Scopul lui Călin Georgescu. De ce nu susține niciun candidat la Primăria Capitalei
SURSA FOTO: Inquam Photos / Vlad Bereholschi „CTP, despre Călin Georgescu: Nu susține niciun candidat pentru a-și păstra aura de superioritate”
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a analizat declarațiile lui Călin Georgescu despre alegerile pentru Primăria Capitalei, criticându-i comportamentul și metaforele folosite. El a subliniat că Georgescu se consideră „Dumnezeu pe Pământ” și își construiește o imagine de superioritate neobișnuită.
CTP crede că Georgescu nu susține niciun candidat pentru a-și păstra aura de superioritate
Gazetarul Cristian Tudor Popescu (CTP) a comentat, la TV, declarațiile lui Călin Georgescu despre alegerile pentru Primăria Capitalei.
El a spus că Georgescu continuă să se comporte ca un fel de „Dumnezeu pe Pământ” și că nu vrea să sprijine niciun candidat pentru a părea mai presus de toți ceilalți. CTP a explicat că Georgescu își păstrează această imagine de om ales, care nu se „coboară” să se asocieze cu cineva, întrebând ironic cine ar fi, până la urmă, Anca Alexandrescu, ca el să o susțină.
„Călin Georgescu este consecvent. Dumnezeilă, nu? El este Dumnezeilă. Ce face el? Își respectă statutul de Dumnezeilă. Ați auzit să se cupleze Dumnezeu sau Iisus Hristos cu cineva? Deci el vrea să aibă aura asta deasupra tuturor. El este omul Lui Dumnezeu pe Pământ. Prin urmare, nu se apucă el s-o susțină pe Anca Alexandrescu. Cine e Anca Alexandrescu?”, a precizat CTP la B1TV.

CTP critică metaforele lui Georgescu
CTP a comentat și metafora folosită de Georgescu, „lupii nu se vând pentru un os mai mare”, explicând că Georgescu s-a identificat cu lupul, ceea ce CTP consideră o contradicție majoră din punct de vedere religios. El a spus că Georgescu, susținut de mulți preoți și credincioși ortodocși, se prezintă ca trimisul lui Dumnezeu pe Pământ, dar totodată se compară cu un lup.
CTP a arătat că, în creștinism, simbolul lui Dumnezeu pe Pământ este mielul, iar acum Georgescu ar fi „Lupul lui Dumnezeu”. El a mai explicat că lupul are și o semnificație dacică, iar Georgescu încearcă să combine această imagine cu ideea divină, ceea ce, potrivit lui CTP, ar fi un concept teologic neobișnuit care ar merita analizat de Sinodul BOR.
„Dar aici aș vrea să vă mai spun ceva care m-a frapat excepțional, astăzi, la domnul Dumnezeilă. Acest om care a fost susținut de preoți în România, mulți, care mai pe față, mai pe dedesubt l-au susținut, acest om susținut de credincioși, creștini ortodocși din România, care îl consideră trimisul Lui Dumnezeu pe Pământ, a spus că lupii, el e un lup, și că lupii nu se vând pentru un os mai mare.
Voiam să vă întreb, ce animal este întruchiparea Lui Dumnezeu pe Pământ? Mielul, da… Mielul Iisus. Deci avem acum, extraordinar, în religia creștină, Lupul Lui Dumnezeu. Lupul Lui Dumnezeu este acest Georgescu, Dumnezeilă. Bineînțeles că lupul este un simbol dacic, el a dorit tot timpul, vă amintiți de legea Sarmizegetusei, de tot felul de referiri la daci, dorește acum să îngemăneze lupul dacic cu Dumnezeu.Îl face pe lup animalul Lui Dumnezeu. Ar trebui să se întrunească Sinodul BOR și să analizeze acest interesant concept teologic propus de domnul acesta”, a adăugat CTP.
Georgescu refuză să susțină vreun candidat la Primăria București și anunță boicotarea alegerilor din 7 decembrie
Cu o zi în urmă, Georgescu a spus că nu va susține niciun candidat la Primăria București și că nu se va implica deloc în alegerile din 7 decembrie. El a explicat că, în opinia lui, oamenilor li se cere „să valideze o fraudă” legată de alegerile din decembrie 2024.
Aflat la secția de poliție pentru a semna controlul judiciar, Georgescu a declarat că nu este supărat sau dezamăgit de decizia Ancăi Alexandrescu de a candida la Primăria Capitalei. El a adăugat însă că, după părerea lui, nu mai există siguranța că aceste alegeri vor fi libere. Georgescu a spus că fiecare are dreptul să procedeze cum crede, pentru că există „liberul arbitru”, și că el doar și-a exprimat punctul de vedere. A subliniat că, în fața poporului român, nu poate spune altceva decât că „el a câștigat”.
Între timp, AUR a anunțat oficial că o va susține pe jurnalista Anca Alexandrescu la Primăria București. Decizia partidului politic a fost luată luni seara, într-o ședință a conducerii partidului, la Parlament, care a început la ora 19:00.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





