Salariul minim din Bulgaria ajunge la 660 de euro de la 1 ianuarie 2027. Ce diferență va exista față de România și ce majorări sunt analizate la București
SURSA FOTO: eunews.it - Bulgaria
Salariul minim brut din Bulgaria va crește la 660 de euro de la 1 ianuarie 2027, potrivit unui decret publicat în Monitorul Oficial, care stabilește și majorarea salariului minim orar la 3,98 euro. Prin comparație, în România, salariul minim brut este în prezent de 4.325 de lei pe lună, iar nivelul care va fi aplicat anul viitor nu a fost încă stabilit, autoritățile și partenerii sociali analizând mai multe variante.
Salariul minim din Bulgaria va ajunge la 660 de euro în 2027
Consiliul de Miniștri din Bulgaria a adoptat decretul la 29 octombrie, iar documentul a fost publicat în Monitorul Oficial la 3 noiembrie, potrivit Novinite. Noul salariu minim se va aplica pentru o lună completă de muncă, în cazul unui program de opt ore pe zi și cinci zile pe săptămână.
Majorarea este de 39,80 de euro față de nivelul actual, de 620,20 euro, ceea ce reprezintă o creștere de 6,4%. Salariul minim orar va urca, la rândul său, de la 3,74 la 3,98 euro.
Aproximativ 462.000 de angajați bulgari vor beneficia de această majorare. Natalia Efremova, ministrul Muncii și Politicii Sociale, a explicat că procentul de creștere depășește rata anuală a inflației, de 5,7%, și se încadrează în posibilitățile bugetului de stat. În timpul consultărilor cu sindicatele și patronatele, oficialul a susținut că propunerea ține cont atât de rolul social și economic al salariului minim, cât și de resursele bugetare disponibile.
Potrivit Ministerului Muncii și Politicii Sociale din Bulgaria, majorarea ar trebui să mențină puterea de cumpărare a angajaților cu cele mai mici venituri, să reducă inegalitățile salariale și să încurajeze participarea pe piața muncii.
Patronatele din Bulgaria au susținut majorarea, sindicatele au cerut 690 de euro
Nivelul salariului minim pentru 2027 a fost discutat la 23 octombrie în cadrul Consiliului Național pentru Cooperare Tripartită. Guvernul, sindicatele și patronatele nu au reușit însă să ajungă la un acord.
Toate organizațiile patronale reprezentative la nivel național au susținut propunerea Executivului. Acestea au considerat că majorarea de 6,4% compensează integral inflația și au avertizat că o creștere mai mare ar pune presiune suplimentară asupra costurilor companiilor.
Sindicatele au apreciat, în schimb, că suma stabilită de Guvern este prea mică pentru a le asigura angajaților un nivel de trai decent. Confederația Muncii Podkrepa a calculat că, după plata contribuțiilor sociale și a impozitului pe venit, un angajat remunerat cu salariul minim ar urma să încaseze aproximativ 512 euro net.
Reprezentanții sindicali au susținut că acest nivel de venit îi menține pe angajații plătiți cu salariul minim din Bulgaria pe ultimul loc în Uniunea Europeană. Confederația Sindicatelor Independente din Bulgaria a cerut stabilirea salariului minim pentru 2027 la 690 de euro.
Suma adoptată de Guvern este cu aproape 13 euro mai mică și decât limita superioară rezultată din noul mecanism de calcul, care se situează la aproximativ 672,80 de euro.
Bulgaria a schimbat formula de stabilire a salariului minim
Majorarea care va intra în vigoare în 2027 este prima stabilită prin noul mecanism adoptat de Bulgaria. Înainte de modificare, salariul minim era calculat prin raportare la 50% din salariul mediu brut înregistrat într-o anumită perioadă.
Noul sistem stabilește un interval în interiorul căruia Guvernul poate decide valoarea finală. Pragul inferior nu poate fi mai mic decât salariul minim din anul precedent, în timp ce limita superioară este calculată pe baza a patru indicatori socioeconomici: puterea de cumpărare a salariului minim, inclusiv prin raportare la costul vieții, nivelul general și distribuția salariilor, ritmul de creștere a salariilor și productivitatea muncii pe termen lung.
