Mutarea firmei în afară pentru a evita impozitele din România implică riscuri, dacă îți desfășori activitatea în țară
SURSA FOTO: Dreamstime - antreprenori
Tot mai mulți antreprenori iau în calcul mutarea sediului firmei în paradisuri fiscale (offshore) pentru a reduce povara impozitelor din România, ca urmare a creșterilor introduse prin pachetele fiscale recente, de la majorarea impozitului pe dividende până la reducerea pragului pentru microîntreprinderi.
Expert contabil: Realitatea fiscală în 2026 schimbă complet regulile pentru antreprenori
Cosmin Ștefan Dumitrașcu, antreprenor și expert contabil, fondator al ABS Group Romania, a explicat că situația fiscală actuală este diferită față de acum un deceniu și că nu se referă doar la România, ci la întreaga Uniune Europeană. El a subliniat că, deși ANAF are capacitatea de a identifica persoanele care încearcă să evite plata taxelor, riscurile rămân. Potrivit lui, realitatea fiscală din 2026 nu mai oferă aceleași „portițe” ca în urmă cu 10 ani, iar mediul fiscal s-a schimbat fundamental.
„Realitatea fiscală ne arată că lucrurile sunt diferite dacă îți desfășori activitatea în țară și nu vorbim doar de România. Peste tot în UE se aplică aceleași reguli. Evident, vorbim aici și de capacitatea ANAF de a vedea cine evită să plătească astfel taxele și cine nu, dar riscul rămâne. Ce se întâmpla acum mai bine de 10 ani nu prea mai are fundament fiscal în 2026, iar realitatea fiscală este cu totul alta”, a declarat Cosmin Ștefan Dumitrașcu, antreprenor, expert contabil, fondator ABS Group Romania.
În prezent, autoritățile fiscale din România și din Uniunea Europeană urmăresc cu atenție unde se află substanța economică și rezidența fiscală a asociaților și administratorilor. Accentul este pus pe respectarea regulilor anti-abuz și anti-evaziune, mai ales că schimbul automat de informații între state facilitează monitorizarea.
Utilizarea paradisurilor fiscale, precum Insulele Virgine Americane sau Panama, poate fi contestată, iar riscul ca veniturile obținute să fie reîncadrate fiscal în România este foarte ridicat. În cadrul unui control fiscal, impunerile suplimentare și riscul dublei impozitări devin aproape inevitabile.
Riscurile evitării taxelor: blocarea conturilor, penalități și pierderea credibilității în afaceri
Nerespectarea obligațiilor fiscale poate duce la blocarea sau chiar închiderea conturilor bancare, aplicarea unor penalități și dobânzi ridicate, precum și la afectarea reputației și pierderea credibilității în relațiile cu partenerii de afaceri.
“Am observat tot mai mult, inclusiv la firma de contabilitate pe care o conduc, antreprenori care ajung în dificultate nu pentru că au vrut să încalce legea, ci pentru că au fost convinși de scammeri că există soluții simple și universale. În realitate, orice decizie de acest tip trebuie analizată integrat – fiscal, juridic și financiar-contabil – altfel efectele ulterioare pot depăși cu mult economiile inițiale, devenind devastatoare”, a mai arătat Cosmin Dumitrașcu.
Optimizarea fiscală rămâne posibilă, însă doar în cadrul legal și cu o abordare bine fundamentată, nu „după ureche”.
Aceasta necesită o planificare strategică pe termen mediu și lung a afacerii, prin crearea de structuri consolidate și armonizarea aspectelor fiscale, juridice și financiare. De asemenea, implică dezvoltarea competențelor manageriale ale administratorilor și directorilor generali, respectarea legislației naționale și internaționale și asumarea reală a substanței economice.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





