Raportat la produsul intern brut al Uniunii Europene, comerțul intracomunitar a coborât de la 23,5% în 2023 la 22% în 2024, marcând prima contracție din ultimii aproape zece ani. Autorii raportului explică această evoluție, cel puțin parțial, prin creșterea accentuată a prețurilor la energie, apărută după invazia Ucrainei de către Rusia, conform Financial Times.
Companiile din Uniunea Europeană caută tot mai mult piețe externe pentru export
Pentru a ieși din stagnare, pe fondul faptului că Uniunea Europeană reprezintă a doua piață mondială, cu aproximativ 26 de milioane de întreprinderi și 450 de milioane de consumatori, companiile europene caută tot mai mult piețe externe pentru export. Această orientare are însă consecințe importante, deoarece, în loc să consolideze piața internă pentru a face față mai bine șocurilor externe, statele europene ajung să depindă și mai mult de acestea.
Șocurile externe afectează negativ creșterea economică a blocului comunitar, contribuie la majorarea datoriilor publice și limitează capacitatea de finanțare a modelelor sociale, precum și a investițiilor pentru decarbonizare și apărare.
Piața internă a UE a rămas blocată
La finalul lunii noiembrie, președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, avertiza că piața internă a Uniunii a rămas blocată. Pentru a corecta situația, aceasta a pledat pentru aprofundarea construcției europene, considerând că o piață unică cu adevărat funcțională și simplificată ar permite ca creșterea economică a Europei să depindă mai mult de propriile decizii decât de alegerile altor actori globali.
Christine Lagarde a cerut eliminarea barierelor existente între statele membre, precum cotele sau diferențele de reglementare. Fondul Monetar Internațional estimează că aceste bariere funcționează ca niște taxe ascunse, echivalente cu drepturi vamale de 44% pentru bunuri și de 110% pentru servicii, conform datelor din 2020. În luna mai, Comisia Europeană a prezentat o strategie menită să elimine aceste obstacole și să valorifice mai bine potențialul pieței unice, cu obiectivul ca măsurile să fie aplicate până în 2028.
„Piața noastră internă a rămas în impas. Dacă vom face piața noastră unică cu adevărat unică și cu adevărat simplă, creșterea europeană nu va mai depinde de deciziile altora, ci de propriile noastre alegeri”, a spus Christine Lagarde, președintele BCE, la sfârșitul lunii noiembrie.
Incapacitatea Europei de a avansa la fel de rapid precum SUA sau China provoacă nemulțumiri pentru cetățeni și întreprinderi
Ritmul lent al reformelor a fost criticat și de Mario Draghi, fost președinte al Băncii Centrale Europene și autor al unui raport considerat alarmant privind decalajul economic al Uniunii Europene. Acesta a subliniat nemulțumirea întreprinderilor și a cetățenilor față de incapacitatea Europei de a avansa la fel de rapid precum Statele Unite sau China. El a avertizat că menținerea actualei direcții riscă să ducă la retrogradarea economică a UE și a atras atenția asupra erodării modelului de creștere, creșterii vulnerabilităților și lipsei unei definiții clare a finanțării investițiilor necesare.
Mario Draghi consideră că rădăcinile decalajului economic european se află la mijlocul anilor 1990, când diferențele de productivitate dintre Uniunea Europeană și Statele Unite au început să se accentueze odată cu afirmarea dominației americane în sectorul tehnologic. Divergența a fost amplificată, în opinia sa, de politicile adoptate după criza financiară din 2008, care a evoluat ulterior într-o criză a datoriilor suverane la începutul anilor 2010.
„Întreprinderile și cetățenii (…) sunt dezamăgiți de lentoarea Europei și de incapacitatea acesteia de a avansa la fel de repede. A continua ca până acum înseamnă a ne condamna la retrogradare. Pentru a ieși din această situație, trebuie să schimbăm viteza, amploarea și intensitatea (…) Modelul nostru de creștere se erodează, vulnerabilitățile noastre cresc, finanțarea investițiilor necesare nu este clar definită”, a explicat Mario Draghi, care a condus BCE între 2011 și 2019.
