Trenurile Soarelui pleacă vineri din toată țara. Garniturile nu sunt cele promise

Trenurile Soarelui pleacă vineri din toată țara. Garniturile nu sunt cele promise

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Corina Chiriac la 13 iunie 2025, 13:24

Programul „Trenurile Soarelui” a fost reluat pentru sezonul estival, oferind zilnic 54 de legături directe între principalele orașe și litoralul Mării Negre până în septembrie. Călătorii apreciază condițiile îmbunătățite și frecvența trenurilor, însă livrarea trenurilor noi întârzie, iar în prezent circulă doar una din cele 12 promise.

Trenurile Soarelui revin în forță

Începând de vineri, sezonul estival prinde din nou viteză pe calea ferată, odată cu reluarea programului „Trenurile Soarelui”. Până în luna septembrie, 54 de trenuri directe vor lega zilnic principalele orașe ale țării de litoralul Mării Negre, oferind o alternativă comodă și accesibilă pentru cei care vor să evite aglomerația din trafic.

Din Capitală, plecările spre stațiunile de pe litoral sunt aproape orare, iar garnituri suplimentare pornesc și din orașe mari precum Cluj, Timișoara, Iași, Brașov sau Oradea. Primele trenuri ajung pe litoral încă din dimineața zilei de sâmbătă, iar un simbol al acestui sezon este „Trenul Tineretului” — o garnitură specială care pleacă seara din Sibiu, traversează Bucureștiul pe timp de noapte și aduce călătorii odihniți la mare, în stațiunile Constanța sau Mangalia.

litoral, România
SURSA FOTO: Dreamstime

Durata călătoriei și tarifele biletelor

Călătoria de la Gara de Nord până la litoral variază între puțin peste două ore și aproximativ trei ore, iar prețurile biletelor diferă în funcție de tipul trenului: Regio (cu rezervare de loc) costă 43,50 lei, InterRegio 82,50 lei, iar InterCity ajunge la 94 de lei.

Mulți călători apreciază condițiile îmbunătățite față de anii anteriori, iar suplimentarea trenurilor pe ruta către mare este considerată esențială în sezonul aglomerat.

 „Este mai curat decât înainte, sunt condiții optime. De obicei e mai aglomerat vara, vin turiștii și e bine dacă suplimentează cu mai multe vagoane pentru a găsi toată lumea loc.”

cale ferată, cfr
SURSĂ FOTO: Dreamstime

Întârzieri în livrarea trenurilor noi

Însă planurile autorităților nu sunt încă pe deplin îndeplinite. Contractul pentru 37 de rame noi prevedea introducerea a 12 trenuri noi pentru sezonul acesta, dar doar două au fost livrate până acum, iar una singură circulă efectiv pe ruta București-Constanța.

Directorul CFR Călători, Traian Preoteasa, explică că această situație creează probleme de operare, deoarece ramele noi nu pot fi folosite eficient pe distanțe scurte și întârzie planurile de modernizare a serviciului.

 „Nu a venit decât unul cu care nu putem opera, ne încurcă parcursul, ne încurcă turnusurile. Nu putem opera pe distanțe scurte. Speram să am 12 să fac toată ruta București-Constanța cu ele, foarte rapide și cu module în ambele capete. Cred că s-au făcut patru grafice de livrare și nu a fost respectat niciunul.”

În așteptarea noilor rame, traficul spre litoral este asigurat cu locomotive recondiționate și vagoane modernizate, iar pentru anul următor autoritățile promit o transformare majoră a flotei feroviare, cu peste 130 de vagoane modernizate și peste 70 de locomotive noi, finanțate prin PNRR și fonduri guvernamentale.

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.