Ministrul de Externe din Rusia, Serghei Lavrov, a explicat faptul că Ziua Victoriei nu reprezintă o zi a păcii. Rusia, ca în fiecare an, va sărbători solemn pe 9 mai, iar conflictul militar din Ucraina va continua.

„Militarii noştri nu îşi vor ajusta artificial acţiunile la vreo dată anume, inclusiv la Ziua Victoriei”, a declarat Serghei Lavrov într-un interviu acordat postului de televiziune italian Mediaset.

„Ritmul operaţiunii din Ucraina depinde, în primul rând, de necesitatea de a minimiza posibilele riscuri pentru populaţia civilă şi militarii ruşi. Vom sărbători solemn ziua de 9 mai, aşa cum facem întotdeauna.

Să ne amintim de cei care au căzut pentru eliberarea Rusiei şi altor republici ale fostei URSS, pentru eliberarea Europei de flagelul nazist”, a adăugat Serghei Lavrov.

Amintim faptul că, anterior, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a precizat că niciun lider străin nu va fi invitat să participe la marele eveniment.

Rusia va sărbători Ziua Victoriei și în acest an

„Nu am invitat niciun lider străin să participe la festivitățile de Ziua Victoriei. Problema este că nu va fi o zi jubiliară. Aceasta este sărbătoarea noastră, o zi sacră pentru Rusia și pentru tot poporul rus”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, vineri după-amiază, potrivit sursei citate.

Nici președintele belarus Alexander Lukașenko nu este așteptat să participe, a adăugat Dmitri Peskov. „Din câte știu, nu intenționează să participe”, a spus acesta.

Ziua de 9 mai marchează sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial pentru diferite state europene. „Ziua Victoriei” a fost sărbătorită în Rusia pe 9 mai, atunci când Germania nazistă a semnat capitularea necondiționată cu Uniunea Sovietică în noaptea de 9 mai 1945.

Peste 10.000 de soldați ruși au participat la repetiții

O repetiţie a defilării militare în Piaţa Roşie de Ziua Victoriei împotriva Germaniei naziste a avut loc în noaptea de joi spre vineri, relatează EFE, care reaminteşte că în acest an ceremoniile dedicate evenimentului din 9 mai coincid cu „operaţiunea militară specială” din Ucraina.

Peste 10.000 de soldaţi au participat la această repetiţie desfăşurată pe pavajul din faţa Kremlinului, plus 131 de echipamente militare, ca parte a coloanelor motorizate.

Nu se ştie dacă la parada militară din Piaţa Roşie vor fi invitate să participe unităţile ruse ce luptă în Ucraina, unde şi-au pierdut viaţa 1.351 de soldaţi ruşi, potrivit datelor oficiale.