Se schimbă regulile pentru angajarea muncitorilor străini în România. Patronatul avertizează: Primele angajări ar putea începe abia în octombrie
SURSA FOTO: Dreamstime
Începând de vineri, 8 august, intră în vigoare noile reguli privind accesul cetățenilor din state terțe pe piața muncii din România, odată cu operaționalizarea platformei guvernamentale WorkinRomania.gov.ro. Deși autoritățile prezintă sistemul drept un pas important spre digitalizarea procedurilor și reducerea birocrației, reprezentanții industriei avertizează că procesul de autorizare a angajatorilor și agențiilor va întârzia efectiv angajările cu câteva săptămâni sau chiar luni.
Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM) estimează că primele cereri pentru angajarea lucrătorilor străini vor putea fi depuse abia la începutul lunii octombrie, dacă implementarea noului sistem va decurge fără probleme.
Noul sistem intră în vigoare, dar piața rămâne blocată
Schimbările vin după ce vechea procedură prevăzută de OG nr. 25/2014 a fost abrogată începând cu 27 aprilie 2026 și înlocuită prin OUG nr. 32/2026.
Un pas important a fost făcut pe 6 august, când Guvernul a aprobat hotărârea care stabilește regulile privind funcționarea platformei WorkinRomania.gov.ro, inclusiv măsurile de securitate și schimbul de date dintre instituțiile implicate.
Reprezentanții Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă spun însă că simpla lansare a platformei nu este suficientă pentru reluarea imediată a activității.
„Hotărârea de Guvern care reglementează funcţionarea portalului a fost, în sfârşit, aprobată. Este un pas important, însă portalul mai are, în prezent, de rezolvat mai multe aspecte tehnice, ceea ce înseamnă că procesul de acreditare a companiilor, respectiv de înregistrare şi autorizare a angajatorilor, va mai dura o perioadă”, au precizat pentru News.ro reprezentanţii Patronatului Importatorilor de Forţă de Muncă (PIFM).
Primele cereri ar putea fi depuse abia în octombrie
Potrivit estimărilor patronatului, autorizarea agențiilor de recrutare și înregistrarea angajatorilor vor necesita aproximativ două luni.
„Potrivit acestor estimări, credem că primele cereri unice vor putea fi înregistrate în portal la începutul lunii octombrie, dacă totul va decurge conform planului. Avem încredere în Ministerul Afacerilor Interne şi sperăm să nu întâmpinăm dificultăţi în utilizarea noului portal. Piaţa a fost blocată din 27 aprilie până în prezent, iar noi abia aşteptăm să reluăm activitatea”, susţin oficialii PIFM.
În opinia reprezentanților din domeniu, întârzierea vine într-un moment dificil, deoarece multe companii au nevoie urgentă de personal.
Agențiile speră ca procedurile să dureze doar câteva săptămâni
Mai optimistă este Melania Pop, managing partner al companiei International Work Finder, care consideră că procesul ar putea fi finalizat într-un interval mai scurt, în funcție de numărul solicitărilor.
„Acum toată lumea trebuie să se înregistreze, toate firmele şi agenţiile care vor să aducă muncitori străini se înscriu pe platformă, după care firmele şi agenţiile care vor să se licenţieze depun documentele şi urmează toate procedurile. După ce vom trece prin procesul de evaluare şi vom primi acordul, putem să începem să depunem din nou avizele de muncă şi schimbări de angajator şi tot ceea ce ne permite noua platformă”, a declarat pentru News.ro Melania Pop, managing partner al companiei de recrutare International Work Finder.
Aceasta avertizează însă că orice întârziere suplimentară ar putea avea consecințe importante pentru angajatori.
