Proiectul vizează o reformă a sistemului actual de repartizare, introducând un mecanism în două etape care pune accent pe performanță. Astfel, profesorii suplinitori ar urma să fie repartizați mai întâi în funcție de nivelul notei obținute la concursul de Titularizare, iar ulterior în funcție de anul în care au susținut examenul.
Proiectul introduce schimbări majore pentru profesori
Conform propunerii legislative, rezultatele obținute la concursul de titularizare vor rămâne valabile timp de trei ani școlari, în vederea angajării pe perioadă determinată. Această modificare schimbă logica actuală de repartizare, unde prioritatea este acordată în principal în funcție de anul susținerii examenului, chiar dacă nota este mai mică.
În prezent, o notă mai mică obținută într-un an mai recent, cum ar fi 2026, poate avea prioritate în fața unei note mai mari obținute în anii anteriori, precum 2025 sau 2024. Noul sistem propus ar inversa această abordare, favorizând performanța, conform informațiilor publicate de Edupedu.
Un exemplu relevant arată că un profesor care a obținut nota 9 în 2025 ar urma să aibă prioritate în fața unui candidat care a obținut nota 7 în 2027, deoarece face parte dintr-o tranșă superioară de notare.
Modificările vizează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, unde articolul 177 alineatul (3) este revizuit pentru a stabili caracterul deschis al concursului național pentru ocuparea posturilor didactice vacante sau rezervate. De asemenea, se introduce un nou alineat care reglementează modul concret de repartizare.

Repartizarea candidaților pentru angajarea pe perioadă determinată se va face de pe o listă unică
Potrivit proiectului, repartizarea candidaților pentru angajarea pe perioadă determinată se va face de pe o listă unică la nivel județean sau al municipiului București. Această listă va fi structurată pe tranșe de note, iar repartizarea se va realiza în ordine descrescătoare a acestor tranșe.
În interiorul fiecărei tranșe, ierarhizarea candidaților se va face în primul rând în funcție de anul susținerii concursului, fiind favorizate sesiunile mai recente, iar în subsidiar în funcție de notele obținute, în ordine descrescătoare. Modul de definire a acestor tranșe de note va fi stabilit prin metodologia-cadru.
„Articolul I. -Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 613 din 5 iulie 2023, cu modificarile și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmeaza:
1. La articolul 177, alineatul (3) se modifica și va avea urmatorul cuprins:
„(3) Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate are caracter deschis. La concurs se poate prezenta orice persoană care indeplinește condițiile prevăzute la art. 176. Rezultatele obținute la concursul național sunt valabile pentru o perioada de 3 ani școlari, în vederea angajării pe perioadă determinată.”
2. La articolul 177, dupa alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu urmatorul cuprins:
„(4^1) În vederea angajarii pe perioadă determinata a candidatilor prevazuți la alin. (3), repartizarea acestora se realizeaz5 de pe o lista unica la nivel judetean/al municipiului București, structurată pe tranșe de note. Repartizarea se face cu respectarea strictă a ordinii descrescătoare a tranșelor. În interiorul fiecarei tranșe, ierarhizarea candidaților se realizeaza prioritar fn functie de anul sustinerii concursului, acordandu-se intaietate sesiunilor mai recente, și, in subsidiar, in ordinea descrescatoare a notelor obtinute.
Modul de definire a tranșelor de note se stabilește prim metodologia-cadru prevazută la alin. (1)”, este scris în proiectul de lege.
După finalizarea perioadei de dezbatere în Senat, proiectul de lege urmează să fie transmis Camerei Deputaților pentru dezbatere și vot.

