Ministerul Mediului a modificat și completat Ghidul de finanțare al Programului Casa Verde. Astfel au fost mărită perioada în care pot fi montate sistemele și a permis alegerea unor panouri fotovoltaice mai performante. Suma decontată de stat rămâne aceeași însă, adică cel mult 20.000 de lei.

Din cauza faptului că mulți beneficiari s-au confruntat până acum cu blocaje și întârzieri ministerul Mediului a modificat programul. Panourile vor putea fi montate în decursul unui an, față de 8 luni cât era termenul până acum. De asemenea, documentele vor putea fi depuse și online, iar beneficiarii vor putea schimba instalatorul chiar și după aprobarea dosarului. Multe nemulțumiri au venit din cauza instalatorilor, unii dintre aceștia cerând avans, deși acest lucru nu era prevăzut în proiect.

Ordinul de modificare va duce la evitarea blocajelor

În acest sens, a fost emis Ordinul pentru modificarea Ghidului de finanțare al Programului Casa Verde Fotovoltaice, cu scopul de a se evita blocajele în procesul de instalare și decontare a cheltuielilor, pentru beneficiarii validați în program.

Ministrul Mediului a punctat faptul că 12.650 de proiecte au fost depuse prin Programul Casa Verde Fotovoltaice, însă până acum, dar au fost instalate doar 450 de sisteme.

“Programul Casa Verde Sisteme Fotovoltaice a fost o idee foarte bună, implementată însă cu deficiențe majore, la nivelul anului 2019. La preluarea mandatului am găsit acest program într-un blocaj total. În prezent, din cele 12.650 de contracte semnate, au fost instalate doar circa 450 de sisteme, pentru care au fost trimise cereri de decontare. Ghidul inițial a fost gândit atât de restrictiv și limitativ, încât cele mai multe dintre cereri nu ar fi putut fi decontate în baza acestuia. Așadar, am decis modificarea ghidului de finanțare, flexibilizarea acestuia, astfel încât beneficiarii să își poată primi banii. Acum nu mai există niciun impediment pentru executarea lucrărilor și transmiterea cererilor de decontare și îi invităm pe toți beneficiarii să finalizeze acest proces”, a declarat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna.

Peste 650 de milioane de lei alocați programului Casa Verde

Prin Programul Național „Casa Verde Fotovoltaice” se asigură o finanțare de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 de lei. Acest program prevede instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională.

Pentru acest program au fost alocați 656 de milioane de lei, din care 536 de milioane de lei prin Programul Operațional Regional (POR) și 120 de milioane de lei, de la Administrația Fondului pentru Mediu și se estimează că 27.000 de cetățeni pot deveni prosumatori.

Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea