De la pandemie la tribunal. România în instanță cu Pfizer pentru contractele de vaccinuri
România în instanță cu Pfizer reprezintă punctul culminant al unor decizii adoptate în anii 2020–2021, într-un context sanitar excepțional, care au generat astăzi un conflict juridic cu implicații financiare majore. Miercuri, 21 ianuarie, la Tribunalul de Primă Instanță din Bruxelles, a avut loc primul termen al procesului intentat de producătorul de vaccinuri împotriva statului român, litigiu evaluat la peste 560 de milioane de euro.
Suma reprezintă contravaloarea a aproape 29 de milioane de doze de vaccin anti-Covid comandate în timpul pandemiei, dar refuzate ulterior, în 2023, când România se confrunta deja cu stocuri foarte mari și cu o cerere publică aflată în scădere. Dozele respective făceau parte dintr-un acord care viza livrări pentru anii 2022–2023, într-o perioadă în care contextul epidemiologic se schimbase semnificativ față de momentul semnării documentelor.
Originea conflictului se află în strategia comună de achiziții de vaccinuri coordonată de Comisia Europeană, la care România a participat alături de celelalte state membre. În total, țara noastră a contractat inițial peste 94 de milioane de doze, cantitate redusă ulterior la aproximativ 80 de milioane, în urma unor realocări. Dintre acestea, circa 70% proveneau de la Pfizer, ceea ce a generat o dependență majoră de acest furnizor.
Datele Ministerului Sănătății arată că aproximativ 37 de milioane de doze au fost livrate efectiv în România, însă doar în jur de 17 milioane au fost administrate populației. Restul au rămas în stocuri, au fost redirecționate către alte state, vândute sau distruse, în funcție de situație. În 2022, autoritățile au reușit să vândă circa 7 milioane de doze, dar problema a apărut când Pfizer a cerut plata pentru alte aproape 29 de milioane de doze care nu mai erau considerate necesare.
Memorandumuri, decizii politice și responsabilități asumate în pandemie
Ajungerea României în instanță cu Pfizer este strâns legată de memorandumurile semnate în 2021, într-o perioadă în care presiunea politică și sanitară era extrem de ridicată. Documentele care au stat la baza achizițiilor masive de vaccinuri au fost aprobate în timpul guvernării Florin Cîțu, când Ministerul Sănătății era condus succesiv de Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, ambii membri USR.
Jurnalista Simona Ionescu explică pentru EVZ succesiunea acestor decizii și momentul-cheie al semnării documentelor.
„Florin Cîțu, premier la acel moment, a aprobat primul documentul respectiv, la înțelegere cu vicepremierul Dan Barna, președinte al USR. Din ce-mi amintesc, prețul unei doze de vaccin era de 20 de euro”, spune jurnalista.
Primul memorandum a fost semnat în martie 2021, iar documentul decisiv a apărut în luna mai, sub denumirea „Încheierea de către Comisia Europeană a unui nou contract de achiziție de vaccinuri anti-COVID pentru anii 2022–2023 produs de BioNTech/Pfizer”. Prin aceste acorduri, România și-a asumat obligații financiare care, multiplicate cu zeci de milioane de doze, au generat un risc bugetar de sute de milioane de euro.
Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, a explicat ulterior că dozele pentru care se solicită plata „nici măcar nu fuseseră încă produse”, iar acceptarea lor ar fi însemnat costuri suplimentare pentru depozitare și distrugere. În lipsa unei soluții negociate, disputa a fost tranșată în instanță, statul român fiind reprezentat de Ministerul Finanțelor și de mai multe case de avocatură internaționale.
Presa, etichetele și percepția publică asupra cazului România în instanță cu Pfizer
Evoluția cazului România în instanță cu Pfizer readuce în atenție și rolul presei în perioada pandemiei, dar și modul în care au fost tratate întrebările legate de costuri și eficiență. Simona Ionescu afirmă că presa a fost profund divizată.
„Exact cum se întâmplă și azi, presa era împărțită în două”, spune jurnalista.
În prima etapă a pandemiei, accentul a fost pus pe informarea populației despre riscuri, vaccinuri și tratamente.
„După primul val de sperietură cu privire la Covid, când ni se prezentau zilnic statistici despre morți, când spitalele erau pline și medicii epuizați, presa a fost de aceeași parte a baricadei, informând populația despre vaccinurile apărute și tratamentele care se făceau pe întreaga planetă”, a explicat Simona Ionescu.
Ruptura a apărut în 2021, când o parte a presei a început să investigheze achizițiile masive.
„Atunci o parte din media scrisă și TV a început să facă investigații și să critice achizițiile și acele memorandumuri cu zeci de milioane de doze de vaccin. Nu puteam să înțelegem de ce să se cumpere în continuare, când românii refuzau deja să se mai vaccineze, chiar și cu noi formule”, remarcă ea.
Cealaltă parte a presei, potrivit jurnalistei, „simpatiza cu conducerea politică, cabinetul Florin Cîțu și grupul de miniștri USR și le validau deciziile politice pe toate canalele”. Jurnaliștii critici au fost rapid etichetați.
„Desigur că la momentul în care scriam despre aceste achiziții dubioase, fiindcă ni se păreau inutile, eram catalogați ca anti-vacciniști. Etichetele la noi sunt parte a sistemului de la putere sau din campaniile de presă declanșate de activiști”, afirmă Simona Ionescu.
Ea consideră că investigațiile ulterioare au confirmat relevanța acestor semnale.
„Faptul că DNA, presa americană, New York Times, de exemplu, și presa europeană au declanșat anchete importante în ceea ce privește contractele cu Pfizer, semnate de România și Polonia, arată că noi am avut dreptate în ceea ce am publicat”, a specificat Simona Ionescu.
În prezent, percepția publică este diferită față de perioada pandemiei.
„Categoric publicul face legătura între deciziile de atunci și consecințele financiare de acum. Când e vorba de bani mulți, pe care tot românii îi vor plăti din taxe și impozite, concepțiile se schimbă”, a specificat Simona Ionescu.
Un proces cu miză bugetară majoră
Cu un posibil prejudiciu de peste 560 de milioane de euro, procesul dintre Pfizer și statul român nu mai poate fi ignorat, în condițiile în care eventualele despăgubiri ar urma să fie suportate din bugetul public. Dimensiunea financiară a litigiului readuce în atenție deciziile luate în perioada pandemiei și efectele acestora pe termen lung.
„Nu poate fi îngropată această poveste. Încă mai suntem vii și urmărim cu atenție acțiunile judiciare”, punctează ea.
Simona Ionescu precizează că acest demers juridic nu trebuie interpretat ca un proces care va genera automat răspunderi penale pentru decidenții politici de la acel moment.
„Asta nu înseamnă că mă aștept să-i văd în cătușe pe Ursula von der Leyen, Cîțu, Vlad Voiculescu sau Ioana Mihăilă.
A existat o tăcere asurzitoare care a lovit atât o parte a presei, cât și societatea civilă”, conchide jurnalista.
