Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: Reforma sistemului nu mai poate fi amânată

Potrivit ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, respectul pentru justiţie nu trebuie să se transforme în privilegii care adâncesc diferenţele dintre cei cu pensii modeste şi beneficiarii unor tratamente speciale.

”În justiţie, la fel ca în orice domeniu care trebuie reformat, amânarea nu este o soluţie.

Astăzi, Curtea Constituțională a României a amânat pentru a patra oară decizia privind pensiile speciale ale magistraților. Ședința a durat 20 de minute, iar noul termen a fost stabilit pentru 11 februarie.

Între timp, inechitățile persistă, tensiunile cresc, iar încrederea cetățenilor în stat se erodează cu fiecare zi în care problemele esențiale sunt amânate, a transmis vineri, pe Facebook, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.

Potrivit acestuia, discuția nu urmărește umilirea unei categorii profesionale sau punerea în pericol a independenței justiției, ci se concentrează pe nevoia magistraților de stabilitate, predictibilitate și respect pentru munca lor.

”Dar respectul pentru justiţie nu poate însemna privilegii care rup contractul social şi adâncesc prăpastia dintre cei care muncesc o viaţă întreagă pe pensii modeste şi cei care beneficiază de tratamente speciale”, a mai transmis ministrul.

 Reforma sistemului de pensii nu mai poate fi amânată la nesfârşit

”Mai este un adevăr care nu poate fi ocolit: în joc sunt şi 231 de milioane de euro din PNRR, bani europeni pe care România îi pierde dacă nu îşi face treaba la timp şi nu adoptă reglementările asumate. Nu vorbim doar despre o dezbatere juridică sau tehnică, ci despre consecinţe directe pentru bugetul ţării şi pentru proiectele de investiţii de care depind spitale, şcoli şi infrastructură”, a adăugat ministrul.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a subliniat că un stat serios își respectă angajamentele atât față de cetățeni, cât și față de partenerii europeni, și că este nevoie de decizii curajoase, asumate, nu de amânări repetate care cresc frustrarea și neîncrederea. El a precizat că România are nevoie urgentă de un sistem de pensii corect, sustenabil și credibil.

”Avem nevoie de decizii curajoase şi asumate, nu de amânări la nesfârşit, care par că doar trag de timp. Cu cât lăsăm mai mult să se adune frustrare şi neîncredere, cu atât mai greu va fi să reconstruim respectul pentru instituţii.

România are nevoie de un sistem de pensii corect, sustenabil şi credibil – iar această nevoie nu mai suportă amânare”, a conchis ministrul.

Curtea Constituțională a amânat pentru a patra oară pronunțarea în cazul obiecțiilor de neconstituționalitate privind pensiile de serviciu ale magistraților, stabilind un nou termen pentru 11 februarie. Decizia a fost luată ca urmare a cererii de întrerupere a deliberărilor, pentru a analiza problemele cauzei și expertiza contabilă depusă de Înalta Curte de Casație și Justiție.