Fiecare dintre cei patru indicatori are o pondere de 25%, iar calculele se bazează pe statistici oficiale.
Potrivit procedurii, sindicatele și patronatele trebuie să negocieze nivelul salariului minim pentru anul următor până la 15 mai. Ulterior, Consiliul de Miniștri trebuie să stabilească valoarea finală până la 15 august, ținând cont de rezultatul consultărilor.
Guvernul păstrează însă dreptul de a decide cuantumul salariului minim în cazul în care partenerii sociali nu ajung la un acord. De asemenea, o dată la trei ani va fi evaluat caracterul adecvat al acestuia, prin raportare la 60% din salariul median brut și la costul vieții.
Cum a evoluat salariul minim în România
În România, salariul minim brut este de 4.325 de lei pe lună de la 1 iulie 2026. Anterior, acesta a fost de 4.050 de lei, nivel aplicat timp de un an și jumătate, din ianuarie 2025 până la sfârșitul lunii iunie 2026.
Majorarea din vară a fost de 275 de lei brut, echivalentul unei creșteri de aproximativ 6,8%. Salariul minim net a crescut însă cu aproximativ 125 de lei, de la circa 2.574 de lei la 2.699 de lei.
Nivelul actual este stabilit pentru un program normal de lucru de aproximativ 166,7 ore pe lună, ceea ce corespunde unui tarif minim de 25,949 lei pe oră. Suma nu include sporuri și alte adaosuri.
În martie 2026, înainte de majorarea din vară, 831.382 de angajați erau remunerați cu salariul minim brut, potrivit datelor Ministerului Muncii. La 30 septembrie, aproximativ 715.000 de salariați cu normă întreagă primeau exact salariul minim de 4.325 de lei. Numărul angajaților ale căror venituri se află foarte aproape de acest prag este însă mult mai mare.
Blocul Național Sindical estimează că aproximativ 1,4 milioane de salariați câștigă salariul minim sau cu cel mult 75 de lei peste acest nivel. Totodată, 1,71 milioane de angajați cu normă întreagă, adică aproximativ o treime din total, primesc cel mult 5% peste salariul minim brut.
Potrivit BNS, în a doua jumătate a anului 2026, România se afla pe locul 20 din cele 22 de state membre ale Uniunii Europene care au un salariu minim stabilit prin lege. Confederația a calculat pentru România un nivel echivalent de aproximativ 825 de euro brut.
Facilitatea fiscală de 200 de lei expiră la sfârșitul anului
Salariul minim net de aproximativ 2.699 de lei include facilitatea fiscală prin care 200 de lei din venitul lunar nu sunt supuși impozitului pe venit și contribuțiilor sociale. Măsura se aplică în perioada iulie-decembrie 2026 angajaților care au salariul de bază brut egal cu salariul minim și îndeplinesc condițiile referitoare la plafonul venitului lunar.
Facilitatea expiră la 31 decembrie, dacă Guvernul nu decide prelungirea acesteia. În lipsa unei asemenea măsuri, o parte dintr-o eventuală majorare a salariului brut ar fi absorbită de taxele și contribuțiile datorate statului.
Acesta este unul dintre argumentele invocate de patronate, care atrag atenția că o creștere a salariului brut nu se reflectă integral în venitul net al angajatului.
Trei scenarii analizate de Guvern pentru salariul minim din 2027
Ministerul Muncii a transmis partenerilor sociali un raport tehnic care cuprinde trei variante pentru stabilirea salariului minim din 2027. Niciuna dintre acestea nu reprezintă, deocamdată, o decizie definitivă.
Prima variantă pornește de la formula legală de actualizare, care ia în calcul rata medie anuală a inflației, estimată la 4,4%, și creșterea reală a productivității muncii, prognozată la 1,79%.
În acest scenariu, salariul minim ar ajunge la 4.593 de lei brut, cu 268 de lei peste nivelul actual. Majorarea ar fi de aproximativ 6,2%, iar salariul minim ar reprezenta puțin peste 47% din câștigul salarial mediu brut prognozat pentru 2027.
