Sprijin suplimentar propus pentru copiii cu dizabilități. Florin Manole vorbește despre mai bine de 226.000 de copii vizați

Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că PSD a propus, în cadrul Coaliției de guvernare, acordarea unui sprijin suplimentar pentru copiii cu dizabilități, în încercarea de a compensa efectele înghețării alocațiilor.

Potrivit acestuia, măsura ar urma să aducă sume suplimentare între 80 și 460 de lei pe lună pentru beneficiari, fiind vizate zeci de mii de familii vulnerabile din România.

Manole a explicat că propunerea presupune suplimentarea ajutoarelor pentru copiii cu dizabilități cu aproximativ 100 de milioane de lei, astfel încât aceștia să poată beneficia de un sprijin mai consistent.

În total, majorarea ar urma să vizeze 226.451 de copii proveniți din familii vulnerabile sau care suferă de diferite forme de dizabilitate, iar impactul bugetar total al măsurii este estimat la 320 de milioane de lei.

Indemnizațiile ar putea crește cu până la 460 de lei pe lună

Ministrul Muncii a precizat pentru Antena 3 că propunerea a fost gândită în contextul deciziei de înghețare a alocațiilor, care ar fi generat, în cazul unei majorări, un cost bugetar de aproximativ un miliard de lei.

El a subliniat că, deși pentru unele familii sumele suplimentare de câteva zeci de lei la alocație nu ar fi reprezentat o diferență majoră, pentru multe familii vulnerabile aceste sume sunt esențiale pentru acoperirea cheltuielilor curente.

„Am gândit în oglindă cu înghețarea alocațiilor, care ar fi costat undeva la un miliard de lei. Am și eu un copil. Știu ce înseamnă cheltuieli, dar nu mă plâng că am venituri prea mici pentru că nu am, sunt bine.

Pentru copilul meu 30 de lei în plus sau 25 de lei în plus la alocație, nu ar fi însemnat ceva extraordinar pentru bugetul familiei. Dar pentru multe familii din această țară, 30 de lei, 50 de lei, 100 de lei pe lună înseamnă foarte mult.

Să nu reducem cheltuieli sacrificând bugetele familiilor care au copii cu dizabilități. Între 80 și 460 de lei pe lună, ăsta nu e un efort bugetar prea mare”, a spus Florin Manole.

Peste 82.000 de copii ar putea beneficia de o indemnizație de handicap majorată

În cadrul pachetului propus, indemnizația de handicap ar urma să fie majorată pentru 82.143 de copii, măsură care ar implica un impact bugetar de aproximativ 100 de milioane de lei.

Ministrul a atras atenția că această propunere nu a fost încă aprobată în Coaliție, dar a precizat că autoritățile analizează posibilitatea alocării unei anvelope bugetare suplimentare, mai mare cu peste 25% față de cheltuielile anterioare.

Manole a explicat că propunerea vizează redistribuirea mai echitabilă a fondurilor, astfel încât copiii care beneficiază în prezent de indemnizații mai mici să primească majorări procentuale mai consistente, în timp ce creșterile pentru cei cu beneficii mai mari ar urma să fie mai moderate.

Florin Manole, ministrul Muncii
SURSA FOTO: Inquam Photos, Gyozo Baghiu – Ministrul Muncii, Florin Manole

El a arătat că, în anul precedent, impactul bugetar pentru acest tip de ajutoare a fost de aproximativ 400 de milioane de lei, iar suplimentarea cu încă 100 de milioane de lei ar permite o redistribuire mai favorabilă pentru cei aflați în situații mai dificile.

„La pachetul pentru copii avem grupuri țintă de trei feluri: copii cu dizabilități care au niște niveluri de beneficii, n-am venit punctual la fiecare beneficiu cu o creștere, am zis să venim cu o anvelopă bugetară suplimentară de peste 25% față de cheltuiala anterioară.

Dacă agreăm în Coaliție această anvelopă după aia putem să ne uităm împreună.

Propunerea mea ar fi să creștem un pic mai mult procentual la copiii cu beneficii mai mici și un pic mai puțin la copiii cu beneficii mai mari. Impactul bugetar pe anul trecut a fost de 400 de milioane, acum dacă punem 100 de milioane în plus putem redistribui aici pentru cei mai oropsiți o sumă un pic mai mare.

Nu rezolvăm problema, e doar un mod de a compensa un pic o situație dificilă”, a mai declarat Florin Manole pentru sursa citată.

Florin Manole: Trebuie să combatem frauda, nu să-i pedepsim pe cei asistați social pe drept

În același timp, Florin Manole a criticat discursul public din ultimii ani privind cheltuielile sociale, afirmând că acesta a fost adesea nedrept și bazat pe percepții eronate.

El a susținut că nivelul cheltuielilor cu asistența socială din România nu este mai mare decât în alte state europene și că, deși au existat cazuri de fraudă, acestea ar fi trebuit combătute punctual, fără a afecta toate categoriile vulnerabile.

Ministrul Muncii a mai afirmat că deciziile privind reducerea sprijinului pentru categoriile vulnerabile ar trebui asumate de cei care le-au conceput, sugerând că responsabilitatea pentru aceste măsuri trebuie clarificată la nivel guvernamental.

„Am avut timp de mulți ani de zile un discurs nedrept, incorect din punct de vedere al cifrelor și statistic despre cheltuielile cu asistența socială din această țară. Nu sunt prea mari comparativ cu alte state europene.

A avut succes acest discurs pentru că au existat exemple de fraude, dar trebuia să combatem frauda 30 de ani, nu să îi pedepsim pe toți.

Pentru tăierile de la categoriile vulnerabile trebuie să răspundă cine le-a gândit”, a încheiat Florin Manole.

 

Acest material este susținut de Partidul Social Democrat

Consultă aici notificarea de transparență conform Regulamentului UE 2024/900