România găzduiește reuniunea ministerială CESEC. Comisarul european Dan Jorgensen participă pentru consolidarea conectivității energetice în regiune
SURSA FOTO: Dreamstime - Reuniunea ministerială a Grupului la nivel înalt pentru conectivitatea energetică în Europa Centrală şi de Sud-Est (CESEC) are loc la București
Luni, Bucureștiul găzduiește reuniunea ministerială a Grupului la nivel înalt pentru conectivitatea energetică în Europa Centrală și de Sud-Est (CESEC), la care va participa comisarul european pentru Energie și Locuințe, Dan Jorgensen. Evenimentul, organizat de Comisia Europeană împreună cu Ministerul Energiei, reunește reprezentanți din țările membre UE și din părțile contractante ale Comunității Energetice pentru a discuta proiecte regionale de energie, diversificarea surselor și implementarea obiectivelor REPowerEU.
Reuniunea ministerială a Grupului la nivel înalt pentru conectivitatea energetică în Europa Centrală şi de Sud-Est (CESEC) are loc la București
UPDATE 13:44
Aflat luni la București, comisarul european pentru Energie și Locuințe, Dan Jørgensen, a declarat că își dorește ca președintele rus, Vladimir Putin, să nu mai poată transforma energia într-un instrument de presiune asupra țărilor europene și să nu mai aibă posibilitatea de a șantaja statele membre ale Uniunii Europene.
”Trăim vremuri foarte fragile, vremuri foarte turbulente. Războiul agresiv al Rusiei împotriva Ucrainei este ceva ce ne preocupă pe toţi. Suntem cu toţii extrem de hotărâţi să ne arătăm solidaritatea atât prin cuvinte, cât şi prin fapte faţă de Ucraina.Astăzi vom avea, de asemenea, ocazia să discutăm despre ceea ce face în prezent Uniunea Europeană în raport cu Rusia, şi anume interzicerea importului de gaz. Nu vom mai permite ca Putin să folosească energia ca armă împotriva noastră. Nu vom mai permite ca Putin să şantajeze statele membre ale Uniunii Europene, iar noi stăm alături de Ucraina”, a afirmat comisarul european pentru Energie şi Locuinţe.
El a adăugat că intenționează să înainteze o propunere privind un plan de acțiune dedicat dezvoltării și consolidării rețelelor energetice.
”Pentru ca toate acestea să se întâmple şi pentru ca noi să avem un viitor prosper, iar cetăţenii obişnuiţi din România, Germania, Danemarca, ţara mea, din întreaga Europă, să simtă efectiv că acest lucru funcţionează – că preţurile chiar scad – trebuie să fim mai bine conectaţi.
De aceea, în acest an, voi propune un plan în acest sens – un plan de acţiune pentru reţele energetice, în care vom propune noi măsuri care să facă posibil ca într-adevăr să devenim mai bine interconectaţi şi să reducem preţurile”, a mai declarat comisarul european pentru Energie şi Locuinţe.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Luni, România îl va găzdui pe comisarul european pentru Energie și Locuințe, Dan Jorgensen, care va participa la întâlnirea ministerială a Grupului la nivel înalt pentru conectivitatea energetică în Europa Centrală și de Sud-Est (CESEC). Evenimentul este organizat la București de Comisia Europeană, în colaborare cu Ministerul Energiei, anunță un comunicat de presă.
Pe durata vizitei sale în România, comisarul european Dan Jorgensen va avea întrevederi cu prim-ministrul Ilie Bolojan și va desfășura discuții bilaterale cu ministrul Energiei, Bogdan-Gruia Ivan, cu președintele Autorității Naționale de Reglementare în Energie, George Niculescu, precum și cu directorul general al Transgaz, Ion Sterian.
Discuții despre implementarea obiectivelor REPowerEU
Dimineața, comisarul Jorgensen, alături de ministrul român al Energiei, va conduce reuniunea ministerială CESEC. Temele principale ale discuțiilor vor viza implementarea obiectivelor REPowerEU, în contextul negocierilor europene privind reducerea treptată a dependenței de importurile de combustibili fosili din Rusia.
De asemenea, vor fi discutate modalități de integrare a piețelor energetice și de diversificare a surselor, precum și accelerarea proiectelor de infrastructură și conectivitate, cu scopul de a diminua costul energiei și de a crește accesibilitatea acesteia.
Discuțiile se vor concentra pe pachetul de măsuri propus de Comisie la începutul săptămânii pentru reducerea costurilor energiei, printre care se numără și inițiativa de agregare a cererii de gaze pentru actorii relevanți din regiune.
Potrivit aceleiași surse, în cursul după-amiezii, comisarul va vizita Dispeceratul Energetic Central, administrat de Transelectrica, și va avea o întâlnire cu Cosmin Nicula, directorul financiar al companiei.

Obiectivele CESEC
Grupul la Nivel Înalt a fost înființat în 2015. Țările membre ale UE care fac parte din acesta sunt:
- Austria
- Bulgaria
- Croația
- Grecia
- Ungaria
- Italia
- România
- Slovacia
- și Slovenia
De asemenea, ca părți contractante ale Comunității Energetice, fac parte și Albania, Bosnia și Herțegovina, Kosovo (în conformitate cu rezoluția 1244 a Consiliului de Securitate al ONU și cu Avizul Curții Internaționale de Justiție privind declarația de independență a Kosovo), Muntenegru, Republica Moldova, Republica Macedonia de Nord, Serbia și Ucraina.
Inițial, principalul obiectiv al CESEC a fost coordonarea eforturilor pentru a facilita finalizarea rapidă a proiectelor transfrontaliere și trans-europene care diversifică aprovizionarea cu gaze în regiune, dezvoltarea piețelor regionale de gaze și implementarea unor reguli armonizate la nivelul UE pentru a asigura funcționarea optimă a infrastructurii energetice.
La cea de-a patra reuniune ministerială CESEC, care a avut loc la București în septembrie 2017, miniștrii energiei au semnat un Memorandum de Înțelegere (MoU), extinzând domeniul de cooperare al CESEC. De atunci, obiectivele grupului includ și:
- o abordare comună în privința piețelor de electricitate, eficienței energetice și dezvoltării surselor regenerabile;
- realizarea unei liste de proiecte prioritare pentru construirea unei piețe regionale de electricitate interconectate;
- implementarea unor acțiuni specifice pentru stimularea surselor regenerabile și a investițiilor în eficiența energetică într-o regiune cu un potențial ridicat de creștere în aceste domenii.
În cadrul Regulamentului TEN-E, obiectivele regionale neobligatorii pentru rețelele offshore din Sud și Est, până în 2050, au fost actualizate în decembrie 2024.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