A doua variantă presupune stabilirea salariului minim la 50% din câștigul salarial mediu brut prognozat. În acest caz, salariul minim ar ajunge la 4.884 de lei, cu 559 de lei mai mult decât în prezent, ceea ce ar însemna o creștere de 12,9%.
Al treilea scenariu folosește pragul superior de 52% din câștigul salarial mediu brut și ar duce salariul minim la 5.079 de lei. Majorarea ar fi de 754 de lei, respectiv 17,4%.
Calculele pornesc de la un câștig salarial mediu brut estimat la 9.768 de lei în 2027. Diferența dintre cea mai redusă și cea mai ridicată variantă analizată este de 486 de lei pe lună.
Mecanismul românesc de stabilire a salariului minim ia în calcul inflația și productivitatea, dar permite și evaluarea nivelului acestuia prin raportare la câștigul salarial mediu brut. Intervalul de adecvare utilizat în negocieri este cuprins între 47% și 52% din salariul mediu prognozat.
Ministrul Muncii, Florin Manole, a explicat că programul de guvernare prevede actualizarea salariului minim într-un ciclu de 12 luni, nu neapărat o majorare de la începutul anului. În interpretarea sa, această formulare stabilește un orizont de așteptare de 12 luni pentru discuțiile privind salariul minim, având în vedere că până la 1 ianuarie 2027 mai sunt doar două luni.
Anterior, ministrul afirmase că, la 1 ianuarie 2027, salariul minim ar urma să rămână la nivelul actual, de 4.325 de lei brut. O eventuală majorare va fi stabilită după analizarea indicatorilor economici și consultarea sindicatelor și patronatelor.

Cum a ajuns BNS la propunerea de 4.652 de lei
În vară, Blocul Național Sindical a solicitat ca salariul minim să ajungă la 5.000 de lei brut de la 1 ianuarie 2027. Confederația a argumentat atunci că angajații au pierdut peste 13% din puterea de cumpărare, iar majorarea aplicată de la 1 iulie nu a compensat efectele inflației.
La începutul lunii noiembrie, BNS a prezentat o propunere tehnică de 4.652 de lei brut, cu 327 de lei peste nivelul actual. Calculul pornește de la salariul minim de 4.050 de lei, aplicat în 2025 și în primele șase luni din 2026.
Confederația propune ca această sumă să fie actualizată mai întâi cu scumpirile înregistrate în perioada în care salariul minim a rămas neschimbat. În urma acestei ajustări, baza de calcul ar ajunge la aproximativ 4.390 de lei. Aplicarea formulei legale la această valoare ar conduce la un salariu minim de 4.652 de lei.
Suma ar reprezenta aproximativ 48,5% din câștigul salarial mediu brut prognozat pentru 2027 și s-ar încadra în intervalul de negociere prevăzut de legislație.
Radu Soviani, expert în cercetare al BNS, a explicat că propunerea urmărește recuperarea pierderii de putere de cumpărare provocate de înghețarea salariului minim în primele șase luni din 2026. Confederația consideră că valoarea de 4.652 de lei este calculată transparent și echitabil, fără înghețări salariale și fără ca majorarea să fie anulată de fiscalitate. BNS susține, totodată, că stabilirea salariului minim trebuie să se bazeze pe un coș minim de consum oficial și pe negocieri colective reale.
Studiul atrage atenția și asupra diferenței dintre veniturile angajaților și cheltuielile necesare unei gospodării. Coșul lunar pentru un trai decent al unei familii formate din doi adulți și doi copii a fost estimat la 11.668 de lei în septembrie 2026, în timp ce salariul minim net este de aproximativ 2.699 de lei.
BNS avertizează și asupra comprimării grilelor salariale. Fenomenul apare atunci când salariul minim crește, dar veniturile angajaților aflați imediat deasupra acestui prag nu sunt ajustate în același ritm. În consecință, tot mai mulți salariați ajung să fie concentrați într-o zonă foarte apropiată de nivelul minim.
IMM România cere menținerea salariului minim la 4.325 de lei
De cealaltă parte, IMM România a anunțat că va solicita Guvernului menținerea salariului minim la 4.325 de lei și în 2027. Organizația patronală avertizează că o nouă majorare ar pune presiune suplimentară asupra companiilor, în special asupra microîntreprinderilor, care reprezintă aproape 98% din firmele din România.
