Schimbare importantă la „Noua Casă”. Ce se pregătește pentru tinerii care vor să cumpere o locuință
SURSA FOTO: Dreamstime
Regulile programului „Noua Casă” ar putea fi schimbate pentru persoanele care nu au împlinit vârsta de 35 de ani. Mai exact, un proiect de lege aflat în procedură parlamentară propune reducerea avansului minim necesar de la 15% la 5% pentru această categorie de beneficiari, în cazul anumitor finanțări.
Avansul de 15% ar putea dispărea pentru o categorie de români. Ce prevede proiectul de lege
Inițiativa a primit deja avize favorabile și își continuă traseul legislativ. Propunerea vizează modificarea condițiilor de accesare a creditelor garantate prin program, astfel încât tinerii să poată avea un prag mai redus al contribuției inițiale pentru achiziția unei locuințe.
În prezent, programul „Noua Casă” prevede un avans minim de 5% pentru finanțările de până la 70.000 de euro și un avans de 15% pentru creditele cu valori cuprinse între 70.001 și 140.000 de euro.
Proiectul propune ca persoanele care nu au împlinit 35 de ani la data încheierii promisiunii bilaterale de vânzare să poată beneficia de un avans de 5% și pentru finanțările din intervalul superior.
Modificarea propusă vine pe fondul schimbărilor de pe piața imobiliară
Inițiatorii proiectului argumentează că ajustarea regulilor este necesară în contextul evoluțiilor recente din piața locuințelor. Potrivit acestora, oferta de imobile disponibile s-a redus cu aproximativ 18%, în timp ce prețurile au crescut cu peste 15%. În plus, majorarea TVA și a altor taxe a influențat costurile asociate cumpărării unei locuințe.
Autorii inițiativei susțin că în marile orașe valoarea medie a creditelor ipotecare a depășit echivalentul a 70.000 de euro, ceea ce face ca pragul de avans de 15% să fie întâlnit tot mai frecvent de cumpărători.
„pragul de avans de 15% pentru finanțările mai mari nu mai reprezintă o situație de excepție, ci una tipică”, susțin autorii proiectului.
Datele menționate în document indică valori medii ale creditelor ipotecare de 462.179 de lei în Cluj-Napoca, 435.405 lei în Iași, 432.395 lei în București, 422.621 lei în Constanța, 383.245 lei în Timișoara și 378.125 lei în Brașov.

Avansul inițial, una dintre dificultățile pentru tinerii cumpărători
Proiectul de lege evidențiază faptul că principala dificultate pentru tinerii care vor să cumpere o locuință ar fi suma necesară pentru plata avansului inițial. „Problema tinerilor nu este rata lunară, ci suma necesară cu titlu de avans inițial”, se arată în proiectul de lege.
Pentru o locuință cu un preț de 140.000 de euro, un avans de 15% ar însemna aproximativ 21.000 de euro. În cazul unui avans de 5%, suma necesară ar fi de aproximativ 7.000 de euro. Diferența dintre cele două valori este estimată la circa 14.000 de euro.
Această diferență reprezintă, potrivit inițiatorilor, „granița dintre a accesa și a nu accesa o locuință proprie”. Documentul mai arată că veniturile au continuat să crească. Conform datelor invocate de inițiatori, salariile au înregistrat creșteri de aproximativ 10% în București și 11% la nivel național în decembrie 2024 comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Totuși, aceștia susțin că acumularea economiilor necesare pentru plata avansului rămâne dificilă pentru mulți tineri.
Proiectul are avize favorabile și susținere parlamentară
Inițiativa legislativă a primit avize favorabile din partea Consiliului Economic și Social și a Consiliului Legislativ. În etapa următoare a procedurii sunt așteptate punctul de vedere al Guvernului, precum și avize din partea Băncii Naționale a României, Consiliului Concurenței și Consiliului Fiscal.
După parcurgerea acestor etape, proiectul urmează să fie dezbătut de Senat, care este prima Cameră sesizată.
Propunerea legislativă beneficiază de susținerea unor parlamentari din mai multe formațiuni politice. Printre semnatari se află aleși din PSD, PNL, USR, UDMR și AUR, alături de reprezentanți ai minorităților naționale.
Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.