„Dacă durează mai mult de 2 săptămâni procedurile, deja o să fie foarte dificil pentru că stăm de multe luni cu platforma închisă, nu am mai putut să depunem acte pentru obţinerea de avize. Firmele care au nevoie de muncitori nu mai au soluţii, sezonalitatea pe care noi în fiecare an o rezolvăm cu forţă de muncă străină o să fie afectată. Muncile care începeau într-un anumit moment al anului, spre exemplu în sectoare precum construcţiile, HoReCa, agricultura, vor suferi, deci trebuie să se mişte repede platforma. Noi sperăm să nu dureze mai mult de 2 săptămâni.”
Construcțiile, HoReCa și agricultura, printre cele mai afectate
Reprezentanții industriei spun că blocajul afectează în special domeniile care depind de muncitorii din afara Uniunii Europene.
Sectorul construcțiilor este indicat drept unul dintre cele mai vulnerabile, în contextul în care lucrările finanțate prin PNRR sunt în plină desfășurare și necesită personal suplimentar. De asemenea, HoReCa și agricultura riscă să resimtă efectele întârzierii angajărilor în plin sezon.
MAI: procedurile vor fi gestionate integral online
Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că WorkinRomania.gov.ro este primul sistem digital integrat destinat gestionării procedurilor privind accesul lucrătorilor străini pe piața muncii.
Prin intermediul platformei, angajatorii și agențiile vor putea realiza online principalele operațiuni necesare angajării cetățenilor din state terțe, urmărind în timp real stadiul fiecărei cereri.
Autoritățile susțin că noul sistem va reduce birocrația, va scurta termenele de procesare și va contribui la combaterea migrației ilegale și la protejarea lucrătorilor străini.
Prima zi a platformei a adus și probleme tehnice
Deși portalul a devenit operațional pe 6 august, reprezentanții din industrie spun că în prima zi au apărut dificultăți tehnice, platforma funcționând sub parametrii așteptați.
Aceștia speră însă că problemele vor fi remediate rapid, astfel încât procesul de autorizare să nu fie întârziat și mai mult.
Garanții de 75.000 de euro și reguli noi pentru agenții
Noua legislație introduce o serie de obligații suplimentare pentru agențiile care recrutează muncitori străini.
Printre cele mai importante se numără:
- digitalizarea completă a procedurilor prin platforma unică;
- introducerea contractului bilingv;
- responsabilizarea agențiilor pentru lucrătorii plasați;
- constituirea unei garanții financiare de 75.000 de euro, la care se adaugă câte 50.000 de euro pentru fiecare 250 de lucrători suplimentari.
Potrivit estimărilor Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă, aceste cerințe ar putea determina ieșirea de pe piață a aproximativ 70% dintre agențiile mici și mijlocii.
Patronatul avertizează asupra unui blocaj de peste două luni
Vicepreședintele PIFM, Elena Panțiru, consideră că perioada necesară pentru autorizarea tuturor participanților la noul sistem va întârzia semnificativ primele angajări.
„Platforma WorkinRomania devine operaţională la 8 august, iar agenţiile de plasare şi angajatorii se pot autoriza sau înregistra numai după această dată. Cu alte cuvinte, abia de la 8 august pot începe procedurile prealabile, respectiv autorizarea, înregistrarea, constituirea garanţiilor. Până când se finalizează aceste etape prealabile şi un angajator ajunge efectiv să poată încărca o cerere unică pentru angajarea unui străin, estimăm că vor trece peste 60 de zile. Deci vorbim, realist, despre luna octombrie sau chiar mai târziu până când sistemul va produce primele angajări efective. Între timp, angajatorii au comenzi, au contracte, au termene, dar nu au nicio cale legală de a aduce forţa de muncă necesară.”
Elena Panțiru atrage atenția și asupra situației lucrătorilor străini care riscă să intre în ședere ilegală din motive administrative.
„Un lucrător care şi-a îndeplinit toate obligaţiile poate ajunge fără drept de şedere pentru că angajatorul sau agenţia au o problemă administrativă.”
În 2026, contingentul aprobat pentru noii lucrători străini este de 90.000 de persoane, față de 100.000 în anul precedent. Potrivit datelor PIFM, până la 15 iulie au fost emise 65.040 de avize de angajare.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.