România vrea producție locală maximă în Programul SAFE. Ministrul Economiei: Credibilitatea se câștigă și neîncercând să vinzi iluzii
SURSA FOTO: Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu - Irineu Darău
România își propune ca o parte cât mai mare din componentele incluse în Programul SAFE să fie realizate pe plan intern, pentru a sprijini industria națională de apărare. Ministrul Economiei, Irineu Darău, a avertizat însă că obiectivul trebuie abordat realist, în funcție de capacitățile actuale ale industriei românești.
Contractele SAFE trebuie încheiate până în luna mai
Ministrul Economiei a declarat, luni seară, la TVR Info, că România are ca obiectiv strategic creșterea gradului de producție locală în cadrul Programului SAFE, însă acest lucru nu va fi posibil în toate cazurile. Potrivit acestuia, până în luna mai trebuie încheiate contractele aferente proiectelor aprobate de Comisia Europeană, iar acest proces presupune o evaluare atentă a stării reale a industriei naționale de apărare.
„Credibilitatea se câștigă și neîncercând să vinzi iluzii”, a subliniat ministrul.
Irineu Darău a explicat că autoritățile vor încerca să obțină un procent cât mai mare de producție realizată în România, dar a atras atenția că procesul este complex și presupune limite obiective.
„Nu există baghetă magică (…) Vom face maximul de efort pentru a avea un procent cât mai mare de, cum îi spunem noi, localizare, da, acest offset, adică o parte esențială, mare, din componente sau din produse întregi, să fie făcute pe teritoriul României. Nu este ceva ușor să știți”, a explicat ministrul Economiei.
El a precizat că analiza capacităților industriei românești se face punctual, pentru fiecare segment în parte, în contextul în care Programul SAFE se va încheia în decembrie 2030.
Analiză pe fiecare „bucățică” de industrie
Ministrul a arătat că toate instituțiile implicate – Ministerul Economiei, Ministerul Apărării și Guvernul – încearcă să introducă în contracte condiții cât mai favorabile producției locale, însă fără a ignora realitatea din teren.
„Toate instituțiile statului implicate, și Ministerul Economiei, și Ministerilor Apărării, și Guvernul în ansamblu, premierul, Cancelarea Premierului, încercăm să punem condiții cât mai favorabile producției în România, dar… cu o precizare și realistă. Adică ne uităm – și nu e ușor, să știți – la fiecare bucățică de industrie și vedem ce funcționează, ce nu funcționează, ce poate funcționa în interiorul a cinci ani, pentru că în 2030, decembrie, se va termina SAFE”, a declarat Darău.
Atragerea investitorilor străini, obiectiv strategic
Potrivit ministrului Economiei, România are perspective reale pentru parteneriate de succes în mai multe zone ale țării, iar autoritățile vor încerca să maximizeze componenta de localizare în contractele SAFE.
„Ceea ce vă pot garanta este că atât eu, cât și Cancelarea Premierului, cât și ministrul Radu Miruță, colegul meu, și când e la MAPN, dar și când era la Ministerul Economiei, am susținut acest principiu și până în ultimul moment vom încerca să maximizăm această parte de localizare în contractele pe care România le va avea din SAFE”, a afirmat ministrul.
Acesta a precizat că negocierile depind de ceea ce poate fi realizat efectiv în România și de ce tehnologii pot fi transferate într-un interval de cinci ani.
Critici la adresa problemelor din industria de apărare
În contextul unei discuții despre plângerea penală depusă de fostul ministru Radu Miruță împotriva conducerii ROMARM, Irineu Darău a vorbit despre disfuncționalitățile existente în industria națională de apărare.
„Este un fel de bătălie cu unii oameni care, cred eu, de-a lungul timpului au, aș spune, parazitat acest sistem al industriei naționale de apărare. (…) Au fost niște paraziți sau niște căpușe care au încercat în niște locuri ale industriei naționale de apărare să își tragă partea lor, a leului, și asta în ce rezultă? Nu doar că au sărăcit, să zic, sistemul național de apărare, dar au compromis, dacă vreți, șansele să avem o industrie națională de apărare mult mai puternică”, a declarat ministrul.
„Credibilitatea SAFE trebuie să fie a statului român”
În final, ministrul Economiei a reiterat ideea că succesul României în Programul SAFE depinde de credibilitatea statului și de realismul negocierilor cu partenerii externi.
„Credibilitatea se câștigă și neîncercând să vinzi iluzii și să atragi parteneri străini acolo unde știi că nu-ți funcționează compania de stat. (…) Există și investitori străini atât de interesați de România și de această zonă și de Programul SAFE, încât s-ar putea să fie convinși să investească în niște companii de stat, alături de stat, adică să fie parteneri cu statul”, a mai spus Darău.
Potrivit acestuia, atragerea partenerilor străini ar putea reprezenta o soluție pentru salvarea unor companii de stat greu de redresat prin alte mijloace.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




