Tánczos Barna anunță ajutoare pentru crescătorii de porci și bovine: Calculele arată un necesar de peste 350 de milioane de lei
Tanczos Barna (SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin)
Sectorul de creștere a porcilor și cel al laptelui ar putea primi noi ajutoare de stat în perioada următoare, pe fondul creșterii costurilor generate de scumpirea combustibililor. Ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, a anunțat că Guvernul pregătește două scheme de sprijin, iar necesarul total depășește 350 de milioane de lei. În paralel, oficialul a declarat că este posibilă și o nouă prelungire a plafonării adaosului comercial la alimentele de bază, după 30 iunie 2026, în contextul inflației ridicate.
Tánczos Barna anunță că Guvernul pregătește două scheme de ajutor pentru sectorul suin și cel al laptelui
Ministrul interimar al Agriculturii Tánczos Barna a explicat că cele două domenii se confruntă cu dificultăți importante, iar noile măsuri de sprijin sunt pregătite în baza cadrului european temporar Iran, care permite statelor membre să compenseze o parte dintre costurile suplimentare suportate de fermieri.
Tánczos Barna a declarat că măsurile sunt gândite pentru a acoperi integral sau parțial creșterea cheltuielilor cauzate de scumpirea motorinei și a combustibililor.
Potrivit ministrului, pentru aceste scheme de sprijin a fost notificat deja Ministerul Finanțelor, iar suma estimată necesară depășește 350 de milioane de lei.
„Sunt două sectoare care se confruntă cu situaţii dificile pe piaţă: sectorul porc şi sectorul de lapte. În ambele situaţii, am pregătit câte o schemă de sprijin pe baza noului cadru european, cadrul Iran, care permite statelor membre să vină în sprijinul fermierilor să acopere parţial sau total creşterea costurilor generate de creşterea preţului la combustibil, la motorină în special.
Pe acest cadru temporar de ajutoare de stat, am pregătit două scheme de ajutor – o schemă destinată sectorul suin şi una pentru sectorul de lapte. Am notificat Ministerul Finanţelor cu privire la sumele necesare. Calculele noastre arată un necesar de peste 350 de milioane de lei pentru cele două sectoare”, a spus Tanczos.
Oficialul a precizat că în sectorul bovin ajutorul ar putea depăși 50 de euro pentru fiecare animal, în timp ce pentru sectorul suin sprijinul ar urma să fie de aproximativ 12 euro pentru fiecare porc destinat îngrășării și de minimum 13 euro pentru fiecare scroafă.
Tánczos Barna a subliniat că aceste scheme nu sunt finanțate suplimentar de Comisia Europeană, ceea ce înseamnă că banii trebuie găsiți în bugetul național.

Plafonarea adaosului comercial la alimente ar putea continua și după 30 iunie
Ministrul interimar al Agriculturii a declarat că există posibilitatea ca plafonarea adaosului comercial la produsele alimentare de bază să fie prelungită și după termenul actual de 30 iunie 2026.
„Cred că este nevoie de o prelungire după 30 iunie”, a declarat ministrul, miercuri, într-o conferinţă de presă.
Acesta a spus că, deși intervențiile în piață nu sunt de regulă susținute de economiști, contextul actual al inflației ridicate poate justifica o asemenea măsură pentru protejarea populației.
Rata anuală a inflației a ajuns în aprilie 2026 la 10,7%, potrivit datelor INS, iar inflația de la începutul anului a fost de 3,1%.
Măsura plafonării adaosului comercial a fost introdusă inițial în iulie 2023 pentru o perioadă de 90 de zile, însă a fost prelungită succesiv până în prezent.
Guvernul a aprobat la finalul lunii martie o nouă extindere a plafonării până la 30 iunie 2026, argumentând că măsura urmărește protejarea puterii de cumpărare și menținerea accesului populației la produse esențiale.

Lista alimentelor pentru care se aplică plafonarea adaosului comercial
Plafonarea se aplică în prezent pentru mai multe produse alimentare considerate de bază, printre care pâinea albă simplă, laptele de consum, făina, mălaiul, ouăle, uleiul de floarea-soarelui, carnea proaspătă de pui și de porc, legumele și fructele vrac, cartofii, zahărul, smântâna, untul și magiunul.
Conform regulilor actuale, procesatorii pot aplica un adaos comercial de maximum 20% față de costul de producție, iar aceeași limită este valabilă și pentru comercianții din retail și cash & carry.
În ultimii ani, măsura a fost intens dezbătută în spațiul public. O parte dintre economiști au susținut că plafonarea a contribuit ulterior la majorarea prețurilor altor produse, după ce comercianții au încercat să compenseze pierderile prin scumpiri în alte segmente ale pieței alimentare.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





