Rusia a lansat un noul val de atacuri asupra Ucrainei. Cel puțin 4 civili și-au pierdut viața, iar alți 19 au fost răniți
SURSA FOTO: Dreamstime
Armata Rusiei a lansat în cursul nopții și al dimineții de duminică un nou val de atacuri asupra Ucrainei, folosind o rachetă balistică Iskander-M și aproape 100 de drone, lovituri care au provocat moartea a cel puțin patru civili și rănirea altor 19, în mai multe regiuni ale țării, au anunțat autoritățile ucrainene.
Rusia a lansat un noul val de atacuri asupra Ucrainei
Ucraina a fost din nou ținta unui val intens de atacuri rusești, desfășurate pe parcursul ultimelor ore, soldate cu cel puțin patru civili uciși și 19 răniți, potrivit autorităților locale. Loviturile au implicat utilizarea unei rachete balistice și a unui număr mare de drone, vizând atât zone apropiate de linia frontului, cât și regiuni aflate la mare distanță de aceasta.
Forțele Aeriene ale Ucrainei au anunțat că armata rusă a lansat în cursul nopții o rachetă balistică Iskander-M din regiunea Rostov, precum și 97 de drone provenite din mai multe puncte de lansare, inclusiv din Crimeea ocupată. Apărarea antiaeriană ucraineană, sprijinită de unități de război electronic, a reușit să neutralizeze 75 de drone, însă o parte dintre acestea au lovit obiective civile.
În regiunea Harkov, din nord-estul țării, bombardamentele cu bombe aeriene ghidate de tip KAB și atacurile cu drone au provocat moartea a două persoane și rănirea altor două. Guvernatorul Oleh Syniehubov a precizat că au fost avariate mai multe locuințe, un bloc de apartamente și un centru de agrement, în mai multe localități.

Situația a fost gravă și în estul Ucrainei
În regiunea Donețk, guvernatorul Vadym Filashkin a confirmat decesul unei persoane și rănirea altor patru, în urma loviturilor rusești. Atacurile au afectat clădiri administrative și numeroase case particulare.
Sudul țării nu a fost ocolit. În regiunea Odesa, forțele ruse au lansat un atac de amploare asupra infrastructurii civile, vizând transportul, zona portuară și obiective industriale. Guvernatorul Oleh Kiper a anunțat distrugeri semnificative și incendii, însă fără victime omenești.
În regiunea Herson, guvernatorul Oleksandr Prokudin a raportat șapte persoane rănite. Au fost avariate blocuri de locuințe și case private, iar o clădire administrativă, o conductă de gaz și un autoturism au fost distruse complet.
În sud-estul regiunii Zaporojia, atacurile s-au soldat cu un mort și patru răniți, potrivit guvernatorului Ivan Fedorov. Autoritățile locale au înregistrat zeci de cazuri de pagube la locuințe, vehicule și infrastructură.
Lovituri au fost raportate și în vestul Ucrainei. În regiunea Rivne, aflată departe de front, infrastructura civilă a fost avariată, iar un muncitor a suferit răni ușoare, fiind tratat la fața locului.
De asemenea, în sudul regiunii Mykolaiv, un atac cu bombe aeriene ghidate KAB a rănit un bărbat și a provocat distrugeri la un depozit destinat ajutoarelor umanitare, conform guvernatorului Vitalii Kim.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





