TVA, o soluție rapidă, dar cu riscuri
Dragoș Anastasiu a oferit o perspectivă clară asupra măsurilor fiscale care ar putea fi adoptate pentru a stabiliza situația economică pe termen scurt. El consideră că, deși discuțiile s-au concentrat mult pe TVA, există și o paletă largă de alte soluții luate în calcul, însă modificarea TVA rămâne cea mai simplă și rapidă variantă pentru a genera venituri suplimentare la buget.
Anastasiu a subliniat că în cadrul echipelor de lucru au fost analizate multiple opțiuni, inclusiv reducerea cheltuielilor, prioritizarea investițiilor și alte modificări fiscale. Totuși, în spațiul public, TVA a fost subiectul central, mai ales în contextul campaniei electorale care a stârnit un interes major în rândul populației.
„Vreau să vă spun în primul rând că s-a discutat public mult despre TVA, dar în grupurile de lucru s-a discutat despre foarte multe alte măsuri, da, și de reducere a cheltuielilor, în special despre ele, și despre reprioritizarea investițiilor, și despre multe alte măsuri de taxare și ajustare, nu numai despre TVA.
Deci, da, în spațiul public sunt de acord cu dumneavoastră, asta a fost tema, pentru că a fost o temă de campanie și asta a captat atenția.
Noi toți știm și ne-am dori să avem ceva timp, să nu mărim taxele deloc și să facem reduceri de risipă, pentru că în România e multă risipă în spațiu, în zona publică, sunt multe exagerări, sunt multe inechități pe care le simțim, care ne-au revoltat pe bună dreptate, care au făcut să avem și rezultatele inițiale de la alegeri”, spune acesta.

Realitatea economică cere măsuri imediate
Deși ar fi ideal să se poată reduce risipa bugetară și să se evite majorarea taxelor, realitatea economică impune măsuri imediate. Astfel, ajustarea TVA este văzută ca o soluție ce poate fi implementată rapid, având potențialul de a aduce fonduri imediat în vistierie.
Cu toate acestea, Dragoș Anastasiu avertizează asupra riscului de evaziune fiscală, în special în sectoare sensibile precum turismul și HoReCa, unde o majorare a TVA de la 9% la 19% ar putea determina o creștere a practicilor ilegale.
Mai mult, au fost luate în considerare și alte măsuri, precum modificarea cotei unice pe venituri, însă acestea nu sunt în discuție în prezent, în parte pentru că implică schimbări mai complexe și impacturi asupra impozitării muncii.
”Deci oamenii sunt revoltați pe bună dreptate și ar fi bine să avem ceva timp să lucrăm acolo. E, n-avem suficient timp și suntem cu spatele la zid. Deci trebuie să venim și cu măsuri care aduc imediat niște rezultate și cea mai simplu de adoptat măsură este într-adevăr TVA-ul. Imediat vorbim și despre accize, dacă vreți. Ele, odată puse, teoretic aduc mai mulți bani la buget. Dacă nu avem o alunecare spre evaziunea fiscală.
Va trebui să vedem și să fim atenți, de exemplu, în turism. Eu sunt destul de îngrijorat pentru că dacă la HoReCa și la restaurante, dacă noi creștem de la 9 la 19% îmi este destul de teamă. Nu vreau să mă plâng. Îmi este destul de teamă că vom avea multă evaziune fiscală și că rezultatele nu vor fi cele matematice, dar va trebui să vedem. Sigur că după aia sunt și alte impozite care ar putea să aducă bani de imediat.
Mărirea cotei unice, de exemplu, pe venituri. Vedeți că nu se mai discută în momentul acesta. Cel puțin, nu știu eu să se discute despre acest lucru, care ar afecta impozitarea muncii. Și mai sunt și alte măsuri”, arată Dragoș Anastasiu.

Anastasiu a menționat că unele măsuri pot aduce rezultate financiare imediat, pe când altele vor avea efect abia în anul următor. În orice caz, obiectivul final rămâne reducerea deficitului la 4% din PIB până la sfârșitul anului viitor. Totodată, el a remarcat că orice decizie va trebui aplicată după 1 august, termen până la care s-au tot prelungit discuțiile, dar presiunea pe guvern rămâne mare.
”Avem măsuri care poate să aducă mai repede niște venituri. Avem măsuri care vor aduce de-abia anul viitor venituri. Partea bună este că ținta noastră finală este sfârșitul anului viitor, pe 4% din PIB, adică nu suntem presați 100% pentru anul ăsta.
Va fi și foarte greu. Măsurile nu se vor putea aplica înainte de 1 august. Am lungit-o foarte mult cu aceste discuții”, a explicat Dragoș Anastasiu.