Conform declarațiilor oferite de economistul Adrian Negrescu, România se află într-o situaţie fără precedent, o situație care necesită măsuri de urgenţă mai severe decât estima chiar el acum trei-patru luni de zile.
„Cum am ajuns aici? Printr-o creştere semnificativă a cheltuielilor publice, mai ales în companiile de stat, care, în ultimele luni, şi-au crescut artificial beneficiile, au cheltuit cât au putut în aşteptarea momentului la care va fi spus stop acestor cheltuieli de către noul Guvern Bolojan.
Suntem, din păcate, cu spatele la zid pentru că aceste reforme, aceste măsuri de austeritate pe care Guvernul le propune nu sunt menite neapărat să rezolve problema deficitului bugetar pe termen scurt, ci să reclădească încrederea agenţiilor de rating în România”, a declarat Adrian Negrescu pentru Agerpres.
Ce trebuie să facă acum România? Soluțiile prezentate de Adrian Negrescu
El a menționat, de asemenea, că experții agenției de rating Fitch, care au fost recent în vizită la București, „şi-au pus mâinile în cap când au văzut situaţia bugetară a României”. Experții au și solicitat „măsuri dure menite să repună cheltuielile publice pe linia de plutire”.
Astfel, în opinia lui Negrescu, România trebuie să depășească în perioada imediat următoare „trei hopuri extrem de importante din punct de vedere financiar”.
„Sunt măsuri menite să menţină ratingul României şi cred că acesta este principalul focus actual al actualului Guvern, să menţină ratingul la categoria recomandată investiţiilor, pentru că o downgradare la „junk” ar însemna, din păcate, efecte catastrofale pentru România: un curs euro care ar putea să treacă de 6 lei, după o dublare a dobânzilor la credite, o inflaţie de peste 20% şi o incapacitate financiară a statului de a-şi plăti împrumuturile”, a explicat consultantul economic.
El subliniază că o primă plată de 12 miliarde de lei în această lună, încă o plată de 10 miliarde în octombrie şi încă o plată de 16 miliarde de lei în luna noiembrie, în contul datoriei publice, reprezintă acum bani pe care statul nu-i are.
Adrian Negrescu afirmă că acestea reprezintă „măsuri disperate”. Chiar și așa, sunt măsuri care trebuie văzute „ca un fel de terapie intensivă prin care trebuie să trecem, dacă nu vrem să ajungem, din păcate, să ne cântăm singuri veşnica pomenire. Adică să ajungem cu economia într-o recesiune, care să se întindă pe mai mulţi ani”, a subliniat Negrescu.
Se lucrează cu bisturiul în economia României
Pe mai departe, economistul a atras atenția că situația financiară este atât de delicată, încât nu mai există timp pentru soluții parțiale „să tăiem cu bisturiul” în speranța salvării ratingului României.
„Situaţia este atât de gravă din punct de vedere financiar, încât nu mai e timpul să tăiem cu bisturiul din punct de vedere financiar. Pare că statul este decis să taie cu barda, în speranţa de a salva ce se mai poate din perspectiva ratingului României.
Probabil, ulterior, după ce acest pachet de măsuri care va fi aprobat de Parlament, într-o şedinţă extraordinară, să vedem şi reformele structurale, mai ales în zona cheltuielilor deşănţate din companiile publice”, a mai spus consultantul economic.
În ceea ce privește creșterea TVA-ului, Negrescu a explicat că autoritățile consideră această taxă „singura taxă care aduce bani imediat la bugetul de stat”. De aceea, Executivul a avut în vedere că „necesarul de finanţare nu mai poate fi acoperit prin împrumuturi”.
Pe mai departe, economistul Adrian Negrescu spune că există o oarecare „disperare” a autorităţilor în a face rost urgent de bani. În acest sens, TVA-ul este singura taxă care aduce bani „de pe o zi pe alta” la bugetul de stat. Bineînțeles, conform lui Negrescu, în condiţiile în care necesarul de finanţare al României în momentul de faţă nu mai poate fi acoperit din împrumuturi.
„De pe piaţa internă abia mai reuşim să luăm de la populaţie bani în contul titlurilor de stat, băncile şi-au crescut peste puteri expunerea pe împrumuturile statului, iar de pe plan extern noi n-am mai luat niciun împrumut dinainte de alegeri.
Altfel spus: statul trăieşte în momentul de faţă doar din încasările din taxe şi impozite şi din bufferul de la Ministerul Finanţelor, sume insuficiente pentru a acoperi, de exemplu, plata pensiilor şi salariilor în acest moment”, a avertizat Negrescu.
Guvernul Bolojan, în fața Parlamentului
Conform celor declarate de Adrian Negrescu, la jumătatea lunii iulie, luna în curs, se va face o primă rectificare bugetară care va reduce și fondurile alocate partidelor politice. Pe de altă parte, Negrescu se aşteaptă ca Guvernul Bolojan să vină în Parlament într-o sesiune extraordinară și să prezinte un pachet de măsuri menite să oprească indemnizaţiile de zeci de mii de euro din companiile publice, plăţile către „aristocraţia bugetară” prin intermediul unei legislaţii specializate.
„Dacă ar fi făcută prin Ordonanţă de Urgenţă, multe dintre aceste decizii ar putea fi contestate în justiţie şi de aceea este nevoie de o lege care să desfiinţeze contractele de management aberante semnate în ultimii ani de către pseudo-managerii companiilor de stat şi să elimine în mare parte din privilegiile, mai ales a celor care sunt în consiliile de administraţie ale companiilor publice”, a adăugat Adrian Negrescu.
Nu în ultimul rând, consultantul economic a atras atenția asupra riscului unui „taifun de măsuri economice” ce ar putea fi impuse începând din luna octombrie, nu de către Executivul român, ci de către FMI.