Se suspendă permisul de conducere pentru un an de zile. Interzis pentru șoferi. Faptele care aduc amenzi de peste 10.000 de lei

Se suspendă permisul de conducere pentru un an de zile. Interzis pentru șoferi. Faptele care aduc amenzi de peste 10.000 de lei

SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin - Poliția Română

Publicat de Leonard Bădilă la 14 ianuarie 2026, 16:36

Un tânăr de 19 ani a fost urmărit de polițiști pe mai multe străzi din Craiova. Incidentul a avut loc marți seară, când polițiștii de la Biroul Rutier au observat pe bulevardul Decebal un șofer care conducea agresiv și își întorcea autoturismul folosind frâna de mână.

Oamenii legii au încercat să oprească mașina, folosind semnalele acustice și luminoase, însă șoferul a refuzat să se conformeze și, dimpotrivă, a accelerat. Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, acțiune care s-a desfășurat pe mai multe străzi din municipiu.

Șoferul de 19 ani a fost urmărit ca în filme pe străzile din Craiova

Pe parcursul urmăririi, conducătorul auto a comis numeroase abateri grave de la regimul rutier, punând în pericol siguranța traficului. Acesta a circulat pe sensul opus de mers, a efectuat depășiri prin încălcarea marcajului continuu care separă benzile de circulație, nu a acordat prioritate vehiculelor aflate în sensul giratoriu și a trecut pe culoarea roșie a semaforului, potrivit informațiilor transmise de IPJ Dolj.

„Astfel, poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, care s-a realizat pe mai multe străzi din Craiova, pe timpul căreia conducătorul auto a săvârşit mai multe abateri la regimul rutier, care au pus în pericol siguranţa rutieră, în sensul că a condus autoturismul pe sensul opus de mers, a efectuat manevra de depăşire încălcând marcajul continuu care separă benzile de mers, nu a acordat prioritate vehiculelor care circulau în sens giratoriu şi nu a respectat semnificaţia culorii roşii a semaforului electric”, au transmis reprezentanţii IPJ Dolj.

politisti, politie
SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin – Poliție

Urmărirea s-a încheiat pe strada Drumul Jiului, unde autoturismul a fost blocat de un alt echipaj de poliție

Urmărirea s-a încheiat pe strada Drumul Jiului, unde autoturismul a fost blocat de un alt echipaj de poliție. Șoferul a fost identificat ca fiind un tânăr de 19 ani, din Craiova.

În urma faptelor sale, acesta a fost sancționat cu mai multe amenzi, valoarea totală depășind suma de 10.000 de lei. Totodată, polițiștii au dispus suspendarea dreptului de a conduce vehicule pentru o perioadă de 330 de zile, ceea ce înseamnă că tânărul va rămâne fără permis pentru aproape un an.

Amintim că un alt șofer în vârstă de 30 de ani, din comuna Cârna, județul Dolj, a fost reținut după ce a fugit de polițiști și a provocat mai multe evenimente rutiere minore în timpul urmăririi. Incidentul s-a petrecut în noaptea de 28 spre 29 decembrie.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, șoferul a fost depistat inițial în comuna Șimnicu de Sus, unde polițiștii l-au informat că urmează să fie testat pentru consumul de alcool. În acel moment, bărbatul a părăsit locul fără permisiune, iar polițiștii au pornit în urmărirea sa, care s-a încheiat pe bulevardul Dacia din municipiul Craiova.

Pe parcursul urmăririi, acesta a lovit un autoturism parcat și a acroșat portiera dreaptă a unei autospeciale de poliție. După ce a fost imobilizat de forțele de ordine, șoferul a fost testat cu aparatele etilotest și drugtest. Rezultatele au indicat o valoare de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat și un rezultat pozitiv privind posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Ulterior, bărbatul a refuzat recoltarea probelor biologice la o unitate medicală. Din acest motiv, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.