Se dau 25.000 de euro de persoană! Cine poate primi suma uriașă
Se dau bani de la stat! Prin intermediul Programului Operaţional Capital Uman “Viitor pentru tinerii NEETs”, 1.500 de tineri vor fi ajutaţi să-şi deschidă propria afacere, beneficiind de câte 25.000 de euro ca sprijin financiar.
Se dau bani de la stat! Aproape 60.000 de tineri şomeri, cu accent pe cei din mediul rural şi pe cei aparţinând minorităţii rome, cu vârsta între 16-29 ani, vor beneficia de sprijin financiar din fonduri europene.
Prin aceste contracte avem un singur scop: asigurarea unui viitor sigur tinerilor NEETs acasă, în România, a arătat un reprezentant al MFE.
Se dau bani de la stat! Sprijin financiar pentru tinerii defavorizați
Un număr de 12 contracte, în valoare de 32,27 milioane de lei, din cadrul Programul Operaţional Capital Uman “Viitor pentru tinerii NEETs” au fost semnate miercuri cu beneficiarii, a anunţat Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MFE).
”Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a dat startul semnării contractelor din cadrul Programul Operaţional Capital Uman “Viitor pentru tinerii NEETs”, în valoare totală de peste 185 de milioane de euro.
Dintre cele 99 de proiecte câştigătoare, 12 au fost semnate astăzi la minister, urmând ca restul să fie semnate în zilele următoare”, se menţionează într-un comunicat de presă.
Cu ajutorul celor 99 de contracte, aproape 60.000 de tineri NEETs (“Not in Employment, Education or Training”), şomeri, cu accent pe cei din mediul rural şi pe cei aparţinând minorităţii rome, cu vârsta între 16-29 ani, vor beneficia de măsuri adaptate nevoilor lor, astfel încât să poată să-şi finalizeze studiile obligatorii, să urmeze cursuri de calificare profesională în meserii pentru care este o mare cerere pe piaţa muncii şi să îşi găsească un loc de muncă.
”Vor fi ajutaţi să-şi deschidă propria afacere”
Pe lângă aceasta, 1.500 de tineri vor fi ajutaţi să-şi deschidă propria afacere, beneficiind de câte 25.000 de euro ca sprijin financiar.
”Prin aceste contracte avem un singur scop: asigurarea unui viitor sigur tinerilor NEETs acasă, în România. Sunt mulţi tineri, care nu şi-au finalizat studiile şi care nu au nici un loc de muncă.
Aceşti tineri reprezintă o resursă imensă pentru România, iar noi vrem să-i ajutăm să-şi găsească un loc de muncă bine plătit. Este una din cele mai importante obiective ale acestei guvernări: asigurarea unui trai decent acasă, în ţară.
Doresc să mulţumesc colegilor mei din minister, colegilor de la POCU pentru că susţin aceste proiecte, că sunt interesaţi de soarta tinerilor”, a declarat Hegedus Csilla, secretar de stat în MFE.
În următoarele două săptămâni toate cele 99 de contracte vor fi semnate şi va începe implementarea lor.
Sursă foto: Dreamstime.
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





