Se cere demisia ministrului Mediului. Nicuşor Dan reacționează

Președintele a menționat că a purtat discuții mai frecvente cu ministrul Energiei în legătură cu situația din cele două județe și a precizat că, în ceea ce privește sectorul energetic, lucrurile sunt momentan sub control.

Nicușor Dan a comentat solicitările de demisie în ceea ce o privește pe Diana Buzoianu, subliniind că, fiind ultima săptămână de campanie electorală, declarațiile trebuie interpretate în acest context.

”În primul rând să nu uităm că suntem în ultima săptămână de campanie electorală, deci să citim aceste declaraţii în această cheie” a spus şeful statului.

”În al doilea rând, evident că în urma unei astfel de situaţii trebuie să stabilim vinovaţii. În opinia mea, dar bineînţeles că sunt autorităţi de control care vor face asta, în opinia mea vinovăţia este la Apele Române” a adăugat şeful statului.

Președintele a explicat că urmează un control, pentru care prima evaluare va avea loc vineri, ocazie cu care va fi stabilită situația de fapt și vor fi trase concluziile necesare. Totodată, a amintit că o situație similară a avut loc acum șase luni la Salina Pride, când proiectanții au întocmit documentații care indicau că nu există pericol, însă ulterior, din cauza unor fenomene precum ploile, riscurile nu au fost prevenite, subliniind că acesta este un aspect general al situației.

”Înţeleg că este un control, pentru care vom avea o primă evaluare, vineri, în care va fi stabilită situaţia de fapt şi în urma acestei evaluări o să tragem cu toţii concluzii. (..) Vă aduc aminte că acum şase luni am avut cumva acelaşi lucru la Salina Pride. Noi avem nişte proiectanţi, proiectanţii ăia fac nişte proiecte, după care se duc la autorităţile statului şi ei scriu toţi acolo că nu e niciun pericol. Şi se întâmplă că, ce zic ei că nu e un pericol, se întâmplă că plouă sau în fine nişte fenomene şi aceste pericole nu au fost prevenite. Asta e situaţia generală”, a arătat el.

Șeful statului a subliniat că în astfel de documentații trebuie incluse toate scenariile posibile. De asemenea, el a mai afirmat că este nevoie de un proces până când angajările în instituțiile statului, în special pe funcțiile de conducere, se vor face pe criterii de meritocrație, evidențiind importanța calității personalului din aceste instituții.

PSD: Solicităm USR să-şi asume catastrofa provocată de ministrul Buzoianu, după secarea barajului de la Paltinu

https://www.psd.ro/PSD îi cere prim-ministrului Ilie Bolojan să solicite urgent ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, explicații și soluții, acuzând-o de gestionarea defectuoasă a operațiunii de golire a lacului de acumulare Paltinu. Potrivit social-democraților, decizia controversată a ministrei USR ar fi provocat criza din județele Prahova și Dâmbovița.

”Situaţia este foarte gravă, iar riscurile mult prea mari pentru ca ministra Buzoianu să nu fie trasă la răspundere! Nu există nicio scuză! Ministra USR a fost direct implicată în gestionarea operaţiunii de la Barajul Paltinu, a ignorat avertismentele publice ale Prefecturii Prahova privind riscul apariţiei unei situaţii de urgenţă, a tratat lucrurile cu superficialitate, a minţit public că nu a fost informată. Astfel a pus în pericol viaţa şi sănătatea a sute de mii de oameni şi a creat un dezechilibru major în sistemul energetic naţional!”, spune PSD într-un comunicat oficial.

Conform PSD, aceasta „a fost aproape să provoace o nouă criză majoră de sănătate publică, prin cererea de a se distribui apă menajeră contaminată prin rețelele de apă potabilă din localitățile afectate – criză care, din fericire, a fost evitată datorită intervenției Direcției de Sănătate Publică (DSP)”.

”Deci, cât de mare trebuie să fie dezastrul, domnule prim-ministru, pentru a mai accepta amatorismul şi incompetenţa de la vârful Ministerului Mediului? Ministra Buzoianu nu se poate extrage din această criză după ce şi-a numit oamenii şi colegii de partid în conducerea Administraţiei Naţionale Apele Române şi după ce şi-a asumat personal această operaţiune, dând asigurări oamenilor că „nu există niciun pericol pentru comunităţi” şi că „accesul la apă va fi asigurat”. Ca atare, PSD solicită conducerii USR să-şi asume împreună cu ministra Buzoianu acest dezastru provocat de Ministerul Mediului. Totodată, USR trebuie să înceteze imediat campania mincinoasă de intoxicare, prin care insinuează o falsă legătură între PSD şi anumite persoane care nici măcar nu mai activează în compania care distribuie apa potabilă în judeţul Prahova. Nu vă puteţi ascunde la infinit incompetenţa”, mai spune PSD