Florin Jianu, președintele IMM România, a explicat că organizația consideră că o majorare a salariului minim nu ar ține cont de situația economică dificilă în care se află numeroase sectoare de activitate. În opinia sa, o creștere suplimentară ar putea adânci criza și ar pune o presiune mai mare asupra mediului privat.
Potrivit unei simulări realizate de organizație, salariul minim actual, de 4.325 de lei, generează pentru angajator un cost total lunar de aproximativ 4.418 lei.
Dacă salariul minim brut ar crește cu 300 de lei, până la 4.625 de lei, costul total pentru angajator ar urca la aproximativ 4.729 de lei, cu 311 lei mai mult decât în prezent. Salariul net al angajatului ar crește însă cu numai aproximativ 100 de lei, în ipoteza în care facilitatea fiscală de 200 de lei expiră la sfârșitul anului.
IMM România estimează că statul ar încasa aproximativ 212 lei în plus din taxele și contribuțiile asociate acestei majorări. Astfel, aproximativ 68% din costul suplimentar suportat de companie ar reveni bugetului public.
Într-un alt scenariu, în care salariul minim brut ar crește cu 500 de lei, costul total pentru angajator ar ajunge la aproximativ 4.934 de lei, cu 516 lei peste nivelul actual.
La nivelul întregii economii, organizația estimează că o majorare a salariului minim cu 300 sau 500 de lei ar genera costuri salariale suplimentare cuprinse între 6,6 și 10,9 miliarde de lei anual. Din această sumă, bugetul de stat ar încasa între 4,5 și 6,3 miliarde de lei prin taxe și contribuții.
În combinație cu scumpirea energiei și a combustibililor, o asemenea majorare ar reduce profitul mediu al firmelor afectate cu 12-18%, potrivit simulării realizate de organizația patronală.
Florin Jianu a mai susținut că, în primele opt luni ale anului, peste 125.000 de firme și-au încetat activitatea. Acesta a estimat că România s-ar putea îndrepta spre pierderea a aproximativ 100.000 de locuri de muncă în 2026.
IMM România solicită ca discuția despre salariul minim să fie legată și de reducerea fiscalității asupra muncii. Într-un sondaj realizat de organizație, 84,7% dintre antreprenori au susținut reducerea cu cinci puncte procentuale a taxării salariilor, considerată o soluție pentru creșterea veniturilor nete ale angajaților.
Organizația patronală cere Guvernului o analiză comparativă și un dialog cu partenerii sociali privind cele două instrumente de politică publică: majorarea salariului minim și reducerea fiscalității pe muncă. IMM România consideră că trebuie urmărite simultan trei obiective: creșterea salariilor nete ale angajaților, menținerea competitivității și a capacității de investiție a companiilor, precum și asigurarea unui sistem fiscal predictibil pentru bugetul de stat.
Alexandru Nazare spune că Guvernul trebuie să găsească un echilibru între angajați și companii
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că Executivul trebuie să găsească un echilibru între protejarea puterii de cumpărare a angajaților și menținerea competitivității economiei.
Oficialul a atras atenția că România se confruntă cu o problemă legată de competitivitatea economică, care trebuie luată în calcul în discuțiile despre salariul minim. În același timp, el a recunoscut că sindicatele au solicitări justificate, având în vedere un an dificil, marcat de mai multe luni de scădere a consumului și de diminuare a puterii de cumpărare.
Potrivit ministrului, decizia trebuie să țină cont de ambele categorii de interese, astfel încât măsurile adoptate să nu afecteze economia în 2027, dar să contribuie și la protejarea veniturilor populației.
Prin urmare, în timp ce Bulgaria a stabilit deja o majorare de 6,4% a salariului minim pentru 2027, în România discuțiile sunt încă deschise. Variantele analizate pornesc de la o creștere la 4.593 de lei și ajung până la 5.079 de lei, în timp ce BNS propune 4.652 de lei, iar IMM România solicită menținerea nivelului actual de 4.325 de lei.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.