Suspendarea de patru ani primită de Simona Halep a stârnit surprindere în lumea sportului. Este și cazul fostului internațional Marcel Răducanu, care consideră pedeapsa multe prea dură.

El a menționat că, deși poate exista posibilitatea ca Simona Halep să fi comis o greșeală, consideră că pedeapsa aplicată este mult prea severă în comparație cu alte cazuri de dopaj în sport.

„Patru ani?! Aoleu, săraca!”, a fost reacția fostului internațional român.

Final de carieră pentru Simona Halep?

De asemenea, Marcel Răducanu consideră că Simona Halep nu mai are acum nicio șansă să revină la același nivel în tenisul de performanță. Chiar dacă va obține o reducere a sentinței, timpul petrecut în afara competițiilor își va spune cuvântul.

„Și dacă obține o reducere a pedepsei la Lausanne, să zicem la doi ani, e mult timp. Ok, se va antrena în continuare, dar îi vor lipsi meciurile. Ceea ce, știe orice sportiv, contează enorm. Meciurile sunt meciuri. Eu zic că e gata”, a comentat Răducanu.

El a menționat că această pedeapsă de patru ani este neobișnuit de aspră și că a văzut sportivi, inclusiv fotbaliști, care au fost depistați dopați, dar au primit sancțiuni mult mai blânde.

„Poate nu știu eu, dar n-am mai auzit în viața mea ca un sportiv să fie suspendat atâția ani. Și s-au dopat atâția, inclusiv fotbaliști. Mutu, chiar de două ori. Și-n Anglia, și apoi, în Italia. Și-a luat de fiecare dată câteva luni, din ce-mi mai aduc eu aminte”, a spus Marcel Răducanu.

Fostul fotbalist al naționalei, Adrian Mutu, a fost depistat pozitiv cu substanțe interzise în două rânduri. În primul caz, când evolua pentru Chelsea în 2004 și a fost găsit cu cocaină în sistemul său, a primit o suspendare de 7 luni. În al doilea caz, în 2010, când juca pentru Fiorentina și a fost depistat pozitiv cu sibutramină în două rânduri, a fost suspendat pentru 9 luni.

Simona Halep poate face apel la această decizie

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, a anunţat, marţi, Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA).

ITIA a precizat că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).

Prima încălcare a regulamentului în cazul Simonei Halep (31 ani), dublă campioană de Mare Şlem (Roland Garros 2018, Wimbledon 2019), este legată de identificarea substanţei interzise roxadustat la US Open în 2022, în urma unui test antidoping în timpul competiţiei, iar a doua este legată de neregularităţile din paşaportul său biologic (ABP).

Halep fusese suspendată provizoriu în octombrie 2022, iar perioada sa de ineligibilitate este luată în considerare din 7 octombrie 2022 până pe 6 octombrie 2026. Jucătoare poate face apel la această decizie.