S-a dat ordin la Casa de Pensii. Avocatul Poporului le-a crescut pensiile. Anunț pentru pensionari. Se achită mai mulți bani

S-a dat ordin la Casa de Pensii. Avocatul Poporului le-a crescut pensiile. Anunț pentru pensionari. Se achită mai mulți bani

SURSA FOTO: Dreamstime - pensie

Publicat de Iulian Luca la 6 februarie 2026, 10:11

Avocatul Poporului a intervenit în mai multe situații în care pensionarii au reclamat erori sau întârzieri în stabilirea drepturilor de pensie. În urma demersurilor, Casa de Pensii a fost obligată să recalculeze pensii, să achite diferențe restante și să clarifice situații care trenau de ani de zile.

Tot mai mulți pensionari se adresează instanțelor sau Avocatului Poporului

Un număr mare de pensionari încearcă să își recupereze drepturile fie în instanță, fie prin alte căi legale. Potrivit datelor citate de Newsweek, există peste 17.000 de procese aflate pe rol între pensionari și Casa de Pensii.

În paralel, la Curtea Constituțională se află peste 2.000 de dosare în care au fost ridicate excepții de neconstituționalitate, fără ca vreunul să fi fost soluționat până acum.

Pe lângă acțiunile în instanță, sesizarea Avocatul Poporului reprezintă o alternativă mai rapidă. Printr-o petiție, instituția poate solicita Casei de Pensii (CNPP) să reanalizeze dosarul și să corecteze eventualele erori.

Pensie recalculată și diferențe de 7.968 de lei plătite după intervenția Avocatului Poporului

Un caz soluționat recent vizează o persoană din București, sector 3, care a contestat decizia de pensionare, arătând că stagiul de cotizare era mult diminuat față de cel stabilit anterior. În plus, Casa Locală de Pensii nu a oferit un răspuns în termenul legal.

În urma demersurilor făcute de Avocatul Poporului, Casa Națională de Pensii Publice a reevaluat dosarul. Decizia inițială a fost revizuită, punctajul mediu anual a fost majorat, iar pensionarul a primit diferențe bănești aferente perioadei 2020–2025, în cuantum de 7.968 de lei, sumă achitată în luna iulie 2025.

casa de pensii CNPP
SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin – CNPP

Sprijin pentru un pensionar cu pensia minimă garantată

Într-un alt caz, un pensionar din București, sector 2, a reclamat că pensia sa nu acoperă nevoile de bază, deși are 35 de ani vechime în muncă. De asemenea, sprijinul social anterior, constând în tichete pentru alimente și medicamente, fusese sistat.

Avocatul Poporului a sesizat atât Casa Națională de Pensii Publice, cât și DGASPC Sector 2. Casa de Pensii a precizat că pensia este completată cu indemnizația socială până la nivelul minim garantat de 1.281 lei.

În urma intervenției, familia pensionarului a primit tichete sociale pentru alimente și medicamente, iar pentru trimestrul III a fost propusă acordarea unor tichete suplimentare.

Perioade de muncă și stagiu militar, incluse după revizuirea dosarului

Un pensionar din București, sector 1, a reclamat că anumite perioade lucrate, pentru care plătise contribuții, precum și stagiul militar, nu au fost incluse în calculul pensiei, deși depusese documentele necesare și formulase mai multe sesizări fără răspuns.

După intervenția Avocatului Poporului, Casa Locală de Pensii Sector 1 a emis o decizie de revizuire prin care au fost incluse perioadele de cotizare și serviciul militar. Drepturile au fost recalculate retroactiv, începând cu data înscrierii inițiale la pensie, iar Casa Națională de Pensii Publice a confirmat că sumele restante urmează să fie plătite integral.

Întârzieri cauzate de probleme informatice, remediate după anchetă

Un alt caz a vizat o pensionară din județul Constanța, care a reclamat întârzieri în stabilirea pensiei la limită de vârstă. Deși depusese cererea, Casa Județeană de Pensii Constanța nu i-a transmis decizia în termenul legal.

Avocatul Poporului a solicitat explicații, iar instituția a invocat nefuncționarea aplicației informatice necesare calculării pensiilor.

Întrucât situația se prelungea de mai multe luni, a fost declanșată o anchetă, care a confirmat că problemele tehnice au generat întârzieri semnificative în soluționarea dosarelor. Ulterior, drepturile au fost stabilite, iar diferențele de bani au fost acordate.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.