România va rechema 40-50 de ambasadori. Nicușor Dan: A lipsit ceea ce se cheamă diplomaţie economică

România va rechema 40-50 de ambasadori. Nicușor Dan: A lipsit ceea ce se cheamă diplomaţie economică

SURSA FOTO: Dreamstime - România pe harta Europei

Publicat de Bogdan Ungureanu la 17 februarie 2026, 16:24

Președintele Nicușor Dan a anunțat o amplă reorganizare a corpului diplomatic, estimând că în luna martie vor fi operate 40–50 de rechemări și numiri de ambasadori, cu efect din vara acestui an. Șeful statului a subliniat că, deși diplomația românească este profesionistă, a lipsit o strategie coerentă de diplomație economică, iar noii ambasadori vor avea un rol esențial în promovarea intereselor economice ale României.

România își recheamă zeci de ambasadori. Nicușor Dan anunță că între 40 și 50 de ambasadori își vor încheia mandatul

Președintele Nicușor Dan a anunțat că România se pregătește pentru un val amplu de schimbări în rețeaua diplomatică, estimând că în cursul lunii martie vor fi operate între 40 și 50 de rechemări și numiri de ambasadori.

Potrivit șefului statului, aceste decizii vor deveni efective în vara acestui an, în condițiile în care procedura standard presupune un interval de aproximativ 90 de zile între momentul rechemării și intrarea în funcție a noilor reprezentanți.

Într-o intervenție la Radio România Actualități, președintele a explicat că acest proces face parte dintr-o reorganizare mai amplă a corpului diplomatic, subliniind că schimbările vor viza inclusiv ambasade din capitale importante.

El a arătat că durata obișnuită a unui mandat de ambasador este de patru ani, termen care a fost deja depășit în cazul multor diplomați români.

Șeful statului a precizat că, în mod normal, aceste modificări ar fi trebuit să aibă loc mai devreme, dacă alegerile prezidențiale s-ar fi desfășurat conform calendarului inițial, însă contextul electoral a împins aceste decizii pentru anul 2026.

„Pentru că termenul uzual este de 90 de zile din momentul rechemării, până când schimbările se produc de fapt, estimez că în cursul lunii martie vom avea 40-50 de rechemări şi de numiri totodată, pentru ca ele să devină efective din vara aceasta.

Realitatea este că termenul uzual este de 4 ani. Teoretic, preşedintele ar fi trebuit să fie ales în noiembrie şi să fi avut timp să schimbe. Termenul uzual este de 4 ani. Acest termen de 4 ani este depăşit pentru mulţi dintre ambasadorii noştri.

Ar fi trebuit să avem alegeri prezidenţiale în noiembrie anul trecut şi preşedintele se apuce să schimbe în vara lui 2025. Nu s-a întâmplat, am avut alegeri abia în mai şi atunci o să schimbăm în vara lui 2026”, a spus Nicușor Dan pentru RRA.

Mandatul noilor ambasadori va pune un accent mult mai mare pe componenta economică

Președintele a apreciat că, în ansamblu, diplomația românească este una profesionistă din punct de vedere diplomatic, însă a subliniat existența unor lacune importante în ceea ce privește componenta economică.

Acesta a explicat că diplomația economică ar trebui să implice un rol activ al ambasadorilor în stabilirea de contacte cu mari companii din statele în care sunt acreditați, precum și în identificarea de oportunități pentru firmele din România.

În același timp, el a arătat că este necesară o strategie centrală coerentă, care să ghideze aceste demersuri și să stabilească priorități clare în ceea ce privește piețele și parteneriatele economice.

Șeful statului a recunoscut că, până în prezent, România nu a avut nici o activitate susținută în acest sens și nici o viziune coordonată privind diplomația economică, însă a dat asigurări că acest aspect va deveni o prioritate pentru noii ambasadori.

El a subliniat că mandatul pe care îl vor primi viitorii reprezentanți diplomatici va pune un accent puternic pe componenta economică, considerată esențială pentru promovarea intereselor naționale.

„Ce a lipsit? Ceea ce se cheamă o diplomaţie economică. Aici, din nou, sunt două componente. Activitatea propriu-zisă a ambasadorului, care se duce, discută cu mari companii din ţara respectivă, încercând să stabilească relaţii, care tatonează piaţa, vede companii din România care au oportunităţi.

De altă parte, trebuie să existe un creier, o viziune în spate, care să îndrepte pe oamenii ăştia către a face aceste activităţi. Şi noi n-am avut niciuna, nici alta, dacă e să spunem aşa.

Adică, nu am avut o viziune centrală de diplomaţie economică, despre care sunt zonele, care sunt companiile româneşti, care sunt invitaţiile, unde să invităm, şi asta va mai dura.

Dar mandatul pe care o să-l dăm va fi că partea economică este extrem de importantă în activitatea lor”, a indicat Nicușor Dan.

Dan Mihalache, unul dintre apropiații lui Klaus Iohanis, rechemat din funcția de ambasador în Cipru

Dan Mihalache
Dan Mihalache

În paralel cu aceste anunțuri, Administrația Prezidențială a informat astăzi, 17 februarie, că președintele a semnat decretul de rechemare a lui Dan Mihalache din funcția de ambasador în Cipru.

Mihalache fusese numit în această funcție în anul 2021, iar mandatul său standard de patru ani se încheiase deja în 2025.

Diplomatul este cunoscut ca un apropiat al fostului președinte Klaus Iohannis, alături de care a colaborat încă din campania electorală din 2014. El a fost apoi numit consilier prezidențial pe 22 decembrie 2014, imediat după alegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte al României.

De-a lungul carierei sale, Mihalache a ocupat mai multe poziții importante, inclusiv cea de șef al Administrației Prezidențiale și ambasador în Marea Britanie, înainte de a fi numit în Cipru.

Nu au fost singurii ambasadori rechemați astăzi.

„Președintele României, Nicușor Dan, a semnat marți, 17 februarie 2026, următoarele decrete:

Decret privind rechemarea domnului Radu-Cătălin Mardare din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Libaneză;

Decret privind rechemarea doamnei Răduța Dana Matache din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Filipine;

Decret privind rechemarea domnului Ștefan-Alexandru Tinca din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Turcia”, a transmis Administrația Prezidențială.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.