumul de energie. Este o contradicţie care nu poate dura. Dacă această traiectorie continuă, România nu va relansa nici o economie, indiferent de planurile de relansare făcute. Va aluneca lent într-o stagnare prelungită cu mai puţină industrie, mai mult import, mai multe tensiuni sociale, mai puţină relevanţă globală. Nu un colaps spectaculos, ci o erodare continuă”, a notat Chisăliţă.
Analiza AEI subliniază că nicio mare putere economică din istorie nu s-a construit pe energie scumpă. De la Revoluția Industrială până la boom-ul american postbelic, prosperitatea a fost susținută de energie abundentă și accesibilă. România și multe țări europene încearcă acum experimentul opus, sperând să rămână prospere în timp ce penalizează consumul de energie, o contradicție care nu poate fi susținută pe termen lung.
„Energia nu este un viciu de taxat. Este fundaţia pe care se clădeşte totul. SUA subvenţionează mişcarea şi energia. China subvenţionează mişcarea şi energia. România şi majoritatea ţărilor din UE le taxează. Apoi se miră de ce exportă mai puţin, produce mai scump şi trăieşte cu inflaţie. Nu există economie prosperă cu energie scumpă şi transport scump”, a conchis specialistul.
