România poate înceta să existe. Pericolul pe care numai Călin Georgescu l-a observat: Până la jumătatea acestui secol!
SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin – Călin Georgescu și susținătorii săi, în Parcul Carol
Călin Georgescu avertizează public că România se află într-un moment critic al existenței sale istorice. Fostul candidat la Președinție afirmă că schimbările geopolitice globale, combinate cu declinul demografic accelerat, pot duce la pierderea continuității statale. Declarațiile au fost făcute într-un context mai larg, legat de repoziționarea Statelor Unite față de Europa și de fragilitatea economiei românești.
Călin Georgescu despre ruptura strategică dintre Statele Unite și Europa
Fostul prezidențiabil Călin Georgescu a lansat un mesaj extrem de dur privind viitorul României, susținând că statul român riscă să dispară până la jumătatea acestui secol. El consideră că autoritățile de la București nu înțeleg schimbarea radicală a jocului geopolitic mondial și nu reușesc să adapteze politicile interne la noile realități globale.
În opinia sa, această lipsă de adaptare este agravată de o criză demografică severă, care afectează profund structura și viitorul societății românești.
În intervenția sa, Călin Georgescu a descris un context internațional pe care îl consideră deja tranșat la nivelul marilor puteri, cu efecte directe asupra statelor mai mici, precum România. El a susținut că Europa traversează o perioadă de alertă maximă în ceea ce privește propria securitate și stabilitate, în timp ce relația cu Statele Unite s-a modificat fundamental.
„Europa este în stare de alertă maximă cu privire la viitorul ei. Eu vă spun foarte precis, două lucruri: America mai mult sau mai puțin s-a rupt de Europa, dar sunt interese punctuale. În Alaska lucrurile au fost clarificate și ulterior, post-Alaska, să spun așa, cele două întâlniri mari, uriașe care au avut loc după Alaska, lucrurile sunt tranșate”, a afirmat Georgescu.
El a explicat că noua arhitectură de putere este dominată de logica securității proprii și de parteneriate construite exclusiv pe baze tranzacționale. În acest context, respectul internațional nu mai este obținut prin declarații politice, ci prin forța internă a unui stat.
„Totul se joacă pe securitate proprie în această lume și pe bază unor parteneri solizi, respect reciproc, dar ca tu să fii respectat, trebuie mai întâi să îți respecți propriul popor, să-l iubești și să-l cinstești ca tu să poți să fii respectat internațional. Altfel este imposibil. Nu ai cum”, a subliniat el.
Georgescu acuză lipsa unei economii reale și critică datoria publică a României
În continuarea discursului său, Călin Georgescu a legat direct securitatea națională de starea economiei, afirmând că fără o bază economică solidă nu poate exista nici diplomație eficientă, nici apărare reală. El a insistat asupra faptului că actualul model economic al României este nesustenabil și bazat excesiv pe împrumuturi destinate consumului.
„Nu se fac la colț de stradă sau la colț de masă aceste alegeri din punct de vedere al cooperării.
Totul este tranzacțional în acest moment, impus printr-o coordonare impecabilă de către președintele Statelor Unite ale Americii Donald Trump și practic de administrația Tramp-Vance”, a explicat Georgescu, referindu-se la noul stil de negociere internațională.
El a atras atenția că datoria publică a României a atins un nivel alarmant, fără ca efectele acestor împrumuturi să fie vizibile în dezvoltarea infrastructurii sau a economiei productive.
„O economie nu înseamnă, așa cum spuneam, zilele trecute, să te împrumuți ca să acoperi consumul. Da, poți să te împrumuți, dar trebuie să construiești, dacă nu construiești nimic…
Sincer, eu mă întreb ce au făcut oamenii ăștia cu peste 200 de miliarde, nu știu, 227 parcă de miliarde datoria publică, 60% din PIB. Ce au făcut cu banii ăștia? Unde s-au dus? Că eu nu se văd nicăieri”, a declarat el.
În același timp, Georgescu a precizat că nu dorește să lanseze acuzații personale, ci să atragă atenția asupra unei realități economice pe care o consideră extrem de periculoasă pentru viitorul statului.
Fostul candidat avertizează asupra riscului dispariției României
Unul dintre cele mai grave avertismente formulate de Călin Georgescu vizează declinul demografic accentuat, pe care îl consideră o amenințare existențială pentru România.
El a afirmat că scăderea populației, combinată cu lipsa unei viziuni naționale coerente, poate duce la dispariția continuității istorice a statului român.
„Pe mine mă interesează demnitatea și prosperitatea poporului român.
Care, subliniez la final, este nevoie să știe ce vrea în acest ultim ceas și să înțeleagă ce poate, pentru că pe fondul unui declin demografic nu doar prelungit, ci foarte grav pe care îl traversăm, România riscă ca la jumătatea de secol să își piardă continuitatea istorică”, a spus Georgescu.
El a insistat că responsabilitatea pentru evitarea acestui scenariu aparține societății în ansamblu, nu doar clasei politice, și că salvarea destinului național depinde de capacitatea românilor de a acționa conștient și determinat.
„Este în inima noastră, în mâna noastră, în determinarea noastră, să ne apărăm și să ne menținem în mâna destinul nostru”, a concluzionat Călin Georgescu.
Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