Statele europene au înăsprit politicile fiscale, în timp ce investițiile și creditarea s-au contractat
În contextul preocupării excesive pentru reducerea deficitelor bugetare, statele europene au înăsprit politicile fiscale, în timp ce investițiile și creditarea s-au contractat. Această orientare a îndepărtat zona euro de stimularea cererii interne. Dacă înainte de marea criză financiară cererea internă din Statele Unite creștea de aproximativ 1,4 ori mai rapid decât în zona euro, ulterior acest decalaj s-a adâncit până la un raport de 2,2 ori.
În aceste condiții, companiile europene s-au orientat către investiții în afara Uniunii, urmate de gospodăriile cu venituri ridicate, care și-au plasat economiile în exterior. Zona euro a devenit astfel un exportator structural de capital, cu un excedent al contului curent ce a depășit frecvent 3% din PIB după 2012. Potrivit Comisiei Europene, europenii trimit anual aproximativ 300 de miliarde de euro în Statele Unite, atrași de randamente mai avantajoase.
„Orientarea zonei euro s-a îndepărtat atunci de cererea internă. Înainte de marea criză financiară, cererea internă din Statele Unite creștea cu aproximativ 1,4 ori mai repede decât în zona euro. De atunci, acest decalaj a crescut la 2,2 ori”, a avertizat Mario Draghi într-un alt discurs.
Creșterea medie anuală a salariilor reale a fost de aproape patru ori mai mare în Statele Unite decât în zona euro
Un alt element evidențiat de Mario Draghi este politica salarială adoptată în Europa. Politicile europene au tolerat o creștere modestă a salariilor pentru a spori competitivitatea externă, iar din 2008 creșterea medie anuală a salariilor reale a fost de aproape patru ori mai mare în Statele Unite decât în zona euro. Unele state membre, inclusiv Germania, au susținut politici menite să limiteze creșterea salariilor, bazându-se pe competitivitatea exporturilor pentru susținerea economiei.
Fragilitatea acestui model a devenit evidentă după pandemia de Covid-19, când creșterea bruscă a prețurilor la energie a afectat competitivitatea industrială, în special în Germania. În același timp, China a devenit un concurent puternic pe piețele cu valoare adăugată ridicată, tradițional dominate de țările europene, în special în sectoarele auto și al mașinilor-unelte. Exporturile Uniunii Europene către China au început să scadă semnificativ, iar zeci de mii de locuri de muncă din industrie au fost pierdute.
Deși exporturile către Statele Unite au crescut semnificativ începând cu 2021, această tendință s-a oprit odată cu revenirea lui Donald Trump la putere, context în care au fost impuse taxe vamale Uniunii Europene, iar moneda americană a fost devalorizată. În aceste condiții, cererea externă susține tot mai puțin creșterea economică a UE, iar piața internă, mult timp neglijată, întâmpină dificultăți în a prelua acest rol.
Modelul economic favorizat de factorii de decizie europeni nu mai poate funcționa
Pentru 2025, rata de creștere economică a Uniunii Europene este estimată la 1,4%, respectiv 1,3% în zona euro, cu doar 0,9% pentru Franța și aproximativ 0,1% pentru Germania. Această creștere modestă, asociată cu o productivitate slabă, pune presiune asupra salariilor. În Franța și în multe alte state europene, în primul trimestru al anului 2025, salariile reale se situau încă sub nivelul de la începutul anului 2021, înainte de valul inflaționist, conform datelor publicate de OCDE.
În ansamblu, Mario Draghi consideră că factorii de decizie europeni au favorizat un model economic bazat pe cererea externă, exportul de capital și salarii reduse, însă acest model nu mai este sustenabil, motiv pentru care este necesară o schimbare de direcție în politica economică a Uniunii Europene.
„În ansamblu, factorii de decizie politică au manifestat o preferință pentru o anumită configurație economică: o economie bazată pe exploatarea cererii externe și exportul de capital, cu niveluri salariale scăzute. Dar această configurație nu mai pare durabilă”, avertiza Mario Draghi.
