Reprezentanții Metso au oferit informații suplimentare despre noua fabrică ce urmează să fie deschisă în România. Dacă până acum compania era prezentă local doar printr-un birou de vânzări, acum Metso va opera și prima unitate de producție pe teritoriul țării noastre.
O nouă fabrică la Oradea
Economica.net a stat de vorbă cu unul dintre reprezentanții companiei, pe numele său Adrian Wood, ce ocupă funcția de vicepreședinte responsabil pentru divizia de sortare din regiunea centrală. Jurnaliștii l-au întrebat dacă Metso va ridica o fabrică nouă de la zero sau dacă a închiriat un spațiu într-un parc industrial.
De asemenea, reprezentanții presei au dorit să afle și care va fi volumul de producție estimat, precum și valoarea totală a investiției în noul amplasament.
„Am achiziționat o unitate de producție de la o companie privată. Noua facilitate necesită modernizări pentru a se potrivi cerințelor Metso privind fabricarea sitelor.
Nu putem face publică valoarea investiției, iar ținta noastră este să ne creștem capacitatea semnificativ fără a ne stabilit un obiectiv sau o restricție”, a declarat Adrian Wood.

Această investiție face parte din strategia regională a companiei. Este vorba despre o strategie care are ca scop creșterea capacității de producție pentru echipamentele de sortare, componente de schimb și materiale de uz intensiv (inclusiv site din cauciuc).
Potrivit estimărilor, noua fabrică de la Oradea va genera între 70 și 80 de locuri de muncă până la finalul anului 2026. În scurt timp va fi inițiată și campania de angajare pentru posturile-cheie din conducere și managementul operațional.
De ce noua investiție este una avantajoasă
Locația din Oradea este aproape de multe situri miniere cheie și reprezintă un avantaj strategic pentru investiții, a mai transmis reprezentantul businessului finlandez. Proximitatea față de clienții din Europa, Asia Centrală și de Est și Orientul Mijlociu, precum și rutele logistice eficiente vor îmbunătăți timpii de livrare și utilizarea operațiunilor eficiente de aprovizionare.
„În România, procesul de recrutare a angajaților va fi inițiat în următoarele săptămâni, începând cu roluri critice de conducere și management operațional”, a mai declarat Adrian Wood.
În prezent, Metso este activă în România prin intermediul unui birou de vânzări situat în București. În 2024, compania a raportat afaceri de aproximativ 41 de milioane de lei pe piața locală. La nivel global, Metso a înregistrat vânzări de 4,9 miliarde de euro în 2024 și are aproximativ 17.000 de angajați.