România se pregătește pentru o criză bugetară severă. Radu Georgescu: Nu vor ști ce i-a lovit

România se pregătește pentru o criză bugetară severă. Radu Georgescu: Nu vor ști ce i-a lovit

SURSA FOTO: Dreamstime - Pensii speciale

Publicat de Leonard Bădilă la 10 noiembrie 2025, 10:48

Economistul Radu Georgescu a lansat un avertisment public privind situația economică a României. Într-o analiză detaliată publicată pe Facebook, acesta susține că țara se află în pragul unei crize de proporții, pe care o descrie metaforic drept un „Halloween economic, social și politic”.

Potrivit lui Georgescu, datele macroeconomice actuale indică o deteriorare accelerată a echilibrelor bugetare. Produsul Intern Brut al României este estimat la 2 trilioane de lei, iar deficitul bugetar se situează la 9% din PIB.

Guvernul României este prognozat să înregistreze un deficit bugetar de 170 de miliarde de lei

Uniunea Europeană a emis un ultim avertisment Guvernului României, solicitând reducerea acestui deficit la 3% în următorii ani, ceea ce presupune o ajustare de 6% din PIB în trei ani.

„In urmatorii ani va fi Halloween economic, social si politic in Romania
Spun asta din perpectiva unui tip care lucreaza de 25 de ani in departamente financiare la companii foarte mari internationale si romanesti
Am facut si analizat tone de rapoarte financiare
Nu trebuie sa fii geniu in economie pentru a intelege ce se va intampla in Romania
Trebuie doar sa faci niste calcule simple matematice
Eu sunt uimit ca nu face nimeni aceste calcule
Unii simt pericolul dar prefera sa bage capul in nisip si sa astepte sa treaca furtuna
Hai sa facem noi aceste calcule”, a scris Radu Georgescu într-un mesaj publicat pe Facebook.

Conform cerințelor europene, în anul următor deficitul bugetar trebuie să ajungă la 6%, ceea ce înseamnă o reducere de 3% față de nivelul actual. La o bază de 2 trilioane de lei, această reducere echivalează cu aproximativ 60 de miliarde de lei. Economistul atrage atenția că, în 2025, Guvernul României este prognozat să înregistreze un deficit bugetar de 170 de miliarde de lei, iar presiunile financiare vor crește semnificativ în anii următori.

„PIB-ul Romaniei este de 2 trilioane lei
Avem un deficit de 9% din PIB
UE ne obliga sa reducem deficitul la 3%
Deci sa reducem deficitul cu 6% in 3 ani
Guvernul Romaniei a primit anul acesta un ultim avertisment de la UE
La anul deficitul bugetar trebuie sa fie 6%
Adica Guvernul trebuie sa reduca deficitul bugetar cu 3%
Asta inseamna 60 miliarde lei ( 2 trilioane X 3%)”, a explicat economistul.

În prezent, statul se împrumută la o dobândă de aproximativ 7% pe an, însă în 2026 vor ajunge la scadență mai multe împrumuturi contractate anterior cu dobânzi mai mici, cuprinse între 3% și 5%. Acest decalaj va duce, conform calculelor lui Georgescu, la o creștere a cheltuielilor cu dobânzile de aproximativ 14-17 miliarde de lei față de anul 2025. În consecință, pentru a respecta țintele impuse de Uniunea Europeană și pentru a gestiona costurile suplimentare, Guvernul va trebui să realizeze o economie totală de aproximativ 80 de miliarde de lei în anul 2026.

„Guvernul Romaniei va avea in anul 2025 un deficit bugetar de 170 miliarde lei
Azi Guvernul se imprumuta cu 7% pe an
La anul vor fi scadente mai multe imprumuturi care au fost luate cu dobanzi de 3-5%
Asta inseamna ca cheltuielile cu dobanzile vor creste in 2026 cu 14-17 miliarde fata de 2025
Deci Guvernul trebuie sa faca o economie de 80 miliarde lei in 2026”, a subliniat acesta.

crestere pensii, recalculare, buget, bani, reducerea cheltuielilor
SURSA FOTO: Dreamstime

80 de miliarde de lei reprezintă echivalentul salariilor medii anuale ale 800.000 de bugetari

Economistul subliniază gravitatea acestei ajustări bugetare, explicând că 80 de miliarde de lei reprezintă echivalentul salariilor medii anuale ale 800.000 de bugetari sau chiar o sumă mai mare decât totalul fondurilor europene accesate de România în ultimii cinci ani. Indiferent dacă economia va fi realizată prin creșteri de taxe sau prin reduceri de cheltuieli publice, rezultatul va fi același: o scădere drastică a fluxului de bani în economie, determinată de imposibilitatea statului de a se mai împrumuta sau de a tipări bani suplimentari.

Prognozele sale merg mai departe, arătând că în 2027 ajustarea totală necesară, raportată la nivelul din 2025, va fi de 120 de miliarde de lei. Georgescu compară situația actuală a României cu cea a Greciei din 2010, atunci când statul elen a pornit un proces de corecție fiscală de la un deficit de 9% din PIB, un proces care, după 15 ani, nu a dus la o redresare completă a economiei.

„Multi nu realizeaza ce inseamna 80 miliarde lei
Hai sa ne gandim ce inseamna 80 miliarde lei
Inseamna salariile medii anuale ale 800.000 de bugetari
Si mai mult decat toate fondurile europene luate de Romania in ultimii 5 ani
Nici nu conteaza de unde vin acesti bani
Din cresteri de taxe sau reduceri de cheltuieli ale statului
Pur si simplu vor fi 80 miliarde lei mai putini bani in economie
Deoarece statul nu va mai putea imprumuta acesti bani
Nu se vor mai tipari acesti bani
Pe romaneste, se reduce fluxul de bani din Romania”, a scris Radu Georgescu.

Economistul consideră că o ajustare fiscală nu poate fi realizată decât prin măsuri radicale

El consideră că o ajustare fiscală de o asemenea amploare nu poate fi realizată decât prin măsuri radicale, similare celor aplicate în România în 2010, când s-au redus salariile din sectorul public cu 25% și s-a majorat TVA-ul la 24%. În opinia sa, o nouă „tăiere cu barda” este inevitabilă, urmând să se manifeste în 2026, pe fondul eforturilor de a readuce deficitul bugetar la nivelurile cerute de Comisia Europeană.

Radu Georgescu își exprimă totodată surprinderea față de lipsa de reacție a populației și a mediului de afaceri în fața acestor riscuri. El observă că mulți români nu înțeleg gravitatea situației economice, nu se informează și nu iau măsuri pentru a-și proteja familiile sau companiile în perspectiva unei perioade de austeritate severă.

„Reducerea trebuie sa fie de 120 miliarde lei in 2027 comparat cu 2025
Romania este intr-o situatie asemanatoare cu Grecia din 2010
Si Grecia a pornit ajustarea economica de la 9% deficit bugetar
Grecia nu si-a revenit economic nici dupa 15 ani
O asemenea ajustare se poate face doar cu barda
Asemanator ca in 2010, scaderea salariilor cu 25% si cresterea TVA-ului la 24%
Barda va veni in 2026
Ce ma surprinde pe mine este ca vad multi oameni care nu inteleg nimic din ce se intampla
Nu-i intereseaza ce se intampla din punct de vedere economic in Romania
Nu fac nimic pentru a-si proteja familia sau compania
Acestia nici macar nu vor sti ce i-a lovit”, a conchis acesta.

Postarea poate fi vizualizată aici.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.