Se iese masiv la pensie în România! Cine alege să plece din sistem

Se iese masiv la pensie în România! Cine alege să plece din sistem
Publicat de Catalina Andreea Moisoiu la 10 iulie 2021, 06:00
Din cuprinsul articolului

Judecătoarea Ruxandra Popescu de la Judecătoria Sinaia, care a fost trimisă în judecată de DNA Ploiești sub acuzația de luare de mită, dar care ulterior a fost achitată de Înalta Curte de Casație și Justiție, va pleca din magistratură. Aceasta a formulat cerere de eliberare din funcție prin pensionare.

O judecătoare care a fost trimisă în judecată de DNA Ploiești sub acuzația de luare de mită, dar care ulterior a fost achitată de Înalta Curte de Casație și Justiție, va pleca din magistratură. Este vorba despre judecătoarea Ruxandra Popescu de la Judecătoria Sinaia.

Așadar, Ruxandra Popescu a formulat cerere de eliberare din funcție prin pensionare. Solicitarea sa va fi discutată de Secția pentru Judecători a CSM în ședința de luni, 12 iulie 2021, potrivit ordinii de zi. Pe lângă cererea judecătoarei Ruxandra Popescu, în aceeași ședință vor fi analizate solicitările similare de pensionare ale altor doua judecătoare și ale unui magistrat-asistent.

Cererile de pensionare ce vor fi discutate de Secția pentru Judecatori a CSM în ședința din 12 iulie:

1.Cererea de eliberare din funcţie, prin pensionare, formulată de doamna SIGMUND
NICOLETA, judecător la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti

2.Cererea de eliberare din funcţie, prin pensionare, formulată de doamna POPESCU RUXANDRA, judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Sinaia

3. Cererea de eliberare din funcţie, prin pensionare, formulată de doamna BARBIR CLARA- ROXANA, judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Iaşi

4. Cererea de eliberare din funcţie, prin pensionare, formulată de doamna CHIRIBAŞA LUMINIŢA, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Numiri în funcții de conducere

De asemenea, în ședința de luni se vor discuta și următoarele numiri în funcții de conducere

1. Propunerea de numire a domnului judecător DINU DANIEL în funcţia de preşedinte al Secţiei penale şi pentru cauze cu minori şi de familie a Curţii de Apel Ploieşti .

2. Propunerea de numire a domnului judecător RICHIŢEANU-NĂSTASE OVIDIU în funcţia de preşedinte al Secţiei I penale a Curţii de Apel Bucureşti.

3. Propunerea de numire a doamnei judecător STAICU ANGELA SIMINA în funcţia de preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Gorj.

4. Propunerea de numire în funcţia de preşedinte al Secţiei de conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Dolj a doamnei judecător UNCHEAŞU CECILIA.

Ordinea de zi a ședinței din 12 iulie a CSM poate fi văzută aici.

Sursa foto: Dreamstime

Informații articol
Despre autor
Catalina Andreea Moisoiu

Am început să lucrez ca jurnalist la Capital în 2020. Acesta a fost primul meu contact cu presa din România. Deși specializarea mea de bază este Dreptul, jurnalismul a fost mereu una dintre pasiunile mele. Din punctul meu de vedere, corectitudinea, dorința de perfecționarea și cea de aflare a adevărului mă pot ajuta în continuarea carierei de jurnalist și în acest fel pot contribui la informarea corectă a cititorilor.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.