România a devenit primul membru asociat al Comitetului de Asistenţă pentru Dezvoltare al OCDE
Ministrul de resort, Oana Ţoiu, a declarat că acest statut reprezintă „o schimbare majoră de mentalitate şi de poziţionare” pentru România.
Oana Ţoiu a subliniat că România nu mai este percepută doar ca un stat beneficiar de sprijin, ci ca o ţară suficient de consolidată pentru a putea oferi ajutor altora. Ea a adăugat că includerea în acest comitet demonstrează faptul că partenerii internaţionali tratează România cu încredere şi respect.
Ministerul Afacerilor Externe arată că aderarea României la Comitetul de Asistenţă pentru Dezvoltare are loc în contextul unei creşteri constante, în ultimii ani, a volumului de asistenţă oficială pentru dezvoltare acordat de ţara noastră, precum şi al consolidării statutului României ca donator stabil, predictibil şi credibil pe plan internaţional.
Potrivit MAE, în anul 2024, România a oferit asistenţă oficială pentru dezvoltare în valoare totală de 539,1 milioane de dolari, echivalentul a 0,16% din venitul naţional brut, cel mai ridicat nivel atins până în prezent. Această creştere a fost determinată în principal de majorarea contribuţiilor multilaterale, în special prin alocările la bugetul Uniunii Europene destinat dezvoltării.
„Politica României în domeniul cooperării internaţionale pentru dezvoltare este fundamentată pe nevoile de dezvoltare ale statelor partenere şi pe expertiza şi capacităţile naţionale disponibile, cu accent pe domenii precum dezvoltarea instituţională, tranziţia verde, protecţia mediului şi combaterea schimbărilor climatice, precum şi dezvoltarea umană”, se arată în comunicatul citat.
Potrivit aceleiaşi surse, acţiunile de asistenţă oficială pentru dezvoltare sunt direcţionate către zece state prioritare din regiunea extinsă a Mării Negre, Balcanii de Vest, Orientul Mijlociu şi Africa. MAE subliniază că Republica Moldova reprezintă principalul partener al României, ţara noastră susţinând activ parcursul european al statului vecin, inclusiv prin Parteneriatul Strategic România–Republica Moldova pentru integrarea europeană a acesteia.
„Acest statut confirmă o schimbare majoră de mentalitate şi de poziţie pentru ţara noastră: România nu mai este statul care doar aşteaptă sprijin, ci naţiunea suficient de puternică şi de matură încât să ofere ajutor celor care au nevoie. Faptul că suntem prima ţară acceptată ca membru asociat în acest comitet arată că partenerii internaţionali ne privesc cu încredere şi respect. Practic, am demonstrat că suntem pregătiţi să stăm la aceeaşi masă cu marile economii ale lumii şi să decidem împreună cum construim un viitor mai sigur”, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu.
România, membru asociat al Comitetului OCDE pentru Asistenţă pentru Dezvoltare: beneficii şi rol internaţional
Statutul de membru asociat al Comitetului de Asistenţă pentru Dezvoltare al OCDE oferă României posibilitatea de a-şi valorifica mai bine experienţa şi avantajele ca donator, contribuind totodată la consolidarea şi eficientizarea sistemului naţional de asistenţă oficială pentru dezvoltare şi la creşterea impactului cooperării internaţionale în sprijinul statelor partenere.
Comitetul de Asistenţă pentru Dezvoltare al OCDE a fost creat în 1961, având la bază Grupul de Ajutor pentru Dezvoltare înfiinţat în 1960 în cadrul Organizaţiei pentru Cooperare Economică Europeană (OEEC). După transformarea OEEC în OCDE, comitetul a devenit un organism permanent, reunind principalii furnizori mondiali de asistenţă oficială pentru dezvoltare şi având ca obiectiv promovarea cooperării pentru dezvoltare durabilă, reducerea sărăciei, combaterea inegalităţilor şi îmbunătăţirea nivelului de trai în ţările în curs de dezvoltare.
Principalele etape ale procesului de aderare a României la Comitetul de Asistenţă pentru Dezvoltare al OCDE:
• La 4 iulie 2024, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe, Guvernul României a aprobat iniţierea procesului de aderare a României la Comitetul de Asistenţă pentru Dezvoltare al OCDE.
• La 5 iulie 2024, ministrul afacerilor externe a transmis o scrisoare formală către preşedintele Comitetului, exprimând interesul României de a adera ca membru asociat.
• La 19 decembrie 2024, România a transmis către OCDE informaţii privind îndeplinirea criteriilor şi condiţiilor de aderare la Comitetul de Asistenţă pentru Dezvoltare.
• În perioada 7-10 iulie 2025, OCDE a desfăşurat, la Bucureşti, o misiune de evaluare cu privire la respectarea de către România a criteriilor şi condiţiilor de aderare la Comitetul de Asistenţă pentru Dezvoltare.
• La 7 noiembrie 2025, Comitetul de Asistenţă pentru Dezvoltare al OCDE a decis că România întruneşte criteriile şi condiţiile de aderare la Comitet.
• La 16 decembrie 2025, Consiliul OCDE a aprobat invitarea României de a adera la Comitetul de Asistenţă pentru Dezvoltare al OCDE şi transmiterea către ministrul afacerilor externe al României a scrisorii de invitare din partea Secretarului General al OCDE.
• La 17 decembrie 2025, România a obţinut statutul de membru asociat al Comitetului de Asistenţă pentru Dezvoltare al OCDE, prin transmiterea de către ministrul afacerilor externe, Oana Ţoiu, a scrisorii de acceptare a invitaţiei primite din partea Secretarului General al OCDE, Mathias Cormann.