România pregătește capacități avansate de detectare în Marea Neagră. Măsurile sunt legate direct de securizarea proiectului Neptun Deep
SURSA FOTO: Dreamstime - Marea Neagră
România pregătește investiții majore în securitatea Mării Negre, pe fondul riscurilor generate de războiul din Ucraina și al dezvoltării proiectului Neptun Deep. Autoritățile vor să pună în funcțiune, până în 2027, capacități avansate de detectare pentru protejarea infrastructurii energetice și a rutelor comerciale.
România va investi în radare, drone și senzori pentru a avea o imagine clară asupra a ceea ce se întâmplă în largul Mării Negre
Radu Burnete, consilier economic al președintelui Nicușor Dan, a declarat pentru Reuters că România trebuie să investească în capacități avansate de detectare. El a explicat că este vorba despre sisteme precum radare, drone și senzori, care să ofere autorităților o înțelegere mult mai bună a situației din larg.
Potrivit acestuia, obiectivul este ca aceste capacități să fie puse în aplicare până în 2027. Prioritatea este monitorizarea eficientă a spațiului maritim și protejarea infrastructurilor critice, într-un context regional marcat de instabilitate și amenințări de securitate.
„Ce este sigur este că România trebuie să investească în capacităţi avansate de detectare”, a declarat pentru Reuters, Radu Burnete, consilierul economic al preşedintelui Nicuşor Dan.
„Acestea includ radare, drone, senzori, ideea fiind că trebuie să ştim mult mai bine ceea ce se întâmplă în larg şi aceasta este o prioritate. Trebuie să fie pusă în aplicare (până în 2027)”, a declarat Radu Burnete.
Proiectul offshore Neptun Deep este deținut în comun de OMV Petrom și Romgaz. Conform planurilor actuale, primele livrări de gaze sunt așteptate în 2027.
Odată cu intrarea în producție a acestui zăcământ, România ar urma să devină cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană. Acest statut crește importanța protejării infrastructurii offshore și explică accentul pus pe dezvoltarea unor capacități avansate de supraveghere în Marea Neagră.

O parte din finanțare va veni prin inițiativa SAFE a Uniunii Europene și va include producție locală
O parte dintre aceste investiții vor fi finanțate prin inițiativa de reînarmare SAFE, în cadrul căreia România va putea accesa 16,6 miliarde de euro în perioada 2026–2030. Condițiile acestui program prevăd ca unele dintre echipamentele achiziționate să fie fabricate în țările membre.
Radu Burnete a precizat că guvernul va urmări ca România să poată exporta o parte din ceea ce produce. Cheltuielile realizate prin SAFE ar urma să contribuie la revitalizarea industriei de apărare, aflată în dificultate, și la stimularea economiei.
O parte din producție ar putea fi redirecționată către producători de automobile care se confruntă cu probleme, în paralel cu abordarea unor riscuri de securitate generate de războiul Rusiei în Ucraina.
Guvernul anticipează o accelerare a creșterii economice după 2027, susținută de apărare, gaze și investiții în infrastructură
Consilierul economic al președintelui a arătat că se așteaptă la o accelerare a creșterii economice începând cu 2027. Aceasta ar urma să fie susținută de cheltuielile de apărare, exploatarea gazelor offshore și eforturile guvernului de reducere a deficitului bugetar.
Marea Neagră și fluviul Dunărea sunt atuuri importante pentru atragerea investitorilor, alături de investițiile statului în infrastructura de autostrăzi. Dunărea și investițiile suplimentare în portul Constanța ar putea transforma România într-un centru logistic pentru reconstrucția Ucrainei.
Radu Burnete a mai declarat că multe dintre interconectările cu Republica Moldova și Ucraina vor fi finanțate tot din fondurile SAFE.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





