România, aliat strategic al SUA în domeniul mineralelor critice. Radu Burnete: E necesar să ieşim din paradigma cu ne vindem resursele
SURSA FOTO: Radu Burnete - SUA, minerale critice
Consilierul prezidențial pe probleme economice, Radu Burnete, a declarat, după prima reuniune ministerială dedicată mineralelor critice, desfășurată la Washington între 3 și 6 februarie, că Statele Unite caută „aliați cu economii reziliente la presiuni geopolitice”, iar România se numără printre acestea
Radu Burnete a subliniat că Uniunea Europeană depinde în proporție de 98% de China pentru importurile de magneți din pământuri rare, iar SUA se bazează pe China pentru aproximativ 70% din pământurile rare procesate.
„Vizita recentă la Washington a fost despre asta: despre locul României într-o nouă ordine economică pe care trebuie nu doar să o înţelegem, ci să o construim. (…). România trebuie să-şi construiască rezilienţa prin diplomaţie economică, putere militară şi companii mai puternice. Vizita de la Washington a fost un exerciţiu concret în acest sens — scurtă, dar densă, axată pe trei piloni strategici: minerale critice, energie şi relaţiile cu Congresul american”, afirmă consilierul prezidenţial Radu Burnete.
La reuniunea de la Washington s-a discutat crearea unui bloc al aliaților pentru minerale critice
Potrivit consilierului prezidențial Radu Burnete, tema centrală a reuniunii de la Washington, la care au participat și ministrul român de Externe Oana Ţoiu și consilierul premierului Mihai Jurca, la invitația secretarului de stat american Marco Rubio, a fost abordarea mineralelor critice, un subiect considerat de urgență la nivel global.
La 4 februarie, JD Vance și Marco Rubio au propus, în cadrul primei reuniuni ministeriale dedicate mineralelor critice, care a reunit reprezentanți din peste 50 de țări, crearea unui „bloc comercial al aliaților” pentru aceste resurse, cu scopul de a contracara dominația Chinei în domeniu.
„SUA, UE şi Japonia au anunţat un memorandum de înţelegere care va fi semnat în următoarele 30 de zile — un angajament de a dezvolta planuri de acţiune comune pentru rezilienţa lanţurilor de aprovizionare în minerale critice. Este un moment rar de convergenţă transatlantică într-o perioadă altfel marcată de tensiuni comerciale. Şi aici intervine România. Sub umbrela Critical Raw Materials Act, Comisia Europeană a selectat 47 de proiecte strategice, dintre care trei sunt în România: grafit la Baia de Fier (Gorj), magneziu la Budureasa (Bihor) şi cupru la Rovina (Hunedoara)”, afirmă Radu Burnete.
Consilierul pe probleme economice și sociale al primarului Nicușor Dan subliniază că România dispune de o mare diversitate de resurse minerale, cu aproximativ 60 de minerale diferite. Printre acestea se numără minereuri polimetalice, zăcăminte importante de cupru și teluriu — un metal rar prezent în Europa —, precum și un potențial semnificativ pentru pământuri rare asociate minereurilor de cupru, titan și zirconiu.
„România şi-a cartografiat resursele minerale acum zeci de ani, cu tehnologia de atunci. Nu ştim suficient despre toate resursele noastre minerale. De aceea, una dintre cele mai importante întâlniri ale vizitei a fost cea exploratorie cu US Geological Survey (USGS), lider mondial în cartografiere geologică. Astăzi, cartografierile preliminare se fac cu tehnologie satelitară sau din avioane echipate cu senzori de care noi nu dispunem. Un parteneriat cu USGS ne-ar permite să avem, pentru prima dată în decenii, o imagine actualizată a resurselor noastre. Fără această imagine, orice discuţie despre exploatare rămâne speculativă”, precizează Burnete.
România și SUA urmăresc parteneriat pentru extracția și rafinarea resurselor minerale pe teritoriul României
Potrivit consilierului, scopul discuțiilor bilaterale este ca, printr-un parteneriat comercial, companii americane și române să extragă și să rafineze aceste materii prime direct în România, generând beneficii multiple pentru ambele părți.
„Pe de o parte, România îşi satisface nevoia internă pentru că avem o industrie auto importantă (Dacia şi Ford), avem Prime Batteries Technology care are lângă Bucureşti prima fabrică de baterii litiu-ion din Europa de Sud-Est cu o capacitate de 2,3 GWh şi planuri de extindere la 6 GWh, vom investi masiv în industria de apărare şi avem nevoie urgentă de a moderniza întreaga reţea de transport şi distribuţie a energiei electrice. Toate aceste industrii consumă cupru, magneziu, litiu şi alte minerale critice. Pe de altă parte, surplusul poate fi exportat în SUA sau în Europa, echilibrând deficitul nostru comercial şi integrându-ne în lanţurile de aprovizionare occidentale”, explică Burnete.
Pe de altă parte, el subliniază că prezența unor mari companii americane în România ar avea și un impact strategic, oferind Washingtonului un motiv suplimentar să considere România un aliat de încredere, nu doar pe plan militar, ci și economic. Acest lucru ar reduce vulnerabilitatea țării în fața unui eventual șantaj bazat pe controlul resurselor de către actori cu interese ostile.
Referitor la relația României cu Uniunea Europeană, Burnete menționează că partenerii americani au înțeles clar că România face parte din UE, care are propriile strategii și necesități.
„Orice înţelegere bilaterală trebuie să se înscrie în demersurile UE. Pe acest dosar, Washingtonul şi Bruxellesul sunt complet aliniate — dovadă fiind şi memorandumul SUA-UE-Japonia anunţat pe 4 februarie”, subliniază Burnete.
Consilierul prezidențial subliniază că este important ca românii să depășească „paradigma simplistă cu «ne vindem resursele»”, precizând că toate resursele țării vor fi și vor continua să fie exploatate „în respectul legislației și al suveranității naționale”.
„Toţi cei care le exploatează, companii locale sau din alte ţări, vor plăti statului român redevenţe, vor angaja oameni aici şi vor plăti impozite aici, vor trebui să respecte normele de mediu române şi europene. Mai mult, obiectivul României nu este pur şi simplu să extragă resurse şi să le exporte, ci să le proceseze şi să le rafineze pentru a exporta produse finite cu valoare adăugată mai mare. Noi nu avem la noi în ţară mereu capitalul sau tehnologia necesare pentru a face repede aceste investiţii şi de aici nevoia şi oportunitatea de a face asta împreună cu companii din state aliate”, a mai spus Radu Burnete.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





