Statul acordă ajutor celor care nu au cu cine să lase copiii. Suma diferă în funcție de venituri

Statul acordă ajutor celor care nu au cu cine să lase copiii. Suma diferă în funcție de venituri
Publicat de Alecsandru Ion la 2 aprilie 2020, 22:20

Părinții care au copii cu vârsta de până la șase ani, care nu sunt înscriși la creșă sau la grădiniță, pot depune o cerere la primărie pentru a primi un sprijin financiar pentru angajarea unei bone. Suma pe care o pot primi diferă în funcție de nivelul veniturilor.

Un act normativ apărut miercuri în Monitorul Oficial stipulează că părinții vor putea cere bani de la stat pentru serviciile unei bone pentru copiii care încă n-au împlinit șase ani, vârsta la care trebuie dați la școală.

Măsura se aplică însă doar dacă cei mici nu sunt deja la creșă sau la grădiniță.

În plus, legea este prevăzută să intre în vigoare abia după 60 de zile de la apariția în Monitorul Oficial, adică tocmai în data de 31 mai 2020. Facilitatea se va aplica abia peste două luni și numai dacă autoritățile locale pregătesc bani în acest sens.

Ajutor în funcție de nivelul veniturilor

În consecință, banii pentru bone vin prin intermediul autorităților locale, astfel că acestea vor stabili anual ce buget alocă pentru asta și o metodologie de acordare.

Iar cuantumul ajutorului diferă în funcție de cât de mari sunt veniturile nete ale părintelui singur/părinților:

– pentru până la 2.100 de lei venit net, se acordă un ajutor de 710 lei;

– pentru între 2.101 și 2.500 de lei venit net, se acordă un ajutor de 550 de lei;

– pentru între 2.501 și 3.000 de lei venit net, se acordă un ajutor de 390 de lei;

– pentru între 3.001 și 3.500 de lei venit net, se acordă un ajutor de 250 de lei.

Ce trebuie să faci ca să primești banii

Nu se vor acorda ajutoare pentru bone celor cu venituri per membru de familie ce depășesc 3.500 de lei net.

Obținerea banilor presupune depunerea unei cereri și a mai multor documente la primărie.

Ajutorul se va acorda lunar, până când copilul intră la creșă sau la grădiniță sau până când împlinește șase ani și poate fi înscris la școală.

Prin acest ajutor, sunt susținuți cei care vor să se întoarcă mai repede în câmpul muncii, dar nu au cu cine să lase copiii care nu sunt la creșă/grădiniță sau care încă nu pot fi dați la școală.

 

Informații articol
Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.