În UE, Malta este exemplul cel mai clar de stat fără impozit anual recurent pe proprietate
În UE, Malta apare ca excepția care iese cel mai des în evidență când se discută despre lipsa unui impozit anual pe simpla deținere a unei proprietăți. Practic, nu există o taxă recurentă aplicată în fiecare an doar pentru faptul că ai un apartament sau o casă.
În schimb, costurile tind să apară mai degrabă la cumpărare sau vânzare, prin taxe și comisioane asociate tranzacției, nu ca plată anuală.
De asemenea, Cipru este un caz care merită pus separat, pentru că a eliminat impozitul anual la nivel național, dar pot rămâne taxe sau contribuții stabilite local. Asta înseamnă că, deși nu mai vorbim de un impozit anual centralizat pe proprietate, nu este automat un sistem cu zero plăți anuale în toate situațiile.
Diferențele pot ține de regulile locale și de tipul proprietății.
Pe lista jurisdicțiilor europene care apar ca fără impozit anual recurent pe proprietate intră și Liechtenstein, chiar dacă nu este stat membru UE. Ideea de bază rămâne aceeași ca în modelul „zero impozit anual”: nu există o taxă anuală standard plătită doar pentru deținere.
În astfel de jurisdicții, costurile se pot muta însă către alte zone, cum ar fi taxele la tranzacție sau alte fee-uri administrative.
În afara Europei, state precum Emiratele Arabe Unite, Qatar și Bahrain sunt prezentate frecvent ca locuri fără impozit anual pe deținerea unei locuințe
În afara Europei, exemplele devin mai numeroase. Emiratele Arabe Unite, inclusiv Dubai, sunt menționate frecvent ca spațiu fără impozit anual pe proprietate, dar cu taxe la achiziție și costuri de administrare ale clădirilor.
În aceeași zonă, Qatar și Bahrain apar în mod similar, cu accent pe faptul că lipsește o taxă anuală de tip „property tax”, însă pot exista taxe de înregistrare sau alte costuri administrative.
Cayman Islands este un exemplu unde apare explicit ideea lipsei impozitului anual pe proprietate, iar veniturile publice sunt asociate mai degrabă taxării tranzacțiilor, cum ar fi taxe la transfer.
Turks and Caicos este prezentat adesea tot ca „fără impozit anual pe proprietate”, însă apar și explicații că poate exista o taxă anuală fixă legată de deținerea terenului, chiar dacă nu este încadrată ca impozit clasic pe proprietate.
În România, impozitul pe clădiri și terenuri este anual și se plătește ca taxă locală, indiferent dacă proprietatea produce venit
În România, impozitul pe proprietate este o taxă anuală obligatorie, stabilită și încasată de autoritățile locale. Proprietarii de locuințe, terenuri sau spații comerciale plătesc această taxă în fiecare an doar pentru faptul că dețin bunul, fără legătură directă cu veniturile generate sau cu utilizarea efectivă a proprietății.
Nivelul impozitului diferă de la o localitate la alta, pentru că primăriile au libertatea de a stabili cote și valori în anumite limite legale. Contează tipul clădirii, suprafața, destinația, zona în care se află și, în unele cazuri, materialele de construcție sau anul edificării. Pentru terenuri, impozitul se calculează în funcție de suprafață și de categoria de folosință.
Un aspect important este că impozitul se datorează indiferent dacă proprietatea este locuită, nelocuită, închiriată sau ținută nefolosită. Chiar și o locuință goală sau un teren fără construcții generează obligații fiscale anuale. Din acest motiv, impozitul pe proprietate din România este perceput ca o taxă pe deținere, nu ca una corelată cu activitatea economică.
