România coboară în clasamentul competitivității economice globale. Cine domină Europa în noul clasament
Economie. SURSA FOTO: Dreamstime
România a pierdut 12 poziţii în clasamentul celor mai competitive 70 de economii din lume, ajungând pe locul 61, potrivit celei mai recente ediţii a raportului anual al Institutului pentru Management şi Dezvoltare (IMD), cu sediul la Lausanne, Elveţia, publicat joi. Evoluţia indică o scădere faţă de ediţia precedentă a analizei, care urmăreşte indicatori economici şi instituţionali la nivel internaţional.
Scădere vizibilă pentru România în topul economiilor competitive. Cine urcă și cine pierde teren
În ierarhia actualizată, România se află în urma unor state din regiune precum Polonia, care ocupă locul 41, Ungaria pe poziţia 51 şi Bulgaria pe locul 56.
În acelaşi timp, rămâne înaintea unor economii precum Mexic, clasat pe locul 62, şi Slovacia, aflată pe poziţia 63. Clasamentul include în total 70 de economii evaluate pe baza mai multor criterii de competitivitate.
Rezultatele Anuarului Competitivităţii Mondiale 2026 indică o serie de direcţii de acţiune pentru România, între care eficientizarea cheltuielilor publice pentru reducerea deficitului bugetar.
De asemenea, este menţionată necesitatea accelerării investiţiilor în cercetare, dezvoltare şi inovare, precum şi sprijinirea companiilor în procesul de transformare digitală, alături de modernizarea competenţelor digitale.

Criteriile după care s-au făcut analizele IMD
Documentul mai evidenţiază importanţa îmbunătăţirii sistemelor de sănătate şi educaţie, precum şi modernizarea industriei naţionale de apărare. Evaluarea IMD analizează competitivitatea economiilor pe baza a aproape 350 de criterii, grupate în patru mari categorii:
- performanţe economice,
- eficienţa guvernului,
- eficienţa afacerilor
- infrastructura.
La nivel internaţional, clasamentul arată o schimbare de poziţie în vârful ierarhiei. Singapore a urcat pe primul loc, devansând Elveţia, care a coborât pe poziţia a treia. Hong Kong a urcat, de asemenea, peste Elveţia, într-un context influenţat de evoluţiile comerciale globale şi de factori financiari.
Eficienţa mediului de afaceri a fost unul dintre elementele decisive pentru revenirea Singapore pe prima poziţie, pe care o mai ocupase ultima dată în 2024. Analiza World Competitiveness Yearbook este realizată anual începând din 1989 şi include în prezent 70 de economii, oferind o imagine comparativă asupra competitivităţii la nivel global.
Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.