Taxa specială care va fi eliminată din 2027. Daniel Băluță: Sunt convins că această taxă nu va mai exista
SURSA FOTO: Dreamstime - Taxe auto, impozit auto
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat că 2026 ar putea fi ultimul an în care se mai colectează taxa specială de dezvoltare. Edilul susține că măsura a fost necesară pentru finanțarea noilor locuri de parcare și că obiectivul este aproape atins.
Primarul Sectorului 4 afirmă că taxa este corectă și nediscriminatorie pentru cei care folosesc domeniul public
Primarul Daniel Băluță a explicat că taxa a fost introdusă deoarece toți cei care folosesc domeniul public trebuie să contribuie financiar. El a arătat că persoanele care parchează pe trotuar folosesc domeniul public în interes personal. În plus, acestea comit și o contravenție prin nerespectarea prevederilor din Codul Rutier al României.
Primarul a susținut că măsura este corectă, chiar dacă este neplăcută pentru unii cetățeni. De asemenea, a precizat că nu este o taxă discriminatorie, deoarece se aplică tuturor celor care dețin mașini și nu au un loc de parcare privat sau un contract cu primăria.
„Toți oamenii care folosesc domeniul public trebuie să plătească ceva pentru chestiunea asta. Dacă dumneavoastră parcați mașina pe trotuar, înseamnă că folosiți domeniul public în folosul dumneavoastră.
Dacă un om plătește loc de parcare și folosește domeniul public, cel care parchează, fie și neregulamentar, pe trotuar, face două lucruri: o contravenție, pentru că nu respectă Codul Rutier, pe de o parte, și folosește domeniul public în interes personal.
Este o măsură corectă, chiar dacă este neplăcută. Și nu este una discriminatorie. Din contră, toți oamenii care au mașină și nu au un loc privat sau nu au un contract cu primăria, fie de sector, fie a Capitalei, este normal să plătească pentru locul în care își parchează mașina”, a explicat Daniel Băluță, într-un interviu acordat HotNews.
Taxa specială de dezvoltare, denumită și taxă pentru dezvoltare urbană, este percepută proprietarilor de mașini care nu dețin un loc de parcare de reședință, public sau privat. Aceasta a fost introdusă la 1 ianuarie 2025.
Justificarea oficială a fost modernizarea infrastructurii urbane, extinderea locurilor de parcare și îmbunătățirea spațiilor publice.

Valoarea taxei a crescut în 2026, iar locurile de parcare disponibile gratuit s-au redus între timp
Inițial, taxa a fost stabilită la 540 de lei pe an. Din ianuarie 2026, valoarea acesteia a crescut la 593 de lei.
Introducerea taxei a fost primită cu nemulțumire de o parte dintre locuitorii Sectorului 4. În 2025, primarul prezenta plata taxei ca pe o facilitate, explicând că cei care o achită pot parca gratuit pe anumite locuri publice.
Ulterior, numărul locurilor unde se poate parca gratuit pe baza acestei taxe s-a redus. În plus, locul nu este garantat, ci este acordat pe principiul primului venit.
După adoptarea hotărârii de Consiliu Local, USR, REPER și Alianța pentru Unirea Românilor, au anunțat că vor ataca în instanță măsura promovată de primar.
Edilul susține că obiectivul este realizarea a aproximativ 90% dintre locurile de parcare planificate până la finalul anului 2026
Daniel Băluță a declarat că taxa este una temporară și că scopul acesteia este generarea fondurilor necesare construirii de noi locuri de parcare. El a explicat că resursele bugetare sunt limitate și că administrația trebuie să prioritizeze investițiile.
Primarul a arătat că nu poate alege între investiții în școli și locuri de parcare, deoarece ambele sunt necesare. În același timp, el a susținut că este normal ca proprietarii de mașini care nu plătesc pentru un loc de parcare să contribuie prin această taxă.
Edilul a declarat că este convins că, de la 1 ianuarie 2027, taxa nu va mai exista, deoarece obiectivul de a amenaja locuri de parcare pe majoritatea străzilor va fi atins. Potrivit acestuia, într-o proporție de 99%, taxa nu va mai fi necesară după finalizarea acestui program.
„Se numește taxă de regenerare urbană, fiind utilizată tocmai pentru a construi noi locuri de parcare. Este o taxă temporară, pe care am instituit-o tocmai pentru a genera fondurile necesare pentru a construi locuri de parcare, pentru că eu, în calitate de lider, a trebuit să aleg ce este mai important.
Din păcate, sunt foarte multe lucruri importante. Și pentru fiecare dintre lucrurile pe care le facem avem nevoie de bani. Nu pot să aleg între o școală și un loc de parcare, că de fiecare dată școala o să-mi iasă pe primul loc.
Dar în același timp sunt o mulțime de oameni care au nevoie de locuri de parcare. Resursele pe care le am la dispoziție sunt acestea. De aceea, într-un mod corect, cei care dețin mașini și nu plătesc nimic pentru locul în care își parchează mașina, este normal să plătească această taxă.
Dar sunt convins că, de la data de 1 ianuarie 2027, această taxă nu va mai exista dintr-un simplu motiv că obiectivul pe care ni l-am propus, aceea de a lua stradă cu stradă și de a amenaja locuri de parcare, va fi atins.
Ca atare, această taxă, într-o proporție de 99 %, nu va mai exista”, a mai declarat Daniel Băluță.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





