Bani în plus la salariu pentru tinerii care se angajează prima dată. Statul acordă până la 27.000 de lei
SURSA FOTO: Inquam Photos / Gyozo Baghiu - Florin Manole
Ministrul Muncii, Florin Manole, a prezentat noi detalii despre programul „Primul loc de muncă pentru tineri”, destinat persoanelor care întâmpină dificultăți la angajare din cauza lipsei de experiență. Proiectul este finanțat integral din fonduri europene, iar banii se află deja la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Tinerii eligibili pot primi până la 27.000 de lei, suplimentar față de salariu, pe parcursul a doi ani. Angajatorii beneficiază, la rândul lor, de subvenții pentru încadrarea acestora în muncă.
Primul loc de muncă pentru tineri este susținut integral din fonduri europene
Programul „Primul loc de muncă pentru tineri” urmărește să faciliteze angajarea persoanelor care au terminat studiile și nu reușesc să intre pe piața muncii din cauza lipsei experienței profesionale.
Ministrul Muncii, Florin Manole, a explicat, într-o intervenție la Antena 3, că proiectul a fost deja început, finanțarea este asigurată în proporție de 100% din fonduri europene, iar sumele necesare au ajuns la agenția responsabilă de implementare.
Măsura se adresează tinerilor care nu mai urmează o formă de învățământ și se află în căutarea primului loc de muncă. Ministrul a atras atenția asupra dificultăților întâmpinate de absolvenții cărora angajatorii le solicită experiență profesională, deși aceștia abia au terminat școala.
În primele 12 luni de angajare, compania primește o subvenție de 2.250 de lei lunar, iar tânărul beneficiază de încă 1.000 de lei pe lună, peste salariul stabilit prin contractul de muncă.
Prima de stabilitate ajunge la 27.000 de lei pentru fiecare tânăr eligibil
Ministrul Muncii a prezentat și în declarații anterioare mecanismul de acordare a primei de stabilitate, precizând că sprijinul financiar destinat tinerilor se întinde pe o perioadă de 24 de luni.
În primul an, beneficiarii primesc câte 1.000 de lei lunar, ceea ce înseamnă 12.000 de lei. În următoarele 12 luni, prima crește la 1.250 de lei pe lună, echivalentul a încă 15.000 de lei.
Astfel, valoarea totală a sprijinului poate ajunge la 27.000 de lei pentru fiecare beneficiar. Sumele sunt neimpozabile și se acordă suplimentar față de veniturile salariale.
Florin Manole a anunțat anterior că programul beneficiază de un buget de aproximativ 170 de milioane de euro și urmărește sprijinirea a 28.000 de tineri. Printre condițiile prezentate se numără angajarea cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată și menținerea locului de muncă.
Angajatorii primesc subvenții timp de un an, iar locul de muncă trebuie menținut 42 de luni
Sprijinul financiar destinat angajatorilor este acordat numai în primele 12 luni, în timp ce prima de stabilitate pentru tineri continuă și în al doilea an.
Potrivit explicațiilor oferite anterior de Florin Manole, programul presupune menținerea raportului de muncă pentru o perioadă totală de trei ani și jumătate, respectiv 42 de luni.
Această perioadă include cei doi ani în care tânărul beneficiază de stimulente financiare, urmați de alte 18 luni în care locul de muncă trebuie păstrat.
Prin acest mecanism, Ministerul Muncii urmărește să încurajeze angajările pe termen lung și să ofere tinerilor posibilitatea de a acumula experiența profesională necesară pentru continuarea carierei.
Comunicatul de presă „Politici de ocupare adaptate noilor realități ale pieței muncii: sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori”, poate fi vizualizat integral, AICI: Politici de ocupare sprijin pentru tineri.
Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.