Se renunță la plata cu numerar. Dar pentru puținii oameni din Suedia care încă depind de bani cash, viața devine din ce în ce mai grea, arată o analiză publicată de The Conversation.
În întreaga lume, cardurile și aplicațiile sunt modalitatea implicită de plată, dar nicăieri tranziția de la numerar la aceste metode de plată nu este mai evidentă decât în Suedia. Banca Suediei susține că suma de numerar aflată în circulație în țară s-a înjumătățit din 2007.
Parțial, acest lucru se datorează unei legi suedeze care prioritizează „libertatea contractuală” mai presus de orice cerință legală de a accepta numerar. Cu alte cuvinte, depinde de companii, inclusiv de bănci, dacă acceptă numerar. Transportul public, magazinele și serviciile nu acceptă de obicei numerar ca plată și nu există infrastructură pentru plata facturilor la ghișeu, notează publicația.
Tranziția către plata fără numerar a început în 2012
Se renunță la plata cu numerar. Tranziția către plata fără numerar s-a accelerat atunci când un grup de bănci a creat aplicația de plată mobilă Swish. în 2012. Până în 2017, Suedia folosea mai puțin numerar decât alte țări europene. Astăzi, peste 80% din populație are un cont Swish.
Cercetări recente arată cum afectează acest lucru persoanele cele mai defavorizate din societatea suedeză fără numerar. Persoanele intervievate trăiesc într-o dependență de numerar indusă de sărăcie, ceea ce înseamnă că se bazează pe plăți în numerar deoarece nu au acces la servicii bancare, nu au credite sau nu își permit tehnologia digitală. În special persoanele în vârstă au probleme în a plăti facturile.
O parte dintre cei intervievați sunt persoane fără adăpost sau au probleme de sănătate mintală. Alții trăiesc cu un venit foarte mic. Obstacolele cu care se confruntă sunt atât practice, cât și culturale. Mulți spun că se simt ca niște delincvenți, excluși de un sistem financiar care nu le dă nicio șansă.
Cât de mare este dependența de numerar în Suedia
Numerarul funcționează ca o monedă locală, izolat de restul economiei. În bula financiară, poți cumpăra lucruri de strictă necesitate și poți merge la cafenele fără pretenții, dar nu poți plăti parcarea și nu poți plăti facturile fără ajutor. Voluntarii de la grupurile comunitare locale au spus că își petrec cea mai mare parte a timpului făcând operațiuni bancare pentru oameni.
Persoanele fără adăpost care dorm în mașini nu pot folosi parcometrele fără numerar. Așa a apărut o piață ilicită, în care oamenii cu smartphone-uri și conturi bancare își plătesc parcarea la un cost suplimentar substanțial.
Persoanele intervievate s-au simțit abandonate într-o societate căreia nu-i pasă de capacitatea lor de a participa. Cu un amestec de rușine, furie și resemnare, câteva persoane au descris umilințele cotidiene. O femeie a economisit bani pentru a-i cumpăra nepotului ei un cadou pe care și-l dorea, doar pentru a i se spune la casă că nu i se acceptă banii.
„M-am simțit ca o hoață”, a declarat ea.
Tranziția fără numerar
Se renunță la plata cu numerar. În 2017, cercetătorii din domeniul afacerilor au prezis că numerarul va fi irelevant în Suedia până în martie 2023. Nu s-a întâmplat chiar așa, dar era aproape.
În ultimii 150 de ani, inovațiile tehnologice și spiritul antreprenorial au propulsat țara de la o sărăcie severă la una dintre cele mai bogate din Europa.
Cazul suedez este și mai special datorită rolului omniprezent al băncilor în infrastructura de plăți și identificare. Băncile au creat aplicația de plăți Swish, utilizată pe scară largă și au emis actul de identitate electronic necesar pentru accesarea serviciilor publice, cum ar fi autoritatea fiscală și prestațiile pentru boală, invaliditate și șomaj.
Prin urmare, dacă nu sunteți client al unei bănci, nu puteți accesa aceste servicii publice.
În timpul pandemiei, temerile au făcut ca manipularea banilor fizici să pară un pericol pentru sănătate. Toți acești factori au dus la o societate suedeză modernă în care banii digitali sunt buni, iar numerarul este asociat cu criminalitatea și murdăria. Pentru persoanele care încă depind de plățile în numerar, această stigmatizare le sporește sentimentul de excludere.
În Suedia, ca în multe alte țări, o economie complet fără numerar pare inevitabilă în următorii ani. Dar, subliniază publicația, persoanele care se bazează pe numerar din cauza sărăciei rămân fără mijloacele de a se descurca independent sau chiar de a-și plăti facturile.