Soluții urgente pentru ieșirea României din recesiune. Adrian Câciu: Nu vorbeşte însă nimeni, iar asta e grav
SURSA FOTO: Facebook, Adrian Câciu
Fostul ministru al Finanțelor, Adrian Câciu, propune măsuri urgente pentru ieșirea României din recesiune, printre care adoptarea Planului de Relansare Economică, Pachetul de Solidaritate pentru 3 milioane de români, stoparea scumpirilor și investiții strategice în industrie și construcții.
Fostul ministru al Finanțelor și deputat PSD, Adrian Câciu, a prezentat un plan detaliat pentru relansarea economică a României și combaterea recesiunii profunde în care țara se află.
Potrivit acestuia, soluțiile trebuie să fie concrete, eficiente și orientate atât către investiții, cât și către protejarea cetățenilor vulnerabili.
”Ceea ce aţi văzut în ultimele zile din partea propagandei este fuga de responsabilitate. Nu îşi asumă situaţia în care ne-au adus, de vină sunt întotdeauna alţii. Aşa au făcut mereu! Realitatea este că ne-au adus în recesiune adâncă. Nu vorbeşte însă nimeni de soluţii! Iar asta e grav!”, a susţinut Adrian Câciu, duminică, într-o postare pe Facebook.
Planul de Relansare Economică, motorul creșterii economice
Câciu consideră că Planul de Relansare Economică este instrumentul principal pentru redresarea României. Acesta prevede:
-
scheme de ajutor pentru investiții;
-
credite fiscale și garanții pentru IMM-uri;
-
stimularea proiectelor de înaltă tehnologie.
Efectele estimate ar putea ajunge la 10 miliarde de euro anual, generând un impact economic pozitiv semnificativ și susținând crearea de locuri de muncă.
Pachetul de Solidaritate, sprijin pentru milioane de români
Un alt element central este Pachetul de Solidaritate, care vizează 3 milioane de beneficiari și are un impact bugetar de doar 0,16% din PIB. Măsurile includ:
-
plăți unice de până la 1.000 de lei;
-
sprijin pentru copiii cu dizabilități;
-
ajutor pentru familiile monoparentale.
Acest pachet are rolul de a proteja puterea de cumpărare și de a reduce efectele sociale ale recesiunii.
Bugetul de stat orientat pe investiții
Câciu susține necesitatea adoptării rapide a unui buget de stat bazat pe investiții, cu accent pe:
-
infrastructură;
-
educație;
-
sănătate;
-
dezvoltare locală.
Bugetul ar trebui să combine stimularea economică cu măsuri de solidaritate pentru persoanele vulnerabile, creând un cadru sustenabil de creștere.
Fostul ministru propune soluții pentru combaterea inflației și a scumpirilor:
-
plafonarea prețurilor la energie și gaze pentru 1 an;
-
limitarea marjei comerciale la alimente;
-
investiții în producția de energie și procesarea alimentelor.
Câciu estimează că aceste măsuri ar putea reduce inflația la jumătate în șase luni și ar proteja consumatorii.
”Stoparea scumpirilor la alimente şi utilităţi + investiţii în fabrici de procesare alimente şi producţia de energie şi gaze. Plafonarea marjei comerciale la alimente şi preţ administrat 1 an la energie şi gaze. Stoparea speculei şi reducerea preţului la energie înseamnă stoparea reducerii puterii de cumpărare şi relansarea economiei, prin costuri mai mici, preţuri mai mici. Inflaţia s-ar duce astfel la jumătate în maximum 6 luni”, a mai susţinut fostul ministru al Finanţelor.
Propuneri pentru relansarea industriei și atragerea investițiilor
Pentru a susține economia pe termen lung, Câciu propune:
-
stoparea delocalizării marilor investiții și prevenirea concedierilor;
-
programe dedicate pentru sectoarele strategice, precum industria auto (dublarea programului Rabla și subvenționarea dobânzilor la credite auto);
-
programul Romalimenta pentru agricultura și procesarea alimentelor;
-
funcționalizarea biroului unic ARICE și concesionarea gratuită a terenurilor pentru investiții.
Sectorul construcțiilor va fi stimulat printr-un program național de locuințe accesibile, finanțat prin fonduri europene și garanții de stat. Aceasta va sprijini dezvoltarea urbană, va crea locuri de muncă și va crește oferta de locuințe pentru români.
”Discuţii cu marii investitori din sectoarele strategice, accesarea Planului de relansare şi un plan de măsuri dedicat pentru fiecare industrie strategică – de ex in auto şi piese auto – dublarea programului Rabla, program de subvenţionare a dobânzii la maşinile achiziţionate prin credit etc) + avizare rapida, birou unic (funcţionalizarea ARICE), terenuri concesionate gratis; în agricultura – programul Romalimenta pentru fabrici procesare s.a.)”.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






