O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările

O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările

Imagine dintr-o fabrică modernă / SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Iulian Luca la 6 noiembrie 2026, 13:24

Compania chineză Wuxi Autolink Intelligence Tech pregătește construcția unei fabrici de componente electronice pentru industria auto în Dragomirești-Deal, la aproximativ 10 kilometri de București. Investiția face parte din strategia de extindere a companiei în Europa, unde aceasta a deschis deja birouri în Germania și Franța, precum și un centru de cercetare și dezvoltare în Capitală. Recrutările pentru viitoarea fabrică au început.

Compania chineză Wuxi Autolink Intelligence Tech, specializată în dezvoltarea de tehnologii electrice și electronice pentru industria auto, pregătește o investiție de tip greenfield în România.

Noua fabrică va fi construită de la zero în localitatea Dragomirești-Deal, situată la aproximativ 10 kilometri de București.

Potrivit informațiilor analizate de profit.ro, Autolink a început deja recrutarea personalului pentru viitoarea unitate de producție. Printre posturile disponibile se numără și cel de manager de fabrică, persoana selectată urmând să coordoneze inclusiv procesul de construcție.

Fabrica din România ar urma să preia treptat comenzile externe ale companiei chineze și să contribuie la creșterea capacității de producție destinate piețelor internaționale.

Deocamdată, nu au fost anunțate valoarea investiției, numărul locurilor de muncă planificate sau termenul estimat pentru începerea producției.

Compania chineză a deschis deja un centru de cercetare și dezvoltare în București

Autolink și-a început extinderea europeană în acest an, prin deschiderea unor birouri în Germania și Franța, dar și prin intrarea pe piața românească.

În București, compania a inaugurat un centru de cercetare și dezvoltare (R&D) în complexul de birouri Campus 6, dezvoltat de Skanska.

Pentru activitățile din România au fost înființate două subsidiare. Autolink European Tech Center SRL operează centrul de cercetare și dezvoltare, în timp ce Autolink Intelligence System are ca obiect de activitate fabricarea echipamentelor electrice și electronice pentru industria auto.

Fondată și condusă de antreprenorul chinez Yang Hongze, Autolink dezvoltă componente și sisteme destinate producătorilor auto din întreaga lume.

Portofoliul companiei include controlere pentru habitaclul inteligent, unități centrale de calcul, module pentru sisteme avansate de asistență a șoferului (ADAS) și plăci de circuite imprimate de înaltă densitate.

Printre acționarii Autolink se numără companii și investitori importanți din industria auto, precum BAIC, Geely, Chery Automobile, Bosch și NIO Capital, alături de firme chineze cu capital de stat.

Extinderea în România face parte din strategia europeană prezentată de Autolink în luna martie. Compania consideră Europa o regiune strategică pentru dezvoltarea afacerilor și extinderea colaborărilor cu producătorii auto locali.

Din septembrie, Autolink derulează un proiect comun cu grupul elvețian EDAG pentru evaluarea arhitecturii sale electrice și electronice Deep Fusion EEA în raport cu cerințele pieței europene.

Tehnologia urmărește integrarea sistemelor electronice ale automobilelor prin utilizarea unui calculator central performant, a unor controlere pentru senzori și echipamente locale și a unei infrastructuri de comunicații optice de mare viteză.

Platforma utilizează procesorul Qualcomm Snapdragon 8797.

Colaborarea cu EDAG urmărește verificarea compatibilității tehnice, a posibilităților de integrare și a conformității cu standardele europene. Proiectul ar urma să se finalizeze prin realizarea unui demonstrator tehnic.

În paralel, Autolink analizează posibilitatea listării la Bursa din Hong Kong. Compania a depus un prospect preliminar în luna mai, fără să precizeze deocamdată calendarul ofertei publice sau suma pe care intenționează să o atragă.

Informații articol
Publicat în: Profesioniști
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.