SUA și China au ajuns la un acord. Ce decizii au luat Donald Trump și Xi Jinping privind tarifele comerciale
SURSA FOTO: Dreamstime - Acord între SUA și China
Președintele SUA, Donald Trump, și liderul chinez Xi Jinping s-au întâlnit joi în Busan, Coreea de Sud, pentru prima oară după șase ani, într-o întrevedere de aproape două ore care s-a încheiat cu un acord asupra mai multor probleme esențiale, inclusiv comerțul cu soia și tarifele legate de fentanil. După întâlnire, Trump a plecat spre Washington cu Air Force One.
Acord între SUA și China
Președintele Statelor Unite a decolat joi de pe aeroportul din Busan, Coreea de Sud, cu Air Force One, îndreptându-se către Washington, după ce a avut o întrevedere de aproape două ore cu liderul chinez.
După o pauză de șase ani fără întâlniri directe, cei doi lideri ai marilor puteri economice mondiale și-au strâns mâinile, însă au ales să nu ofere nicio declarație publică.
La bordul Air Force One, când un jurnalist l-a întrebat despre ritmul încheierii unui posibil acord, Trump a răspuns că se așteaptă ca procesul să fie rapid, subliniind că nu există obstacole semnificative.
„Avem un acord. Acum, vom renegocia acordul în fiecare an, dar cred că acesta va rămâne în vigoare pentru o lungă perioadă de timp”. „Este un acord pe un an şi îl vom prelungi după un an”, a adăugat el.
De asemenea, el a menționat că, împreună cu Xi, au ajuns la un consens privind majoritatea punctelor discutate, printre care comerțul cu soia și tarifele asociate fentanilului.
„Am discutat despre multe dintre elementele despre care vorbiţi tot timpul”, a spus Trump. „După cum ştiţi, am impus Chinei o taxă vamală de 20% din cauza importurilor de fentanil, ceea ce reprezintă o taxă mare”, a declarat Trump.
„Am redus-o cu 10%, astfel încât să fie de 10% în loc de 20%, cu efect imediat”.
Trump a mai spus că are încredere că Xi va depune toate eforturile necesare pentru a preveni tragediile iminente.
Donald Trump, președintele Statelor Unite, a afirmat că discuția sa cu Xi Jinping în Coreea de Sud s-a soldat cu acorduri privind numeroase chestiuni esențiale.
Unul dintre subiectele asupra cărora au convenit a fost comerțul cu soia.
„Suntem de acord asupra multor elemente, cantităţi mari, cantităţi enorme de soia şi alte produse agricole vor fi achiziţionate imediat, începând chiar de acum”, a mai declarat Trump reporterilor.
Măsurile tarifare impuse de Trump au făcut ca China să oprească cumpărăturile de soia americană în mai, lăsând fermierii cu recolte nevândute în valoare de miliarde de dolari și stârnind îndoieli în rândul unora dintre ei cu privire la politicile președintelui pe care mulți l-au susținut la vot.
Trump a precizat că s-a ajuns la o soluție privind resursele de pământuri rare și că nu mai există impedimente în această privință.
El a anunțat că se va deplasa în China în aprilie, iar ulterior Xi Jinping va efectua o vizită în Statele Unite.

SUA și China vor coopera în gestionarea situației generate de războiul din Ucraina
La bordul Air Force One, Donald Trump a afirmat că Statele Unite și China vor coopera în gestionarea situației generate de războiul din Ucraina.
Cu puțin timp înainte de întrevedere, președintele american, proaspăt anunțând reluarea imediată a testelor nucleare, l-a descris pe Xi Jinping ca fiind „un negociator de temut” și a spus că se așteaptă ca întâlnirea să fie „extrem de fructuoasă”.
Xi Jinping a mărturisit că i-a făcut „plăcere să-l revadă” pe Donald Trump, în timp ce ambii lideri pozau pentru fotografii într-un decor sobru al unei clădiri de la aeroportul din Busan, situat în sud-estul țării.
„China şi Statele Unite pot să-şi asume împreună responsabilităţile de mari puteri şi să colaboreze la realizarea unor proiecte mai ambiţioase şi mai concrete, pentru binele celor două ţări şi al întregii lumi”, a afirmat el.
Când o jurnalistă l-a întrebat despre recenta și neașteptata sa declarație referitoare la armele nucleare, Donald Trump a ales să nu ofere niciun răspuns.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





