Proiectul naţional de digitalizare a patrimoniului a debutat oficial

Lansarea proiectului a avut loc în prezenţa ministrului Culturii, Demeter Andras, care a explicat că digitalizarea reprezintă o etapă necesară pentru aducerea patrimoniului cultural în atenţia unui public tot mai conectat la mediul digital. Ministrul a subliniat că iniţiativa urmăreşte să faciliteze accesul la informaţii şi să creeze premisele pentru o mai bună protecţie a bunurilor culturale.

Potrivit acestuia, dinamica vieţii cotidiene face dificil pentru publicul larg să descopere patrimoniul fără instrumente moderne şi accesibile. În acest context, el a afirmat că trecerea la o variantă digitalizată a informaţiilor poate creşte vizibilitatea patrimoniului şi poate stimula interesul real pentru vizitarea obiectivelor culturale.

„E un singur cuvânt pe care pot să îl spun: accesibilizare. Nu ne putem aştepta de la lumea aflată într-o goană din ce în ce mai mare şi mai agitată, ca recunoscător al patrimoniului să ajungă să-l descopere. Din momentul în care trecem la această variantă digitalizată, accesibilizarea devine mult mai mare şi am convingerea că asta va stârni interesul, va stârni o reală curiozitate pentru a vedea ‘în carne şi oase’ acest patrimoniu. Nu în ultimul rând, tot ce înseamnă proceduri, care acum sunt din secolul XVII, cred că trebuie aduse în secolul XXI”, a declarat pentru Agerpres ministrul Culturii, Demeter Andras.

Importanţa finanţării europene şi perspectiva Ministerului Investiţiilor

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a prezentat dimensiunea strategică a proiectului pentru sectorul cultural şi pentru transformarea digitală a administraţiei. El a arătat că, în contextul constrângerilor bugetare, fondurile europene reprezintă instrumentul principal pentru dezvoltarea unor proiecte de asemenea amploare.

În opinia sa, ePatrimoniu combină două direcţii esenţiale: modernizarea culturală prin digitalizare şi recunoaşterea culturii ca prioritate în politicile publice. Ministrul a precizat că proiectul are un rol important în facilitarea accesului cetăţenilor la servicii culturale moderne.

„Ştim foarte bine că în perioada aceasta de restrişte fiscal-bugetară naţională, fondurile europene sunt, de fapt, cel mai bun substitut şi gura de oxigen pentru un domeniu atât de important în societate cum este Cultura. Proiectul de astăzi îmbină două priorităţi. Pe de-o parte, partea de digitalizare şi de accesibilizare a culturii către populaţie şi pe cealaltă parte, ideea aceasta de prioritizare a culturii în societate. Şi pentru Ministerul Investiţilor acest proiect este o prioritate”, a transmis Pîslaru.

Mesajul ministrului Culturii despre valoarea culturală şi simbolică a proiectului

În intervenţia susţinută în cadrul evenimentului, ministrul Demeter Andras a explicat că ePatrimoniu depăşeşte rolul unei simple platforme administrative. El a evidenţiat dimensiunea sa culturală şi simbolică, insistând asupra faptului că digitalizarea nu substituie contactul direct cu patrimoniul, ci îl completează.

Demeter Andras
SURSA FOTO: Facebook, Demeter Andras / Proiectul naţional de digitalizare a patrimoniului a debutat oficial. Platforma ePatrimoniu promite acces rapid la date şi servicii culturale

Ministrul a vorbit despre responsabilitatea instituţiilor în protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural, subliniind că o mai mare vizibilitate conduce la o protecţie mai eficientă. În plus, el a indicat că digitalizarea poate creşte participarea publicului şi interesul pentru vizitarea muzeelor, siturilor şi monumentelor istorice.

„Este o promisiune. Promisiunea că patrimoniul cultural al României, cu bogăţia, vulnerabilităţile şi diversitatea lui, va fi păstrat, protejat şi împărtăşit într-un mod demn de valoarea sa. (…) ePatrimoniu nu este doar o investiţie financiară importantă, este o investiţie în vizibilitate, în respect, în recunoaştere. Este modul în care spunem Europei ‘avem ceva preţios de arătat, suntem pregătiţi să-l împărtăşim şi să-l protejăm cu mijloacele secolului în care trăim’.

Am convingerea că digitalizarea patrimoniului nu diminuează emoţia contactului direct, dimpotrivă, o amplifică. Oamenii ajung la muzee, la situri, la monumente abia când ştiu că ele există, când le pot descoperi, când sunt invitaţi într-un mod accesibil să se apropie de ele. Un patrimoniu invizibil este un patrimoniu vulnerabil. Un patrimoniu accesibil este un patrimoniu protejat. (…) De aceea, ePatrimoniu este mai mult decât o platformă, este un gest de responsabilitate faţă de memoria noastră colectivă”, a spus Demeter.

Rolul instituţiilor partenere şi beneficiile tehnologice anunţate de STS

Pe lângă miniştri, reprezentanţii instituţiilor implicate în dezvoltarea platformei au prezentat detalii tehnice şi administrative. Directorul Unităţii de Management a Proiectului din Ministerul Culturii, Bogdan Trâmbaciu, şi directorul adjunct, Monica Drăgan, au expus avantajele operaţionale ale proiectului şi modul în care acesta va contribui la eficientizarea activităţii din sector.

Totodată, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale va avea un rol esenţial în asigurarea infrastructurii digitale. Directorul STS, generalul-maior Ionel-Sorin Bălan, a explicat modul în care platforma va fi găzduită şi gestionată din punct de vedere tehnic, insistând asupra siguranţei şi stabilităţii sistemului.

„Platforma ePatrimoniu va fi găzduită în centrele noastre de date, care respectă cerinţe stricte de siguranţă şi disponibilitate. Dezvoltarea acestei platforme nu se rezumă la furnizarea unui produs, ci presupune realizarea unui ecosistem digital complet capabil să gestioneze volume mari de date, să integreze tehnologii avansate şi să asigure, în permanenţă, continuitatea serviciilor pentru un număr mare de utilizatori”, a precizat şeful STS.

Detalii despre platforma ePatrimoniu, buget şi calendarul de implementare

Ministerul Culturii a anunţat că ePatrimoniu va reuni toate bazele de date din domeniul patrimoniului cultural, integrându-le într-un sistem unitar conectat la platforme naţionale şi europene. Portalul va furniza informaţii actualizate despre monumente istorice, regimul juridic al proprietăţii, descrieri arhitecturale, istorice, starea de conservare, riscuri şi documentaţie fotografică.

Valoarea eligibilă a proiectului este de 122.807.086,18 lei, echivalentul a aproximativ 24,68 milioane de euro. Proiectul este cofinanţat de Uniunea Europeană prin Programul Creştere Inteligentă Digitalizare şi Instrumente Financiare 2021 – 2027, în cadrul măsurii dedicate digitalizării în cultură.

Implementarea va dura 36 de luni, începând din mai 2025, iar platforma va fi disponibilă publicului pe adresa www.epatrimoniu.ro. Printre beneficiile anunţate se numără accesul rapid la informaţii, reducerea birocraţiei, servicii digitale pentru avize şi autorizaţii, precum şi posibilitatea realizării unor analize complexe pentru decizii fundamentate.